Un tânăr din Prahova şi-ar fi ucis iubita când a aflat că e măritată şi are doi copii. Declarația sfâșietore a soțului
O poveste de iubire interzisă s-a terminat brusc, în Prahova, unde un tânăr de 25 de ani și-a ucis iubita cu 10 ani mai mare. S-ar fi înfuriat când a aflat că este căsătorită, are doi copii - unul din altă relație - și, zic vecinii, era iar însărcinată.
UPDATE 2 O crimă cu sânge rece a șocat comunitatea, într-o localitate liniștită din Prahova.
Zeci de polițiști și jandarmi au căutat o femeie dată dispărută de familie, săptămâna trecută.
Alegeri 2024
09:09
Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, al cărei președinte să muncească pentru țară”
09:05
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2024 - prezența la vot în timp real. Ce grupe de vârstă au votat la primele ore
08:56
Alegeri prezidențiale. Candidați sancționați pentru propagandă electorală. Câte amenzi a dat MAI
08:30
Ludovic Orban: Există o dezinformare în ceea ce priveşte retragerea mea din cursa pentru prezidenţiale
Anchetatorii i-au găsit trupul într-o râpă și au aflat că victima fusese ucisă din gelozie, de un tânăr pe care îl cunoscuse recent.
Suspectul i-a luat viața când i-a mărturisit că mai fusese căsătorită și avea doi copii. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Mădălina a dispărut din data de 25 septembrie, de la o casă din Ploiești, unde locuia fără forme legale.
Nu mai a mai apărut la serviciu, iar cunoscuții s-au alarmat și au anunțat poliția.
Suspectul i-a dus pe polițiști la locul crimei
Printre cei audiați s-a aflat inclusiv suspectul principal, un tânăr de 25 de ani, din comuna Cosminele, pe care Mădălina îl cunoscuse pe internet, în urmă cu câteva luni. Pus în fața probelor, individul și-a recunoscut vina.
Chiar suspectul principal este cel care i-a condus pe anchetatori în râpa aflată în comuna Cosminele din Prahova, unde au descoperit trupul fără viață al femeii dispărute.
Acum investigatorii trebuie să pună cap la cap toate piesele care par desprinse dintr-un puzzle macabru.
Potrivit primelor date din anchetă, femeia avusese o relație cu cel care avea să-i devină călău.
Se pare că tânărul și-a pierdut mințile când a aflat că Mădălina avea o poveste de viață mai complicată: era căsătorită și avea doi copii.
Mădălina avea doi băieți: unul de 19 ani, din prima căsătorie și celălalt de 14 ani, cu un alt bărbat. Acesta din urma povestește că o iubea și o aștepta să vină acasă.
Aurel Nițoc, soțul victimei: "Nu știam nimic, absolut nimic. Cu ea când mai vorbeam, că mă blocase și pe telefon, pe toate, odată spunea că e cu cineva, odată că nu e cu nimeni. Eu speram tot timpul, asta am sperat de când a plecat. Încă o mai iubeam, aveam și copilul".
Bărbatul care a ucis-o pe Madalina este cu 10 ani mai tânăr decât ea. Este acuzat acum de crimă și a fost reținut de polițiști.
UPDATE 1 Femeia a dispărut acum 10 zile, dar suspectul și-a recunoscut vina și i-a dus pe anchetatori la locul faptei.
Femeia își părăsise soțul și locuia în Ploiești, fără forme legale. A dispărut acum 10 zile, iar colegii au alarmat poliția.
Cercetările au dus la tânărul de 25 de ani, din comuna Cosminele, care se îndrăgostise nebunește de ea, după ce a cunoscut-o pe internet.
Chiar suspectul principal este cel care i-a condus pe anchetatori aici, în râpa aflată în comuna Cosminele din Prahova, unde au descoperit trupul fără viață al femeii dispărute.
Surse din anchetă spun că bărbatul și-a lovit iubita când a aflat nu doar că a trecut prin mai multe relații, ci și că are doi copii.
Otilia Iosifescu, prim procuror Parchetul Prahova: ”Pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat victimei, cu care avea o relație mai apropiată, mai multe lovituri cu pumnii, după care a strangulat-o, acțiuni care ulterior au condus la deces”.
”Aurel Nițoc, soțul victimei: Cu ea când mai vorbeasm, că mă blocase și pe telefon, pe toate, odată spunea că e cu cineva, odată că nu e cu nimeni.
Reporter: Erau șanse să se întoarcă la dumneavoastră?
Aurel Nițoc: Eu speram tot timpul, asta am sperat de când a plecat. Încă o mai iubeam, aveam și copilul”.
Bărbatul se referă la un băiat de 14 ani. Victima mai avea și un copil mai mare, cu alt partener.
Pasiune teribilă pentru femeia cu 10 ani mai în vârstă
Cât despre suspect, acesta ar fi făcut o pasiune teribilă pentru femeia mai în vârstă ca el.
”Florica Costache, prietenă de familie a autorului: Era prima femeie în viața lui, au fost la mare, la Dunăre, a plimbat-o.
Reporter: I-a ascuns că avea doi copii?
Florica Costache: Avea doi și am înțeles că era și acum însărcinată și i-a spus că nu e cu el și vrea să îl lase”.
Constantin Țoncu, vecinul autorului: ”Cred că a fost o altercație pasională, nu l-am văzut la un scandal, să fie un tip violent, să bată pe cineva”.
Petre Peneș, vecinul autorului: ”Și eu sunt stupefiat de faptă”.
Nicolae Peneș, vecinul autorului: ”Indiferent că era mai mare cu el cu 10 ani, băi, fată, nu se mai poate, m-ai mințit, tu du-te la locul tău, eu la al meu”.
Tânărul a fost arestat și riscă 25 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat de omor.
- - - -
Procurorii prahoveni fac cercetări cu privire la moartea unei femei al cărei cadavru a fost găsit într-o pădure de la marginea localităţii Cosminele.
În urma primelor cercetări, bărbatul care a semnalat prezenţa cadavrului este principalul suspect, iar procurorii îl bănuiesc că a bătut-o şi strangulat-o pe femeia cu care avea o relaţie.
Autorităţile judiciare din Prahova au fost anunţate, duminică după-amiază, de către un bărbat, despre faptul că într-o zonă de deal şi împădurită, la marginea localităţii Cosminele, se află trupul neînsufleţit a unei femei, potrivit News.ro.
Ajunşi la faţa locului, oameni legii au găsit cadavrul unei femei a cărei dispariţie fusese semnalată poliţiştilor.
„Cercetările efectuate până la acest moment au evidenţiat faptul că la data de 25.09.2020 victima a avut un conflict spontan cu inculpatul AFC, cu care avea o relaţie apropiată, chiar în zona în care a fost găsit cadavrul. În acest context, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii victimei, după care a strangulat-o, acţiuni care au condus la deces”, informează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova într-un comunicat dat publicităţii luni.
Principalul suspect a fost reţinut de către organele de poliţie fiind suspectat de infracţiunea de omor, iar în cursul zilei de luni va fi prezentat în faţa unui complet din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă.