3 milioane de elevi incep astazi scoala. Ce schimbari aduce noul regulament dat de Ministerul Educatiei

×
Publicitate

Anul scolar sta sa inceapa, insa pregatiti cu adevarat par sa fie doar elevii. Avem sute de scoli fara autorizatie, multe cadre didactice necalificate, dar si un regulament nou care ii poate amenda pe parintii care nu-si trimit copiii la cursuri.

Dincolo de toate acestea, bobocii, dar si colegii lor mai mari cu un an vor fi primiti in clase fara manuale. Autoritatile se bazeaza pe maiestria dascalilor, care vor tine primele lectii de pe plansele cu povesti. Fara sa aiba nicio vina, cei mici si-au pregatit deja ghiozdanele.

Daria si-a anuntat deja papusile ca de luni va avea mai putin timp pentru ele, pentru ca merge la clasa pregatitoare. Si-a aranjat din timp ghiozdanul si s-a asigurat ca nu-i lipseste nimic din ce i-a spus doamna invatatoare ca ar trebui sa aiba la ea in prima zi de scoala: ''O sa fie usor, o sa colorez, am sarafan, camasa alba, pantofi albi. O sa fiu ca o scolarita adevarata".

In timp ce fetita este incantata, mama ei are emotii mari. Si chiar daca se presupune ca invatamantul de stat este gratuit, pana acum femeia a cheltuit cel putin 150 de lei numai pentru rechizite si pentru uniforma: ''Noi am incercat sa vorbim cu ea, sper sa fie bine, e isteaza, e desteapta sper sa se descurce. Am platit 92 de lei la scoala pentru carti, 55 uniforma la comanda".

Luni, peste 3 milioane de elevi, dar si parintii lor vor afla si noul regulament scolar dat de Ministerul Educatiei. Risca sa faca munca in folosul comunitatii sau sa plateasca amenda adultii care nu se asigura ca cei mici sunt prezenti la ore.

Elevii sunt obligati sa isi tina telefonul mobil inchis in timpul orelor, nu au voie sa organizeze sau sa participe la actiuni de protest care afecteaza desfasurarea activitatii de invatamant, sa detina, sa consume sau sa comercializeze substante etnobotanice, alcool, tigari si nici nu pot participa la jocuri de noroc.

O surpriza si mai neplacuta vor avea copiii din primii doi ani de scoala. In cazul lor programa a fost schimbata, insa manualele noi nu sunt gata.

Ministerul Educatiei a organizat licitatia pentru manuale, dar aceasta a fost respinsa de cateva edituri. S-au facut 17 contestatii, iar in urma cu cateva zile, Ministerului i s-a cerut sa reia procesul de selectare a cartilor pentru elevi. Asadar, situatia s-ar putea prelungi chiar si cu o luna, timp in care invatatorii si copiii se vor descurca fara manuale.

Anul scolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri si 34 de zile de vacanta, fara cele de vara.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61569688
Sute de pelerini au mers la Manastirea Dervent. Toti au vrut sa atinga o cruce despre care se spune ca vindeca bolile

Inaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche sarbatoare inchinata acestui simbol crestin, a adunat pelerini cu sutele la manastirea Dervent.

61569729
Concert la 2.300 de metri altitudine. Emotiile prin care a trecut naistul Nicolae Voiculet la aterizarea cu elicopterul

Concertul organizat, duminica, de naistul Nicolae Voiculet a fost unul cu adevarat la inaltime, pentru ca a avut loc chiar langa Crucea de pe Caraiman, inchinata Eroilor Neamului.

61569548
O lasa sa putrezeasca sau nu recolteaza si ies in pierdere. Problemele cu care se confrunta cultivatorii romani

Mii de hectare de floarea soarelui risca sa putrezeasca pe camp in vestul tarii, deoarece pentru cultivatori nu mai e rentabil sa o culeaga.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.