Motivul pentru care un medic de familie cu 31 de ani de experiență vrea să devină brancardier

61975018
News.ro

Adrian Dărăbanțiu, un medic de familie din Arad, și-a depus luni dosarul de angajare pentru un post de brancardier la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, motivând că ar avea un salariu de două ori mai mare.

 

Medicul de familie arădean Adrian Dărăbanţiu şi-a depus dosar de angajate pe post de brancardier la spital (SCJU Arad), atât pentru a obţine un salariu aproape dublu decât cel actual, după 31 de ani de activitate, cât şi pentru a protesta „faţă de diferenţele salariale uriaşe din sistemul sanitar”, informează News.ro.

Adrian Dărăbanţiu, care este şi preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Arad, a declarat pentru agenția de presă că a studiat grila de salarizare din SCJU şi a vorbit cu angajaţi de aici, aflând că veniturile sunt mult mai mari decât ale medicilor de familie.

„Un brancardier poate primi în mână chiar peste 4.000 de lei, iar eu după 31 de ani de activitate, rămân în mână cu jumătate din această sumă, deşi am un cabinet medical peste medie ca mărime, cu aproximativ 2.500 de pacienţi. Am colegi care au 1.500 de pacienţi, iar cabinetul lor încasează în jur de 10.000 lei lunar, deci medicul pleacă acasă cu mai puţin de 2.000 de lei pe lună, chiar 1.500 lei, după ce şi-a plătit angajaţii, a achitat facturile şi toate taxele”, a spus Dărăbanţiu.

Medicul spune că şi-a depus dosarul în ultima zi în care putea face acest lucru, după ce s-a consultat cu familia şi colegi.

„Să ştiţi că am colegi medici de familie care au vrut şi ei să vină pentru a se angaja pe posturi de brancardieri sau chiar infirmieri. Vă daţi seama că şi un infirmier din spital câştigă mai bine ca un medic de familie. Eu dacă voi deveni brancardier, ştiu că lucrez în ture, fără stres, fără birocranţia în care sunt îngropate cabinetele medicilor de familie, fără să fiu trezit noaptea de pacienţi, fără responsabilităţi, dar cu mult mai mulţi bani în mână. Nu m-ar mira să nu fiu acceptat la angajare, pentru că aş putea fi considerat supracalificat”, a spus Dărăbanţiu.

El a declarat că decizia sa de a se angaja pe post de brancardier este şi o formă de protest, declarând că „există o prăpastie” între veniturile angajaţilor din spitale şi ale celorlalţi salariaţi din sistem.

„În spitale lucrează o treime din salariaţii din Sănătate, iar restul de două treimi sunt complet abandonaţi de stat. S-a ajuns ca unele cabinete de medici de familie să nu mai aibă asistente, pentru că toate au plecat în spitale, unde pot câştiga şi 8.000 de lei în mână, faţă de salariul minim pe care îl primeau”, a spus Dărăbanţiu.

De mai mulţi ani, Adrian Dărăbanţiu reprezintă, prin Societatea de Medicină de Familie, jumătate dintre medicii de familie din judeţ, care sunt în număr de aproximativ 260.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
61974726
România, pe ultimul loc în Europa la igiena dentară. Obiceiul greșit format la adolescenți

România este pe ultimul loc un Europa în ceea ce priveşte igiena dentară. Prea puţini români folosesc în mod regulat pasta şi periuţa, iar în cabinetele stomatologice ajung rar sau niciodată.

61974699
Un ONG a analizat ce conțin de fapt sosurile de pe piață. Rezultatele i-au îngrozit pe reprezentanți

A fi bine să citiți etichetele atunci când cumpărați sosuri pentru mâncare. S-ar putea să vă treziți, de exemplu, cu un sos pentru grătar care conține mai mult zahăr decât o prăjitură.

61974638
Arsurile solare pot duce la cancer de piele. Evitați plaja la ora prânzului și aplicați cremă

O arsură solară nu e doar un disconfort de câteva zile. Arsurile suficient de puternice încât să ducă la apariţia băşicilor modifică ADN-ul pielii şi pot avea consecinţe grave, spun specialiştii.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.