Mesajul neurochirurgului Dorin Bică pentru pacienţii săi, după demisia de la Colentina

61907585

Neurochirurgii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica au acceptat să acorde un interviu pentru Ştirile ProTV, în care au explicat motivele care au dus la decizia luată de cei doi medici pentru a-şi da demisia.

Reporterul Ştirilor ProTV Liliana Curea a stat de vorba cu cei doi neurochirurgi de la Colentina.

Medicul Dorin Bica a mărturisit că a fost nevoit să ia această decizie deoarece au fost încălcate toate principiile de tratament ale pacientului.

"Nu am ajuns la limita, am depăşit-o, a trebuit să luăm această decizie, ne este greu, suntem trişti, dar suntem chirurgi şi trebuie să rezolvăm problema că nişte chirurgi. În primul rând, încălcarea principiilor de tratament ale pacientului m-au împins la asta. Nu am mai putut să îmi respect jurământul ăla depus", a mărturisit unul dintre cei mai buni neurochirurgi din România.

"Lipsa de personal mă împiedică să dau totul, lipsa de lucruri banale şi de medicamente. Nu putem apela la bunăvoinţa oamenilor, adică a personalului, la infinit. Moralitatea mea m-a determinat să iau decizia", a continuat neurochirurgul.

"Nu suntem o ţară săracă, suntem o ţară cu bani, mi se pare inexplicabil că pe secţie să nu avem lucruri banale. Este o problema gravă, de resursă umană. Colegii mei, anestezişti şi medici, pe toţi trebuia să îi rog mereu să stea peste program".

"Am avut câţiva pacienţi programaţi şi a trebuit să îi anulez, asta este o problema. Motivul este că nu puteam să depăşim ora 15:00, iar timpul estimat pentru operaţie depăşea această ora, nu poţi cere colegilor la infinit să stea peste program", a mărturisit dr. Bica.

"Puteam face doar intervenţii mici şi medii, asta nu mai are nicio legătură cu proiectul nostru iniţial. Scopul nu a fost să facem o altă secţie, noi am venit aici într-un proiect, am respectat toate punctele şi pretenţiile spitalului, iar spitalul nu le-a mai respectat deloc. Nu am venit să fac lucruri de complexitate scăzută. Am venit să creez ceva pentru noi toţi, am demonstrat că merge, că putem", a declarat neurochirurgul, care a acceptat să se întoarcă de la Paris pentru a lucra în cadrul proiectului de la Spitalul Colentina.

"Le transmit pacienţilor că sunt în continuare neurochirurg, voi lua o decizie într-un sens sau altul. Oportunităţi există foarte multe, noi trăim în UE, piaţă muncii este vastă. Dar nu asta este ideea. Îmi fac griji pentru pacienţi", a precizat medicul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61866360
Cum vrea Gabriela Firea să-i convingă pe medicii Gobej și Bică să revină asupra demisiei

Medicii Ionuț Gobej si Dorin Bică, doi dintre cei mai buni specialiști neurochirurgi din Romania, au anunțat luni dimineața că și-au dat demisia din funcția deținută la Spitalul Colentina.

61907436
Bucureştenii şi-au dat întâlnire în faţă unui mall din Bucureşti şi au donat sânge

Sfârşitul de săptămâna nu este doar pentru distracţie, ci şi pentru fapte bune. Dovadă că în aceste două zile foarte mulţi oameni şi-au dat întâlnire în faţă unui mall din Bucureşti şi au donat sânge.

61907051
Operație în premieră în cazul unei femei de 68 de ani din Bacău

O femeie de 68 de ani speră că va putea merge normal, după o viaţă de chin, în urma unei operaţii în premieră naţională, făcută la Spitalul Judeţean Bacău.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.