Un băiat a recunoscut că și-a ucis bunica în timpul unui joc Adevăr sau Provocare
Tiernan Darnton, în vârstă de 21 de ani, a recunoscut o crimă în timpul unei partide de joc, Adevăr sau Provocare.
Mai exact, tânărul, din Lancashire, le-a mărturisit prietenilor săi că și-a ucis bunica. Inițial, cei doi prieteni ai băiatului au crezut că glumește. El le-a spus că a dat foc casei și a oprit alarma de incendiu și că bunica sa, de 94 de ani, a murit în timpul incendiului respectiv, conform Mirror.
Alix Cozens, unul dintre cei doi prieteni, a depus mărturie în proces și a spus că Darnton a făcut mărturisirea în momentul în care a fost întrebat care este cel mai mare secret al său.
„Ne-a spus că a ucis pe cineva. Am întrebat ce a vrut să spună prin asta. A spus că a mers la bunica lui... și a scăpat o țigară într-o cameră, lângă niște perdele sau haine, a ieșit și a dezactivat alarma de incendiu și apoi a plecat acasă. A spus că a făcut-o pentru că nu voia ca bunica lui să mai sufere”, a spus Cozens.
Băiatul a recunoscut că nu și-a crezut prietenul la început.
În urma perchezițiilor asupra dispozitivelor electronice, procurorii au descoperit o serie de căutări ciudate pe Google, inclusiv „Vreau să provoc rău”, „Sunt un criminal”, „Sunt un monstru și mă duc în Iad”.
Procesul tânărului, care acum neagă crima, încă este în desfășurare.