(P) PREMIERĂ: Medicină 3D online pentru studenți, în limba română, prin BioMap.ro

62072606
Pro TV

Vreme de secole, cei care au intrat pe drumul lung, dar fascinant, al lumii medicale au fost nevoiți să învețe anatomia pe cadavre.

Apoi, bolile cu o fiziopatologie complexă au trebuit învățate din tratate lungi și greu de parcurs.

Până la urmă, nu ai cum să înțelegi corpul uman, cu toate patologiile sale, decât observându-le în dinamica lor. De fapt, medicina nu este grea, însă a necesitat mereu un efort formidabil – pentru a vizualiza și schematiza toate noțiunile într-o manieră mai simplu de cuprins.

Acum, în secolul al XXI-lea, virtualul a făcut toate acestea posibile.

BioMap, platforma care aduce corpul uman în toată dinamica sa, online

BioMap.ro este o platformă care revoluționează modul de învățare a medicinei în România.

Ea conține nu doar toată anatomia, cât și fiziologia și patologia, în limba română, tridimensional. Cu alte cuvinte, un utilizator BioMap poate studia corpul până la nivel de celulă și poate vizualiza cel mai importante elemente anatomici și patologii în 3D: de la anatomia mâinii și a encefalului, până la infarct, astm, fracturi, AVC, sau cancer gastric.

Se poate observa nu doar compoziția unui tromb, ci și cum se formează, cum migrează în plămâni și cum se cateterizează trombembolismul pulmonar.

Tehnologia permite accesul la peste 650 de modele, aranjate în mod intuitiv pe categorii.

Pentru cine este BioMap și cum poate fi de ajutor?

Dacă ești elev și susții admiterea la medicină, te ajută să înțelegi anatomia mai bine, ca să nu trebuiască să memorezi manualul.

Dacă ești student la medicină, BioMap include toate materialele vizuale (inclusiv animații 3D) pentru examenele de la medicină, toate într-un singur loc. Dacă ești genul care caută video-uri și imagini, sau își face scheme pentru a învăța materia, platforma este fix ce îți trebuie.

Dacă ești în anul VI și urmează să susții rezidențiatul, BioMap include modele 3D cheie care te vor ajuta să înțelegi mai bine materia și să o integrezi în marele tablou al medicinei.

Mai mult, platforma BioMap nu se adresează doar studenților de la medicină, ci și medicilor moderni care își doresc o modalitate nouă de a discuta și explica pacienților patologia.

Nu în ultimul rând, BioMap reprezintă o unealtă unică pentru profesorii care urmăresc să stârnească interesul studenților prin prezentări interactive – într-o lume în care atenția este tot mai greu de captat.

Ce include platforma BioMap?

- Vizualizarea 3D a oricărui element al corpului uman
- Anatomie, fiziologie, patologie, dar și intervenții
- Beneficii pentru oricare treaptă a carierei medicale
- Animații și prezentări interactive
- Funcția de „disecție” virtuală (prin ascunderea straturilor)
- Adăugare de notițe
- Editare și salvare a modelelor 3D
- Posibilitatea de a crea prezentări personalizate (pentru congrese, cursuri la universitate, etc.)
- Denumirile în latină
- Disponibilitate în două limbi – engleză și română, platforma fiind accesibilă și pentru studenții străini sau care studiază în limba engleză

BioMap a fost lansată pe 25 august 2019 de compania Marsilian, fondată de antreprenorii Dragoș Voinea, student la medicină, și Mihai Voinea, actual medic, în 2014. Cu un background în lumea medicală, echipa din spatele BioMap are o experiență de 5 ani în domeniul IT și în sfera educației online, servind până în prezent peste 50.000 de utilizatori.
Sub tutela Marsilian se găsește și platforma Grile-Rezidentiat.ro, cea mai mare platformă de pregătire pentru examenul național de rezidențiat din România, cu aproape 30.000 utilizatori.

„Avem în plan să pornim discuții cu universități de medicină din România, Ucraina și Bulgaria pentru integrarea platformei, ca suport ajutător, în sistemul de pregătire al studenților”, spune Dragoș Voinea.

O misiune nobilă

Obiectivul BioMap este acela de a schimba modul în care înțelegem corpul uman și de a oferi cele mai bune soluții acolo unde tehnologia se intersectează cu educația. Volumul și complexitatea informațiilor continuă să crească datorită tehnologiei, însă metodele de învățare au rămas aceleași de circa două secole. BioMap este răspunsul la limitarea mediilor de învățare actuale, promovând învățarea vizuală și dinamică.

Pe final

BioMap reprezintă o unealtă a schimbării modului de pregătire pentru studenții la medicină din România – tehnologia pusă în interesul educației. O tehnologie ușor de utilizat care asistă și medicii moderni în discuția cu pacienții, și care facilitează eforturile profesorilor în universitățile de medicină și farmacie.

Mai multe informații despre beneficiile platformei se găsesc pe www.biomap.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Tensiuni în Rusia! Duma de Stat, reacție dură după gestul făcut de fiul lui Sobolev: „Nu scuipa în fântână”
Tensiuni în Rusia! Duma de Stat, reacție dură după gestul făcut de fiul lui Sobolev: „Nu scuipa în fântână”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Izolarea exterioară a casei. Ce materiale să alegi pentru a te bucura de un confort total?

Atunci când vine vorba despre izolații de casă, constructorii români se află incă într-o fază de început a implementării, in conditiile in care abia din anii '90 izolatia peretilor exteriori a devenit un standard.

(P) Bank to School: Banca Transilvania vine cu oferte bancare pentru fiecare

Chiar dacă nu ai mai auzit demult sunetul clopoțelului, știi deja că școala începe curând. Da! Banca Transilvania a lansat cele mai bune oferte pentru cei mai buni 'finanțiști'.

(P) Tu știi cum să te machiezi la birou? Află de la un make-up artist!

Una dintre cele mai mari provocări ale femeilor este alegerea machiajului potrivit pentru birou. Acesta trebuie să arate întotdeauna îngrijit și compact.

Recomandări
Drona doborâtă la Galați pare să fi fost rusească. A zburat zeci de kilometri în 17 minute. Fragmente găsite lângă Corni

O nouă dronă care a pătruns neautorizat în spaţiul aerian românesc a fost doborâtă azi dimineață, în județul Galați. 

Tragedie pe litoral: Un adolescent de 17 ani a murit în valuri la Olimp, iar un tânăr de 19 ani este căutat de scafandri

Deși e steag roșu arborat pe plajele din sud, doi tineri care au intrat în marea furioasă, în stațiunea Olimp, au dispărut în valuri. 

Zi cu 3 incidente pe litoral: O dronă găsită lângă plaja Modern, un obiect suspect la Eforie și o aripă de în largul mării

Pe litoral în Constanța și Eforie două alerte au dus la evacuarea turiștilor de pe plajă! La Constanța în largul plajei Modern aproape de Portul Tomis a fost găsit un fragment de dronă.