Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, locul întâi la Congresul Mondial de Psihiatrie

62178826

Institutul de Psihiatrie „Socola” a cîștigat locul întâi la Congresul Mondial de Psihiatrie din Bangkok, Thailanda.

Medicul rezident psihiatru Marcel-Alexandru Găină, de la Institutul "Socola" din Iaşi, a câştigat locul întâi cu lucrarea "Standardizarea tehnicilor de expunere la realitatea virtuală în tulburările anxioase" în cadrul unei competiţii organizate la Congresul Mondial de Psihiatrie, eveniment care se desfăşoară în această perioadă în Bangkok, Thailanda.

Congresul Mondial de Psihiatrie este organizat de Asociaţia Mondială de Psihiatrie şi prilejuit de aniversarea ediţiei cu numărul 20 a celei mai importante manifestări ştiinţifice din acest domeniu medical.

Dr. Marcel-Alexandru Găină, medic rezident psihiatru, spune că această competiţie, la care s-au înscris specialişti în psihiatrie din întreaga lume, a fost una interactivă, iar fiecare concurent a avut la dispoziţie trei minute şi un singur slide pentru a-şi prezenta lucrarea ce a vizat "Standardizarea tehnicilor de expunere la realitatea virtuală în tulburările anxioase". Printre temele prezentate la Congres s-au numărat "Telepsihiatria în perioada COVID-19", "Cum să conduci un spital de psihiatrie", "Etnopsihoterapia şi nevoia unei adaptări culturale în terapia cognitiv comportamentală", "Explorarea şi raportarea cazurilor în care suicidul este atribuit factorilor socio-culturali", "Familie, spiritualitate şi dependenţă", "Sănătatea mintală şi traumele majore: construirea rezilienţei", "Etica în psihiatrie: noi provocări" şi altele.

După terminarea expunerii, fiecărui concurent i s-au alocat două minute pentru sesiunea de întrebări şi răspunsuri. Pe lângă acurateţea datelor ştiinţifice prezentate, a fost punctat şi modul în care concurentul a reuşit să capteze atenţia auditoriului.

"Provocarea a constituit-o încadrarea în timpul de 3 minute, competiţia fiind recunoscută pentru dificultate întrucât necesită o bună stăpânire a temei şi o mare capacitate de sinteză. Tema abordată, precum şi modul de prezentare au stârnit curiozitatea publicului, astfel încât sesiunea de întrebări şi răspunsuri care mi-a fost alocată a fost prelungită de la două minute la aproximativ 20 de minute, pentru a putea răspunde tuturor întrebărilor care mi-au fost adresate", a declarat dr. Marcel-Alexandru Găină.

Managerul Institutului de Psihiatrie "Socola" Iaşi, Bogdan Şaramet, a declarat că unitatea medicală ieşeană este singura din România care a participat la acest Congres.

"Mai mult, este pentru prima dată din 1950, de la înfiinţarea Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, când un participant de la noi din ţară câştigă locul întâi într-o competiţie de o asemenea anvergură, iar bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât premiul a fost câştigat de dr. Găină, medic rezident în cadrul Institutului. Vorbim aici despre o nouă confirmare a faptului că Iaşul are cei mai buni specialişti în psihiatrie, iar Institutul de Psihiatrie Socola reprezintă vârful de lance în psihiatria românească, fapt recunoscut acum şi la nivel mondial", a declarat managerul Institutului de Psihiatrie "Socola" Iaşi, Bogdan Şaramet.

Asociaţia Mondială de Psihiatrie a fost înfiinţată în anul 1950, iar de atunci a organizat nu mai puţin de 20 de congrese mondiale de psihiatrie. Asociaţia reuneşte 145 de societăţi de psihiatrie din 121 de ţări din întreaga lume, reprezentând nu mai puţin de 250.000 de specialişti în psihiatrie. Congresul Mondial de Psihiatrie din acest an a început pe 10 martie şi se va termina pe 13 martie, fiind organizat la Bangkok, Thailanda.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62178766
România ia măsuri după ce nouă ţări europene au suspendat temporar vaccinarea cu serul „Astra Zeneca”

România ia măsuri după valul de 9 ţări europene care au suspendat temporar vaccinarea cu serul „Astra Zeneca”.

62176106
Studiu: Pacienţii cu cancer, mai puţin protejaţi după vaccinul împotriva Covid-19

Pacienţii cu cancer dispun de o protecţie mai mică după prima doză de vaccin anti-COVID19 Pfizer/BioNTech decât cei care nu au cancer, potrivit unui studiu realizat de cercetători britanici, relatează joi dpa.

62178312
O întreagă generaţie riscă să rămână traumatizată de Covid-19. Avertismentul unui expert suedez

O întreagă generaţie riscă să rămână traumatizată după pandemia de COVID-19, a avertizat marţi directorul general al Agenţiei de Sănătate Publică din Suedia, relatează Xinhua.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.