Conditiile de acordare a ajutorului social vor fi mult mai stricte

×
Publicitate

Guvernantii taie de peste tot si vor sa reduca drastic atat ajutoarele sociale, cat si numarul celor care beneficiaza de ele. Conditiile de acordare vor fi mult mai stricte, iar romanii care au incasat bani pe nedrept vor fi obligati sa-i dea inapoi.

Si, ca o noutate, parintii saraci ai caror copii chiulesc de la scoala risca sa fie taiati de pe lista de ajutoare.

Venitul minim garantat, ajutoarele pentru incalzire, alocatia monoparentala si cea complementara se vor transforma in "venitul minim de insertie", care va fi acordat inclusiv in functie de numarul de membrii din fiecare familie.

O persoana va lua maximum 273 de lei pe luna, in timp ce o familie cu un copil va incasa 623 de lei.

Ajutorul social scade daca beneficiarii incaseaza bani si din alte surse, cum ar fi ajutorul de somaj.

Autoritatile vor verifica mai multe gospodarii. Iar cei care nu sunt cu adevarat saraci pierd banii. Este vorba, de exemplu, de romanii care au cate doua televizoare, masina de peste 1600 de centimetri cubi, mai multe animale sau suprafete insemnate de pamant.

Vor fi taiati de pe lista asistatilor social si cei ai caror copii chiulesc de la scoala mai mult de 25 de ore pe semestru. In plus, un membru din fiecare familie va fi obligat sa faca munca in folosul comunitatii. In final cei care iau ajutoarele sociale fara sa indeplineasca noile criterii vor fi pusi sa dea banii inapoi.

Este bine de stiut ca statul va acorda doar 40% din venitul minim in numerar. Restul oamenii vor lua bonuri valorice valabile doar pentru alimente.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60456143
Boc:Numarul de bugetari a scazut in octombrie la 1,291 milioane persoane

Numarul de angajati din sectorul bugetar a scazut, la 31 octombrie 2010, la 1,291 milioane persoane, astfel ca Guvernul estimeaza ca se va incadra cu siguranta in limita de personal convenita cu FMI pentru anul viitor, de maximum 1,29 milioane angajati.

60138591
CE a declarat razboi impotriva biberoanelor din plastic ce contin bisfenol

Biberoanele din plastic care au in compozitie substanta Bisfenol A vor fi interzise de anul viitor in toate tarile Uniunii Europene. Decizia luata de reprezentantii tarilor membre va fi transpusa intr-un regulament care se va aplica si in Romania.

60456646
Povestea romanului care face un stagiu de internship la Facebook!

Cine n-a auzit de Facebook? Pe principiul “Daca nu esti pe Facebook, nu existi!”, reteaua de socializare a patruns si in vietile romanilor din ce in ce mai mult in ultimul an.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.