Mai multe clădiri istorice din București își ”fac” speranțe că vor fi reabilitate

×
Publicitate

Câteva clădiri istorice de referinţă pentru capitala României, aflate într-o stare avansată de degradare, ar putea fi reabilitate în sfârşit. Printre acestea şi vestitul hotel Concordia, unde s-a făcut Unirea Principatelor.

Autorităţile anunţă că au început procedurile de expropriere, deoarece proprietarii de drept le-au abandonat. Pe de altă parte, Primăria Bucureşti vrea să înceapă şi renovarea clădirilor monument pe care le are în custodie.

Într-o ruină de pe Calea Moşilor este o parte din istoria Bucureştiului.

Hanul Solacolu, din care au rămas doar pereţii, a fost construit de o familie de romani înstăriţi veniţi din Bulgaria.

Hanul Solacolu, de fapt, impropriu spus han, este primul bloc de locuinţe din Bucureşti. A fost terminat de construit în 1859 şi are aproape 160 de ani.

La parter aveau ateliere meşteşugarii evrei, iar clădirea i-a ascuns pe liderii revoluţiei bulgăre. Tot aici a fost prima fabrică de paste făinoase din regat. În 1947 a fost naţionalizată, iar în 2003 a fost retrocedată.

Marius Coaja, consilierul primarului Capitalei: "Pentru că proprietarul acestui imobil nu a făcut nimic timp de câţiva ani, am demarat exproprieri."

Cei din familia Solacolu spun că au fost interesaţi să o repare, dar nu au avut bani. Au vrut un parteneriat cu ministerul Culturii şi cu primăria, dar s-au lovit de birocraţie.

Gheorghe Solacolu, proprietar: "A ajuns în starea asta pentru că vreme de 60 de ani cât a fost administrat de stat, a fost distrus încontinuu".

Moştenitorii considera că li s-a luat cu forţa o clădire funcţională, dar au primit una devastată, aşa că nu sunt de acord cu exproprierea. Suma oferită de primărie este de 1,25 milioane de euro, faţă de 3 milioane de euro cât le-ar fi dat statul bulgar, care a vrut să facă aici un centru cultural.

Pe Calea Victoriei găsim altă clădire importantă: celebrul bloc Rosenthal, aflat în proprietatea primăriei din 2006, pe terasa căruia au început să crească... arbuşti.

Blocul Rosenthal, care a fost construit în 1938 de către Banca Naţională a României, era în acel moment, acum 80 de ani, cea mai modernă clădire din Bucureşti. De pildă, aici la etajul 7 a fost amenajată o sală de sport.

Blocul urma să fie dat la schimb pe Arenele BNR, dar înţelegerea a căzut.

- Marius Coaja, consilierul primarului: "În această vară o să intrăm să reabilităm faţada şi să intervenim în zona de interioare".
- Reporter: "Se ştie cât va costa toată lucrarea?"
- Marius Coaja, consilierul primarului: "Da. 9 milioane de lei. Încercam până la sfârşitul anului să fim gata cu ea."

O nouă şansă vor avea Hotel Concordia, Casa Miclescu, dar şi Casa Eliade.

Abia după ce vor fi renovate, autorităţile locale vor decide în ce scopuri vor fi folosite clădirile.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Motivul pentru care un bărbat a rămas fără bolidul de 25.000 € la intrarea în țară

Un român de 31 de ani stabilit în Marea Britanie a fost prins, joi seara, la vama Borș în timp ce încerca să intre în ţară la volanul unui Range Rover furat din Marea Britanie, în valoare de 25.000 de euro.

Parcările cu plată din Capitală, aproape goale. De ce se feresc șoferii

Cel puțin 2 milioane de mașini circulă zilnic pe străzile Capitalei. Asta în timp ce Primăria Generală a pus la dispoziția cetățenilor aproximativ 10.000 de locuri în parcările de utilitate publică.

Domeniul de care tinerii români fug, deși le sunt promise salarii ca în Vest

Tinerii fug de munca în agricultură, pe care o consideră rușinoasă. Iar unul din doi părinți nu și-ar da copiii la un liceu agricol, conform unui studiu online, comandat de fundația „World Vision România".

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.