Ministrul Sănătăţii: De săptămâna viitoare vom avea Euthyrox în farmacii

62118408

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi seară, că de săptămâna viitoare vor reapărea în farmacii mai multe medicamente căutate de populaţie, între care şi Euthyrox.

Tătaru a declarat a mai anunțat spitalele au pe stoc în acest moment Platinium şi Kaletra, medicamente necesare pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.

"Am luat legătura cu tot ce era furnizori şi vor suplimenta această producţie şi vom avea, în perioada următoare, şi acel Euthyrox de săptămâna viitoare. Pentru Metformin avem diverse medicamente care sunt analogice, dar din acest moment avem şi Platinium, avem şi Kaletra, s-au făcut mai multe donaţii. Noi avem în achiziţionare şi contractare mai multe cantităţi. Şi la Institutul 'Matei Balş', doctorul Streinu-Cercel a făcut un necesar cam pentru 100.000 de pacienţi, în condiţiile în care să putem avea şi stocurile necesare. În acest moment, achiziţionăm prin Unifarm şi de pe piaţă această cantitate, pe care să o putem avea pentru rezervă. Ambele medicamente se pot folosi şi pentru HIV, cum e Kaletra, iar Platinium pentru artrită reumatoidă. Sunt boli care nu sunt COVID şi care au nevoie de aceste medicamente", a declarat Nelu Tătaru, într-un interviu la postul Realitatea Plus, citat de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a precizat că farmaciile s-au golit şi de paracetamol, dar şi alte medicamente deoarece populaţia şi-a făcut stocuri acasă "în virtutea aşteptării unor perioade mai grele".

"Mulţi oameni şi-au făcut stocuri acasă, am văzut şi vânzările, noi urmărim şi patologia din spital, patologia COVID, patologia nonCOVID, cât şi cererea de medicamente din farmacii. Aceeaşi cantitate dispare acum până la jumătatea lunii, înainte rămânea şi pe luna următoare. Sunt acele mici stocuri pe care fiecare cetăţean şi le face acasă, tocmai în virtutea aşteptării unor perioade mai grele. Nu, în acest moment, din evaluarea noastră, este strict o diminuare a stocului prin consum, dar consum pus la stocaj acasă", a mai menţionat ministrul Tătaru.

Criza de Euthyrox în farmaciile din România a apărut încă din luna februarie, acest medicament fiind destinat tratării afecţiunilor tiroidiene.

„Mai devreme de 6-8 luni să nu ne aşteptăm să avem un vaccin”

 

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că în aproximativ o lună de zile România va avea un model de vaccin împotriva noului tip de coronavirus, care va fi testat pe persoane tinere, însă vor mai fi testate şi alte vaccinuri.

"Avem o modificare a virusului, încât nu a ajuns la o stabilitate, astfel încât să putem face acel vaccin pentru coronavirus. Se lucrează, sunt diferite ţări care lucrează în acest moment. Şi noi, cam într-o lună, vom lua un model în care vom testa. Testarea se face pe persoane tinere. (...) Vom avea mai multe vaccinuri în testare", a declarat Nelu Tătaru.

Pe de altă parte, el a subliniat că nu trebuie să ne aşteptăm să apară un vaccin verificat "mai devreme de şase-opt luni".

"Se lucrează în acest moment, dar mai devreme de şase-opt luni să nu ne aşteptăm să avem un vaccin, care să fie verificat atât ca beneficiu, cât şi ca efecte secundare pe anumite grupe, pe anumite patologii", a mai menţionat ministrul Nelu Tătaru.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62118220
Aproximativ 30% din bolnavii cu coronavirus nu sunt detectaţi de testele actuale

Testele actuale de diagnosticare a infecţiei virale COVID-19 nu detectează trei bolnavi din zece, potrivit unor estimări, o marjă de eroare care nu ar avea însă legătură cu fiabilitatea lor şi care s-ar explica adeseori printr-o prelevare necorespunzătoar

62118383
Ce trebuie să facem când mergem la cumpărături ca să nu ne infectăm

În condițiile impuse de ordonanțele militare în vigoare, mersul la cumpărături poate fi unul dintre momentele în care ne putem îmbolnăvi.

62118380
Cum îți faci acasă o mască de protecție. Medicii spun că protejează în mare măsură

Purtarea măștilor de protecție devine o măsură tot mai recomandată de medicii din Europa și din întreaga lume.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.