Indiferența autorităților pune piedici bolnavilor. Aparate noi de radioterapie stau nefolosite

×
Publicitate

Indiferenţa autorităţilor şi veşnica birocraţie ridică piedici în calea bolnavilor de cancer. 8 spitale ar fi trebuit să beneficieze de aparatură nouă pentru radioterapie, însă doar două dintre ele vor putea să trateze pacienţi înainte de finalul anului.

Aparatura a fost cumpărată cu bani de la Banca Mondială, dar reprezentanţii unităţilor sanitare nu s-au grăbit să amenajeze spaţiul în care să fie instalate. Cei care vor plăti, cu viaţa, sunt oamenii care nu au bani de tratamente la privat şi se văd nevoiţi să aştepte o soluţie de la stat.

Într-o clinică privată din Dobrogea, 140 de bolnavi de cancer au primit, gratuit, şedinţe de radioterapie. Reprezentanţii unităţii au încercat să încheie un contract cu casa de asigurări de sănătate, pentru decontarea următoarelor şedinţe, dar li s-a spus că nu sunt bani.

Cristian Barbu, manager clinica privată: ''Sunt patru judeţe - Constanța, Tulcea, Galaţi şi Brăila fără radioterapie. Investiţia este mare, nu mai putem continua aşa pentru că într-o lună de zile riscăm să închidem clinica.”

Iar Spitalul Judeţean Constanța nu îi poate ajuta pe aceşti oameni. Radioterapia a fost oprită în urmă cu 2 ani, iar acum lucrările pentru amenajarea buncărului în care să fie instalat aparatul nou stagnează şi ele în aşteptarea unor avize.

Din cele 8 centre care vor primi aparatura prin programul cu Banca Mondială, doar Baia Mare, Oradea şi Craiova au finalizat buncărele. Mai mult, în Baia Mare chiar a fost instalat aparatul, iar în curând va ajunge şi la spitalul din Bihor.

Dr. Morvay - Szabo Edina, medic primar, şef laborator radioterapie Centrul de Oncologie Oradea: ''Suntem pe lista pe poziţia numărul 2, după Baia Mare, unde nu există aparat. Noi sperăm că la sfârşitul lunii octombrie deja se aduce aparatul. Anual avem peste 900 de pacienţi, iar în fiecare zi se iradiază un maxim de 85 de pacienţi

Dacă în Baia Mare şi Oradea bolnavii ar putea beneficia de radioterapie înainte de sfârşitul anului, pentru celelalte 6 spitale va mai fi nevoie de cel puţin jumătate de an. În tot acest timp pacienţii fie vor fi trimişi la sute de kilometri distanţă şi vor spera să prindă un loc pe listele lungi de aşteptare, fie vor scoate bani din buzunar pentru tratament. Dar cine va răspunde oare pentru cei care nu vor avea?

Pentru tratarea bolnavilor de cancer prin programul de radioterapie au fost alocaţi anul acesta 165.476 de mii de lei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Cele 4 boli care distrug omenirea. Cauzează 7 din 10 decese la nivel global

Cancerul, bolile cardiovasculare, bolile cronice respiratorii și diabetul face cele mai multe victime la nivel global.

ANMDM, reorganizată după ce autorităţile au descoperit care e timpul de intrare pe piaţă a unor medicamente

Agenţia Naţională a Medicamentului va fi reorganizată după ce autorităţile au descoperit ceea ce pacienţii strigă de ani de zile: că trece o veşnicie până când ANM aprobă intrarea pe piaţă a unor medicamente.

O firmă privată ar fi putut decide cine merită să facă transplant și cine nu. Anchetă DIICOT

Toți bolnavii care aveau nevoie de un transplant ar fi fost la mâna unei firme private, susține șefa Agenției Naționale de Transplant.

Recomandări
Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

Asigurarea locuinței, obligatorie doar pe hârtie. Două treimi dintre locuințe nu au polița cerută de lege

Gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinţei este de cel mult 26%, a declarat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Sorin Mititelu.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!