Spitalul Suceava, singurul din țară care permite vizitarea pacienților Covid de la ATI de către familie

62176472
StirilePROTV

Pacienții în stare gravă din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, inclusiv cei din secția ATI-Covid, pot fi vizitați de membri ai familiei, cu respectarea unor condiții stricte pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2.

Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat, luni, că decizia a fost luată împreună cu medicul epidemiolog, încă de când a preluat mandatul pentru conducerea interimară a unității medicale, în luna iulie a anului trecut, scrie Monitorul de Suceava.

„Am decis că este bine și putem să aprobăm aceste vizite pentru pacienții aflați în stare gravă. Este foarte important ca acești pacienți să aibă suportul celor dragi. Am încercat să suplinim prin prezența medicilor și psihologilor, dar nu este întotdeauna de ajuns. Este foarte important ca cel aflat în stare gravă, în stare critică, să simtă că are suportul celor dragi”, a afirmat dr. Calancea.

Spitalul a elaborat o procedură care reglementează accesul la pacienții în stare gravă, atât în secția ATI-Covid, cât și în celelalte secții. Accesul se face cu respectarea strictă a regulilor epidemiologice, cu echipare corectă și cu asumarea anumitor riscuri din partea celor care vizitează un pacient.

Vizitele sunt permise doar pentru rudele de gradul I și doar o singură persoană poate merge la pacient.

„Încercăm să înțelegem nevoia celui care se află în suferință și să-i ameliorăm starea de sănătate. Zilnic, în toate secțiile spitalului sunt cam 10-15 vizite pe zi”, a precizat dr. Calancea.

 

Doctor: ”Pe pacienți îi ajută”

 

Coordonatorul secției ATI Covid din spital, dr. Dănuț Barbunc, a explicat că, pentru a vizita un pacient aflat la Terapie Intensivă - Covid, ruda de gradul I a acestuia trebuie să facă o cerere în acest sens către directorul medical și trebuie să semneze un formular că își asumă potențialul risc de infectare.

„Ruda respectivă lasă un număr de telefon pe cerere, apoi noi luăm legătura cu ea și stabilim a doua zi o oră, de comun acord, pentru vizită. Când vine, merge cineva de la noi să o instruiască și să o îmbrace în echipament specific Covid. Timpul petrecut la pacient este de 10 minute, apoi o însoțim pe circuitul de ieșire și îi arătăm cum să se dezbrace. Avem vizitatori tot timpul, unul, doi, trei pe zi”, a spus medicul.

Totodată, acesta a subliniat că utilitatea acestor vizite din partea familiei, îndeosebi pentru pacienții conștienți din ATI, este de necontestat.

„Asta a fost și logica permisiunii de vizită. Pe pacienți îi ajută. Plus că foarte mulți nu au încredere în ce facem noi aici. Așa, când vin, le arătăm că este permanent o asistentă în fiecare salon, noi suntem aici tot timpul, este infirmieră și atunci înțeleg și ei situația”, a spus dr. Barbunc.

De asemenea, coordonatorul secției ATI Covid a mai afirmat că, nu de puține ori, rudele pacienților, mai ales ale celor în stare critică, au fost agresive verbal cu personalul medical.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62176468
Voiculescu: Este foarte probabil că va trebui să trăim cu o formă sau alta a virusului

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, luni, că nu se ştie cât va dura până când se va reveni la "libertatea" din urmă cu un an şi jumătate, de dinainte de pandemie.

62183018
Cozmin Mihai, psihiatru, despre dependența de jocurile de noroc: „O tulburare psihiatrică ce se poate agrava”

Dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru, a publicat un text despre dependența pentru jocurile de noroc (ludomania sau gambling).

62174195
Ministerul Sănătății: Valul 3 de Covid-19 vine cu o transmisibilitate mai mare

Valul trei al pandemiei de COVID-19 este diferit faţă de ceea ce a fost până acum, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.