Apa oceanului s-a făcut roșie, după ce sute de balene au fost sacrificate în Insulele Feroe. VIDEO

balene
Getty

Zeci de săteni dintr-o insulă îndepărtată din Atlantic au participat la o vânătoare de balene, apa Oceanului făcându-se roșie după ce sute de balene au fost sacrificate.

Practica, cunoscută sub denumirea de ”vânătoarea de balene”, a adunat sute de săteni, printre care și copii cu vârste începând de la 5 ani. Aproximativ 180 de balene au fost sacrificate în urma ritualului.

În fiecare vară, sute de balene sunt ucise în Insulele Feroe, un arhipelag danez localizat la sute de kilometri de coasta scoțiană dintre Norvegia și Islanda.

Vânătoarea de balene din Insulele Feroe datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea, unde rezidenții vânează balene în ape mai puțin adânci, scrie Daily Mail.

Ele sunt ucise cu o lance, care este băgată în gâtul balenelor pentru a le rupe măduva spinării.

Citește și
balena albastra
Islanda acuzată că a ucis un exemplar rar de balenă. Momentul în care animalul e tranșat

Pentru străini, practica este văzută ca fiind șocantă și înspăimântătoare, în timp ce localnicii abia așteaptă evenimentul în fiecare an.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Balenă, salvată de marinarii militari după ce s-a prins într-o plasă de pescuit
Balenă, salvată de marinarii militari după ce s-a prins într-o plasă de pescuit

Marinarii militari chilieni şi-au întrerupt excercițiile în largul coastelor Patagoniei pentru a veni în ajutorul unei balene, prinsă într-o plasă de pescuit.

Islanda acuzată că a ucis un exemplar rar de balenă. Momentul în care animalul e tranșat
Islanda acuzată că a ucis un exemplar rar de balenă. Momentul în care animalul e tranșat

Vânătorii de balene din Islanda au ucis o Balenă Albastră, una dintre cele mai mai creaturi rămase pe planetă, relatează BBC.

Peste 120 de balene gestante, ucise în
Peste 120 de balene gestante, ucise în "scop științific"

Peste 120 de balene gestante au fost vânate şi ucise în Japonia, în "scop ştiinţific", conform cercetătorilor japonezi.

Recomandări
Anul 2026 începe cu speranță: ”Acordul pentru încheierea războiului din Ucraina e 90% gata”. ”10% până la pace”
Anul 2026 începe cu speranță: ”Acordul pentru încheierea războiului din Ucraina e 90% gata”. ”10% până la pace”

Volodimir Zelenski, a afirmat miercuri seară în discursul său de Anul Nou că acordul de pace pentru încheierea conflictului cu Rusia este "90% gata", adăugând că restul de 10% "conţine totul, de fapt".

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.