O femeie este acuzată că și-ar fi omorât doi copii, pe care i-ar fi îngropat în grădină, în Mehedinți

×
Codul embed a fost copiat

O femeie de 35 de ani din Mehedinți este acuzată că și-ar fi omorât doi copii nou-născuți, după care i-ar fi îngropat în grădina casei.

Oamenii legii au fost sesizați chiar de una dintre fiicele femeii. Aceasta le-a spus anchetatorilor că totul s-ar fi întâmplat în ultimii doi ani.

Totul s-a aflat după ce anchetatorii au fost sesizați de fata cea mai mare a femeii. Procurorii au strâns, astfel, suficiente probe care să o incrimineaze pe mamă. Cu toate acestea, femeia susține că a avortat la ambele sarcini și s-a speriat, apoi a îngropat trupurile copilașilor. Mărturiile ei sunt cutremurătoare.

Suspectă: ”Am greșit, nu mi-am dat seama atunci, pe moment. Cu ambii copii s-a întâmplat același lucru.”

Lavina Șișman, purtător de cuvânt PT Mehedinți: "Cu privire la unul dintre cadavre, întrucât s-a efectuat o expertiză medico-legală în cauză, fiind identificate urme din bebelușul respectiv, s-a stabilit că a fost născut viu, în sensul că a avut o viață intrauterină de 38 – 39 de săptămâni, ceea ce înseamnă că cel puțin cu privire la una dintre fapte se conturează săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Cu privire la cel de-al doilea cadavru pe care l-am găsit s-a dispus o expertiză antropologică și a fost trimis în vederea expertizării."

Citește și
hacker
Copii, torturați și uciși în direct pe ”deep web”. Doi tineri din Italia, printre acuzați
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Femeia a născut până acum șase copii, dar vecinii spun că nu și-au dat seama că aceasta ar fi însărcinată, ea încercând să-și ascundă sarcina.

Localnică: ”Întotdeauna era mai rotunjoară, mai grăsuță, de felul ei.”

Adrian Giurchiță, primar comuna Poroina Mare: ”Acum cam un an, doi era puțin grasă, nu mi-am dat seama, că știți, poate trăiește mai bine, nu mi-am dat seama că e ceva care să conducă la aceste evenimente negative.”

Pe lângă acuzația de omor calificat, femeia s-a ales și cu cea de amenințare, după ce ar fi spus fetei că o să-i facă rău pentru că a denunțat-o autorităților.

Adrian Bidilici, director Direcția pentru Protecția Copilului Mehedinți: ”La momentul instituționalizării, noi am făcut și o evaluare psihologică a acestei minore. S-a constatat și din evaluarea psihologică că are o teamă, o frică față de mama ei. Evident că e speriată și se teme pentru ea.”

Procurorii au contestat decizia de anchetare a femeii în stare de arest la domiciliu și cer în continuare arestarea ei preventivă.

Acuzațiile au ajuns pe masa anchetatorilor în septembrie chiar de la fiica minoră de 16 ani a femeii care, cel mai probabil, nu a mai putut trăi cu această povară pe suflet.

Femeia acuzată mai are acasă încă doi copii, minori și ei. Adolescenta le-a povestit anchetatorilor că în 2019, după ce a născut, mama și-a îngropat copilașul în grădină, la fel procedând în această vară și cu al doilea nou-născut.

Criminaliștii au efectuat săpături și au descoperit ambele cadavre ale copilașilor. Ulterior, oamenii legii au primit în urma autopsiei și confirmarea că cel de-al doilea copil, un băiețel, născut în această vară, era viu atunci când a venit pe lume.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă mama însăși l-a ucis înainte de a-l îngropa, ea fiind acuzată de omor calificat.

Femeia a fost plasată în arest la domiciliu și riscă să stea chiar și 20 de ani în spatele gratiilor daca va fi găsită vinovată. Fata care a denunțat-o la Poliție este acum în grija statului, în timp ce ceilalți doi copii au rămas alături de mama lor acasă, autoritățile susținând că aceștia ar fi bine îngrijiți.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Doi copii mici, uciși într-o localitate din Maramureș. Mama lor e suspectă
Doi copii mici, uciși într-o localitate din Maramureș. Mama lor e suspectă

Doi copii mici au fost uciși într-o localitate din Maramureș, iar suspectă este chiar mama acestora. Polițiștii o audiază pe femeie.

Copii, torturați și uciși în direct pe ”deep web”. Doi tineri din Italia, printre acuzați
Copii, torturați și uciși în direct pe ”deep web”. Doi tineri din Italia, printre acuzați

Doi tineri din Italia sunt acuzați de fapte îngrozitoare. Ei ar fi participat indirect la torturarea unor minori, scrie tgcom24.it.

Orori în timpul unei exorcizări. O femeie însărcinată și 6 copii, uciși de o sectă satanistă
Orori în timpul unei exorcizări. O femeie însărcinată și 6 copii, uciși de o sectă satanistă

O sectă „satanistă” a ucis o femeie însărcinată și șase copii, cu vârste cuprinse între un an și 17 ani, în timpul unui proces de exorcizare dintr-o biserică.

Cei 4 copii uciși de flăcări în Timișoara erau încuiați în cameră. Părinții, acuzați de omor
Cei 4 copii uciși de flăcări în Timișoara erau încuiați în cameră. Părinții, acuzați de omor

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi distrugere, în cazul celor doi părinţi ai căror copii au murit în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu care a izbucnit la locuinţa lor din Timişoara.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.