Anul acesta nu vom avea aproape deloc miere românească de salcâm. ”N-o să producem nici măcar o linguriță”

×
Publicitate

Cea mai apreciată şi valoroasă miere românească, cea de salcâm, va fi anul acesta scumpă şi foarte puţină. Îngheţul din primăvară a distrus florile salcâmilor din care albinele culegeau preţiosul nectar.  

În unele zone, spun apicultorii, suprafeţele sunt calamitate sută la sută.

Într-o poiană aflată în mijlocul unei păduri de salcâmi de lângă Valea lui Mihai, județul Bihor, era primăvara plină de stupi de albine aduşi din toată Transilvania. Acum locul e pustiu.

Anul acesta, frigul şi gerurile au alternat cu perioade calde, iar florile au îngheţat, spun apicultorii, aproape peste tot. În lipsa florilor de salcâm, familiile de albine vor trebui hrănite din mierea de rapiță până când vor înflori teii.

Mircea Gardoș, apicultor: ”Pierderea-i foarte mare pentru noi. Trei tone, în jur la trei tone trebuia să producem. Așa că n-o să producem nici măcar o linguriță”.

”Ne uităm după o floare de salcâm, parcă ne uităm după o minune!”.

În apropiere de Galați, familia Vrabie are peste 40 de stupi. Anul acesta, oamenii i-au așezat în apropierea unei păduri tinere de salcâmi. Au găsit arborii fără flori.

Victor Vrabie, apicultor: ”A înflorit în oraș salcâmul. Dar e o floare seacă, nici măcar nu miroase a salcâm. Degeaba este floare, nu stă albina pe floare”.

Mierea de salcâm, preferata românilor

În Bacău, apicultorii estimează pierderi la mierea de salcâm de până la 70 la sută, faţă de cât produceau într-un an bun.

Iosif Zuld, apicultor: ”Sigur producţia de miere de salcâm va fi infimă sau deloc”.

Acest tip de miere este cel mai apreciat la noi, dar şi cel mai scump. Anul trecut, apicultorii vindeau kilogramul cu 20 de lei, față de 8 lei - mierea de rapiță. La raft, prețul e și mai mare.

Daniela Vrabie, apicultor: ”Mierea de salcâm este cea mai apreciată miere de la noi din cauza gustului fin. Textura care este fină. Cristalizează mult mai greu”.

Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine: ”Condițiile sunt triste la nivel național, cam toate suprafețele de salcâm - fie că sunt din Ardeal, Moldova, Muntenia- sunt calamitate. Sigur că pierderile vor crește cu 30-40 la sută, comparativ cu anii trecuți. Ceea e nu este puțin”.

România produce, anual, în medie, aproximativ 25 de tone de miere, din care cam o treime este de salcâm.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62520765
Aproape 22.000 de pensionari au apărut peste noapte în România. Date oficiale de la Casa Națională de Pensii Publice

Un număr de 4.686.479 de pensionari era înregistrat în aprilie 2025 în România, cu 21.837 mai mulţi comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.759 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

62541911
Zeci de familii din Ploiești notificate să-și abandoneze casele ridicate ilegal. Primăria intră cu buldozerele

Situație alarmantă în Ploiești, pentru aproape 50 familii care au fost înștiințate că trebuie să-și părăsească locuințele. Casele sunt construite fără autorizație și vor fi demolate, a anunțat primăria.  

62174152
Vouchere de 15.000 de lei pentru cuplurile infertile care îşi doresc să devină părinţi. PROIECT

Pentru sprijinirea natalității, din vară, 10.000 de cupluri sau femei singure din România care vor să apeleze la procedurile de fertilizare în vitro vor primi un ajutor financiar de 15.000 de lei.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.