Angajații mai multor companii din Timișoara, convinși să meargă să doneze sânge

×
Publicitate

Centrele de transfuzii din toată ţara duc o luptă permanentă pentru a convinge donatorii de sânge să vină frecvent la ei.

Şi, pentru a acoperi nevoia de sânge, reprezentanţii centrelor au început să meargă la diverse companii private unde organizează campanii de donare. Până acum, 20 de firme din Timişoara au răspuns acestei iniţiative nobile.

La Centrul de Transfuzii din Timişoara, este nevoie de cel puţin 100 de donatori pe zi pentru a acoperi nevoile celor trei mari spitale din oraş.

Dar sunt zile când pe aici nu trec nici 40 de persoane, aşa că asistenţii centrului merg aproape zilnic pe teren.

Sunt 20 de companii care au acceptat să îşi implice angajaţii de două ori pe an.

"Nevoia de sânge este constantă şi de aceea este nevoie să apelăm la metode de deplasare a noastră către donatori, să nu îi aşteptăm numai pe ei să vină. Lumea trebuie să înţeleagă că sângele nu se poate cumpăra, nu avem sânge, iar nevoia pacienţilor este constantă", explică Rodica Lighezan, director Centrul de Transfuzii Timişoara.

Astăzi a venit rândul angajaţilor unei companii de anvelope. În total, 100 de angajaţi au răspuns prezent. Cristian este pentru a doua oară când donează sânge la locul de muncă, însă la Centrul de Transfuzii nu s-a prezentat niciodată.

"Sincer, din comoditate în primul rând. Cred că dacă mai multe companii ar face la fel, mulţi oameni ar dona. E bine, în primul rând pentru sănătatea mea şi în al doilea rând ajut oamenii care e nevoie", spune Cristian.

Angajaţii care aleg să doneze primesc bonuri de masă în valoare de 66 de lei, o zi liberă de la lucru şi 50% reducere la abonament pe mijloacele de transport în comun.

Potrivit statisticilor doar 1,7% din români donează sânge în mod frecvent.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61993397
După o vară secetoasă, urmează o toamnă păguboasă pentru agricultori. Efectele negative

Țăranii din Lungulețu, județul Dâmbovița, spun că, din cauza că nu a plouat în partea a doua a verii, recolta de dovleci s-a înjumătățit față de anul trecut.

61993392
Pompierul erou care a salvat o femeie în timpul său liber. A intrat în flăcări fără echipament

Gest impresionant făcut de un pompier din Iaşi, care a intervenit la un incendiu deşi, fiind în timpul său liber, nu avea echipament de protecţie.

61993327
Sibiul devine pentru 7 zile capitala filmului documentar. Prețul unui bilet la festival

Timp de şapte zile, Sibiul devine capitala filmului documentar, iar cinefilii au de unde alege. În total vor fi proiectate 128 de filme, din peste 50 de țări.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.