Jurma, după ce Raed Arafat a propus testarea celor care vin în ţară: „Nu e cazul să fim mai relaxați decât restul lumii”

62212227
Pro TV

Medicul Octavian Jurma afirmă, vineri seară, că Raed Arafat are perfectă dreptate să propună testarea celor care vin în ţară.

Nu e cazul să fim mai relaxaţi decât restul lumii”, afirmă medicul, precizând că „suntem în proces de instalare a tiraniei negaţioniste şi o să plătim un preţ mare până ne vom trezi”.

De dată această dr Raed Arafat are perfectă dreptate. Nu e cazul să fim mai relaxaţi decât restul lumii. De altfel este o măsură care a fost anunţată şi de Joe Biden, Preşedintele Statelor Unite pentru intrarea în SUA, indiferent de statusul vaccinal. Astfel de măsuri simple şi eficiente şi se pot implementa foarte rapid, astfel încât pot încetini cu săptămâni debutul unui val în cazul unei versiuni atât de infecţioase cum este Omicron. Prin urmare, propunerea domnului dr. Arafat a fost respinsă de guvern”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Octavian Jurma.

Potrivit acestuia, „refuzul unor măsuri elementare de protecţie şi prevenţie ni se prezintă că o grijă deosebită faţă de cetăţeni”.

Probabil încă sunt supăraţi că ne-am luat după restul Europei şi am băgat Africa de Sud pe lista roşie. Dacă îi lăsăm pe lista verde, cum erau la începutul săptămânii trecute, românii noştri reveneau liniştiţi mergeau acasă şi răspândeau Omicron, în vreme ce guvernul putea declara că la noi e altfel şi putem să ne relaxăm în continuare. Până şi refuzul de care BOR a certificatului verde ne-a fost prezentat că o "victorie" prin care s-a obţinut sprijinul bisericii în combaterea pandemiei”, a mai scris medicul.

Potrivit acestuia, „suntem în plin proces de instalare a tiraniei negaţioniste şi o să plătim un preţ mare până ne vom trezi din nebunia asta colectivă”.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că în şedinţa de Guvern s-a discutat despre propunerea Centrului European de Control al Bolilor, care recomandă testarea tuturor persoanelor care călătoresc în spaţiul Uniunii Europene cu un test PCR, încât să reducă riscul de transmitere a acestei noi tulpini OMICRON, el arătând că nu a existat niciun conflict cu Raed Arafat şi că trebuie văzut dacă o astfel de măsură poate fi aplicată, ţinând cont şi că este perioada sărbătorilor de iarnă.

Alexandru Rafila a anunţat că în cursul săptămânii viitoare, Guvernul va veni cu o serie de măsuri care să fie adaptate situaţiei epidemiologice.

Şi DSU a transmis precizări cu privire la informaţiile apărute referitor la prezentarea unui test negativ RT-PCR pentru toate persoanele care sosesc în ţară, începând cu data de 5 decembrie 2021.

În data de 2 decembrie 2021, având în vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum şi posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, Institutul Naţional de Sănătate Publică a trimis către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi către Ministerul Sănătăţii o adresă prin care propune ca «intrarea pe teritoriul naţional să se facă doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii ». Dată fiind această propunere venită din partea INSP, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a urmărit de o manieră prioritară ca acest aspect să fie discutat în cadrul şedinţei CNSU de astăzi, venind de asemenea cu un proiect de hotărâre, elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătăţii, cât şi de către specialiştii din cadrul INSP”, a transmis DSU.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Alexandru Rafila, despre problemele medicilor de familie: „Medicii să testeze pacienţii suspecţi de COVID în cabinetele lor”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat, vineri, după o întâlnire cu reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, că se conturează o soluţie pentru rezolvarea problemelor medicilor de familie.

Ministerul Sănătății va reanaliza dacă se impune prezentarea unui test negativ PCR pentru persoanele care intră în ţară

Ministerul Sănătăţii şi Institutul de Sănătate Publică vor reanaliza dacă se impune prezentarea unui test negativ RT-PCR pentru toate persoanele care sosesc în ţară începând cu data de 5 decembrie 2021.

Șeful BioNTech, despre varianta Omicron a coronavirusului: "A apărut mai devreme decât mă așteptam"

CEO-ul companiei BioNTech, Ugur Sahin, a declarat, vineri, că că Omicron, noua variantă a coronavirusluilui, care a fost depistată luna trecută, în Africa de Sud, a apărut mai devreme decât anticipase, informează Reuters.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.