Adriana Nica a fost demisă de la conducerea Spitalului Universitar București

62122359
Agerpres

Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că Adriana Nica a fost demisă din funcția de manager al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).

 

 

Conducerea SUUB va fi asigurată de prof. dr. Cătalin Florin Cârstoiu, cel care, de altfel, a condus și până acum Spitalul de Urgență,  de la data suspendării contractului managerului Adriana Nica.

Comunicatul oficial:

”Conducerea Ministerului Sănătății a luat act și a analizat propunerea Consiliului de administrație al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) formulată în baza referatelor de control ale Direcției Control și Integritate din cadrul ministerului din data de 21.03.2020, respectiv 21 04.2020.

În acest context, conducerea MS a aprobat încetarea contractului de management al doamnei dr Adriana Nica, contract care era deja suspendat din data de 21.03.2020, conform art.19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020.

Conducerea SUUB va fi asigurată de prof. dr. Cătalin Florin Cârstoiu, care a fost a numit începând de astăzi în funcția de manager interimar al unității medicale, pentru o perioadă de 6 luni. Menționăm că prof.dr. Cătalin Florin Cârstoiu a asigurat conducerea unității sanitare de la data suspendării contractului managerului Adriana Nica.”

Anchetă jurnalistică în 2017: Adriana Nica, instalată fără concurs ca manager al Spitalului Universitar, de ministrul Sănătății

 

În 2017, presa scria despre Adriana Nica faptul că ar fi fost partenerea lui Sorin Oprescu și că ar fi fost instalată fără concurs ca manager al Spitalului Universitar de ministrul Sănătății de la acea vreme, Florian Bodog.

“Adriana Nica este un medic cu o ascensiune fulminantă în ultimii doi ani” și nu are nicio competență în management, spunea un medic pentru tolo.ro, citat de News.ro.

Un alt medic, coleg cu Adriana Nica la AȚI, se declara și el șocat de instalarea noului manager, declarându-le jurnaliștilor de la GSP că aceasta “are o ușoară activitate medicală și un simulacru de activitate științifică”.

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62117944
Statistici surprinzătoare. Ce au început să cumpere cel mai mult europenii, pe timpul pandemiei
Frişca şi floricelele de porumb apar tot mai des pe listele de cumpărături în unele ţări europene, în timpul pandemiei de coronavirus, arată o analiză de piaţă pentru martie, preluată luni de dpa.
62122088
Viața de părinte în vreme de pademie. Sfaturile specialiștilor pentru această perioadă
Părinții sunt supuși unei presiuni uriașe în aceste zile. Mulți lucrează de acasă și împart spațiul cu fetițe și băieți plini de energie.
62122079
Unul dintre prietenii lui ”Spartacus Idolul Fetelor” a fost reținut după ce a amenințat poliția
Gabriel Terry, unul dintre prietenii celui autointitulat ”Spartacus, Idolul fetelor”, a ajuns duminică la poliție după ce a postat pe Facebook mesaje de amenințare la adresa autorităților.