Italianul care și-a executat soția în stradă, în Mehedinți, a murit în spital

×
Codul embed a fost copiat

Italianul de 73 de ani, care acum trei zile și-a împușcat soția în cap, a murit și el.

Decesul s-a produs în spitalul din Drobeta-Turnu Severin, unde bărbatul era internat de joi.

Imediat după ce și-a executat fosta parteneră de viață, italianul și-a tras trei gloanțe în piept cu același revolver folosit și la uciderea soției.

Bărbatul a fost transportat la spital, unde medicii au reușit să îl țină în viață până duminică, la prânz. Pe numele lui fusese deschis un dosar penal ce viza lămurirea împrejurărilor în care se produsese decesul româncei de 43 de ani.

Cei doi aveau doi copii minori din timpul căsătoriei, dar, după divorț, femeia a revenit în țară, stabilindu-se la Vânju Mare. Aici își deschisese o firmă de pompe funebre și încerca să își refacă viața alături de un român.

Citește și
Barca scufundata
Şi-a ucis proaspăta soție când plecau în luna de miere. Ce l-a dat de gol. FOTO

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Și-a ucis fosta soție și a publicat pe contul ei de Facebook mesaje ca să pară că e în viață
Și-a ucis fosta soție și a publicat pe contul ei de Facebook mesaje ca să pară că e în viață

Caz șocant în India. Un doctor care și-a ucis fosta soție a încercat să ascundă dispariția ei publicând constant mesaje și fotografii pe pagina ei de Facebook.

Şi-a ucis proaspăta soție când plecau în luna de miere. Ce l-a dat de gol. FOTO
Şi-a ucis proaspăta soție când plecau în luna de miere. Ce l-a dat de gol. FOTO

Un marinar britanic a recunoscut că şi-a ucis soţia, după ce barca li s-a scufundat. Mărturia a reprezentat un moment importat în cadrul anchetei întrucât, timp de mai multe luni, afirmase că nu şi-a ucis soţia.

Un dascăl din Iași i-a dat foc soţiei sale şi a lăsat-o să moară
Un dascăl din Iași i-a dat foc soţiei sale şi a lăsat-o să moară

Dascălul bisericii din localitatea ieşeană Ciorteşti a fost arestat preventiv pentru omor calificat asupra unui membru de familie, după ce şi-a bătut soţia, a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc în timpul unei discuţii contradictorii care a degenerat.

Un bărbat şi-ar fi ucis soţia, apoi s-a sinucis intrând cu maşina într-un TIR
Un bărbat şi-ar fi ucis soţia, apoi s-a sinucis intrând cu maşina într-un TIR

Un scenariu sumbru, parcă tras la indigo după tragedia de la Timişoara, pare să se contureze în judeţul Arad. O femeie de 30 de ani a fost găsită ucisă, în casă.

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”
Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”

Premierul Ilie Bolojan spune că pachetul de reforme din administrația publică trebuie adoptat rapid, deoarece întârzierea duce la cheltuieli mai mari și prelungirea problemelor.