Numărul celor care au ajuns la Urgenţă pentru alte motive decât Covid, la jumătate în 2020 față de 2019

×
Publicitate

Numărul celor care au ajuns la Urgenţă pentru alte motive decât Covid a scăzut la jumătate în 2020 față de 2019.

Frica de îmbolnăvire i-a descurajat pe cei care nu aveau cu adevărat nevoie să meargă la camera de gardă. Doctorii speră că după ce se termină vaccinarea în masă să nu revenim la situaţia când pentru orice tuse oamenii luau cu asalt spitalele.

Motivul prezentării: „înţepătură de ţânţar”

 

 

Asta a consemnat paramedicul în fişa unui pacient care a sunat la 112 şi a ajuns cu SMURD la camera de gardă. O doamnă a vrut la spital cu ambulanţa pentru că acolo era deja sora ei. Şi dorinţa i-a fost împlinită. Atenţie, echipajul de urgențe nu are voie să respingă solicitarea persoanei, chiar dacă, odată ajuns la domiciliu, constată că parametrii vitali sunt normali.

În actele din 2019-2020 întocmite de un medic de la urgenţe apare şi fișa de ambulanţă a unui individ care i-a fost predat pentru consultaţie şi care a declarat că a mâncat varză acum 10 ani şi i-a rămas o foaie de dafin în gât. De fapt, nu avea nimic.

Conf. Dr. Mihai Craiu, medic pediatru: „Ştiu țări în care, dacă prezentarea ta la salvare sau prezentarea la UPU se dovedeşte a fi complet, nici măcar emoţional, de neînţeles, ajungi să plăteşti transportul cu salvarea. Adică există nişte consecinţe. În România, sistemul de medicină de urgenţă, mă refer aici la unele scenarii, la ambulanţă, a ajuns să fie un fel de taxi privat. Mi se pare un fenomen care scoate la suprafaţă câteva lucruri importante. Primul, că este o enormă discrepanță între ce înseamnă urgenţă reală şi ce înseamnă urgenţă percepută”.

Pandemia i-a împuţinat pe cei care chemau abuziv salvarea, cerând să fie duşi la spital, pentru motive de-a dreptul hilare.

În 2019 au fost peste 5 milioane de apeluri şi prezentări la urgenţe

 

 

În 2020, însă, strict pentru alte probleme decât Covid, cifrele au scăzut la jumătate. Ba chiar în perioada de lockdown au fost 20% dintre cazurile din aceeaşi perioadă în anul precedent.

Aşadar, doctorii încearcă să folosească această pauză ca să educe populaţia să caute alte soluţii. Cum ar fi consultaţiile la distanţă.

Ar ajuta, evident, ca oamenii să aibă permanent consultaţii la distanţă decontate. În prezent, contractul medicilor de familie a fost extins doar până la 31 martie, cu varianta decontării evaluării şi monitorizării pacienţilor prin video call sau telefon.

Pentru că, mai ales acum, sistemul abia poate împărţi ambulanţele, echipajele şi personalul medical din spitale la numărul celor care au urgent nevoie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62167458
Testele rapide vor fi incluse în raportările zilnice. Care sunt diferențele față de cele PCR

Testele rapide Covid au acum valoare oficială de diagnostic. Atenţie, este valabil doar pentru cele care sunt prelevate în laboratoare şi în unităţi medicale.

62167378
Dr. Gheorghiță: Urmează să vină a doua tranşă importantă de 150.000 de vaccinuri anti-COVID

A doua tranşă importantă de vaccinuri anti-COVID, de 150.000 de doze, urmează să vină miercuri în România.

62165935
DOCUMENT. Prospectul vaccinului anti-COVID-19, tradus în limba română

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a publicat prospectul tradus în limba română la vaccinul anti-COVID, care a ajuns vineri în țară.

Recomandări
Imago0611060496h
Vasile Pușcaș: Mă siderează scăderea calității culturii politice în România. „Milogi” pentru banii UE, în loc de dezvoltare

Vasile Pușcaș, negociatorul-șef al României pentru aderarea la UE, s-a arătat siderat de scăderea calității culturii politice din țară. Diplomatul arată că cei de la putere au consacrat imaginea de „milogi” pentru banii UE, fără strategii de dezvoltare. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.