Inventatorul danez Peter Madsen este acuzat de uciderea jurnalistei Kim Wall

Nautilus
Getty

Inventatorul danez Peter Madsen a fost acuzat de uciderea jurnalistei Kim Wall, de origine suedeză.

Kim Wall a murit în condiții suspecte, în urmă cu trei luni. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost găsit ciopârțit de scafandri, scrie CNN.

Achetatorii îl bănuiesc, încă de la început, de crimă pe inventatorul Peter Madsen, întrucât ar fi fost singura persoană care a văzut-o ultima dată în viață pe jurnalistă.

Kim Wall și-a petrecut o vacanță, pe 10 august a anului trecut, la bordul submarinului acestuia, după care a fost de negăsit.

Bărbatul a fost acuzat de crimă cu premeditare și de agresiune sexuală. În trecut, inventatorul a negat acuzațiile de crimă și susține că nu a întreținut relații intime cu jurnalista. Cât despre moartea femeii, danezul a susținut că a fost un accident.

Citește și
Submarinul Nautilus
Rămășițele umane ale jurnalistei Kim Wall, găsite. Ce au descoperit anchetatorii

La scurt timp după descoperirea cadavrului ciopârțit, polițiștii l-au reținut pe Madsen, considerându-l principalul suspect în cazul morții jurnalistei.

Soarta inventatorului danez urmează să fie decisă de judecători pe data de 8 martie, iar dacă va fi găsit vinovat atunci și-ar putea petrece cinci ani în spatele gratiilor. Cu toate acestea, procurorii cer o pedeapsă mai dură pentru inventator, cerându-le judecătorilor să-l condamne la închisoare pe viață.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Inventatorul danez a recunoscut că a ciopârțit-o pe Kim Wall, la bordul submarinului
Inventatorul danez a recunoscut că a ciopârțit-o pe Kim Wall, la bordul submarinului

Inventatorul danez, Peter Madsen, a recunoscut că a ciopârțit-o pe jurnalista suedeză, Kim Wall, la bordul submarinului său.

Rămășițele umane ale jurnalistei Kim Wall, găsite. Ce au descoperit anchetatorii
Rămășițele umane ale jurnalistei Kim Wall, găsite. Ce au descoperit anchetatorii

Poliţia daneză a anunţat sâmbătă că scufundătorii au găsit capul şi picioarele jurnalistei suedeze Kim Wall, care a murit în condiţii suspecte pe un submarin construit de inventatorul Peter Madsen, scrie Reuters.

Danezul acuzat de uciderea jurnalistei Kim Wall înregistra torturarea victimelor
Danezul acuzat de uciderea jurnalistei Kim Wall înregistra torturarea victimelor

În calculatorul inventatorului danez, acuzat de uciderea jurnalistei Kim Wall, la bordul submarinului său Nautilus, a fost descoperite materiale compromițătoare.

Recomandări
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ
ANM a prelungit avertizările de vreme rea: vânt puternic, ninsori și viscol. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.

Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina
Volodimir Zelenski ar urma să facă o concesie majoră pentru pace în Ucraina

Rusia a lovit fără milă blocuri de locuințe, chiar și în ziua de Crăciun. Valul de drone și rachete a ucis joi cel puțin 5 oameni și a rănit zeci, în mai multe orașe ucrainene.

Cozile foamei. Sute de italieni au stat la rând ore întregi pentru niște mâncare și cadouri gratuite pentru copii
Cozile foamei. Sute de italieni au stat la rând ore întregi pentru niște mâncare și cadouri gratuite pentru copii

Peste 400 de oameni au așteptat ore întregi la cozi infernale, pentru a primi pungi cadou cu mâncare și mici cadouri pentru copii, în Milano.