Cei șase români de pe Diamond Princess care au cerut să vină în țară sunt în siguranță, în București

×
Publicitate

Primii români care au fost în mijlocul focarului de coronavirus de pe vasul de croazieră Diamond Princess sunt acum în siguranță, în București.

Cele șase persoane aflate pe nava de croazieră din Japonia au cerut în urmă cu trei zile să fie aduse în țară, iar azi au fost preluate din Berlin cu în condiții de izolare, cu un avion Spartan al Ministerului Apărării Național.

Din Baza 90 au fost apoi transportate direct în centrul de carantină. Ei au fost testați pentru COVID19 după ce au părăsit vaporul din portul Yokohama, iar rezultatele au fost negative, însă chiar și așa vor sta 14 zile sub monitorizarea medicilor din București.

Misiunea de recuperare a turiștilor de pe vasul de croazieră aflat în carantină în Japonia a avut loc în cadrul mecanismului european de protecție civilă.

Costume speciale și compartiment izolat

 

 

În jurul orei 7, în această dimineață, aeronava C27 Spartan a Ministerului Apărării Naționale a aterizat la București. A transportat grupul de șase români care au cerut să fie aduși în țară. Este vorba despre doi pasageri și patru membri ai echipajului care se aflau la bordul vaporului de croazieră Diamond Princess, blocat de pe 4 februarie în portul Yokohama din Japonia.

În timpul zborului, pasagerii au stat într-un compartiment izolat, un cort din material plastic închis ermetic, dar ai cărui pereți permiteau comunicarea cu membrii echipajului.

Așa cum prevede protocolul în astfel de situații, atât pilotul, cât și ceilalți membri ai echipajului au purtat costume speciale cu nivel ridicat de protecție, ochelari și masca.

În tot acest timp, la sol, zeci de angajați MAPN, inspectori ai Direcției de Sănătate Publică și paramedici SMURD au pregătit dinainte condițiile de izolare. Mai multe corturi au fost amenajate pe pistă, iar toți cei aflați în zonă au purtat și ei costume speciale de protecție.

Pe rând, cei șase pasageri - o femeie și cinci bărbați - au coborât din aeronava militară și au fost urcați într-o mașină de tip MANTRA a celor de la SMURD. Chiar dacă nu prezintă niciun semn de îmbolnăvire, iar testele au arătat că nu sunt infectați cu noul coronavirus, toți au purtat măști de protecție de unică folosință.

Cei șase români au fost duși cu o ambulanță specială, în condiții de izolare, direct în centrul de carantină din București. Acolo vor fi monitorizați timp de 14 zile de medici din cadrul Direcției de Sănătate Publică.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății: „Vor fi verificați în fiecare zi pentru a se stabili dacă apar modificări în starea clinică. În cazul în care apar, vor fi duși cu izoleta la Institutul Matei Balș”.

La finalul misiunii, aeronava militară a fost decontaminată.

Cei șase români au fost preluați din Tokyo cu o aeronava militară a statului italian pusă la dispoziție în cadrul mecanismului european de protecție civilă.

Avionul a făcut escală în Berlin, iar de acolo, ai noștri au fost preluați de echipa din România trimisă cu aeronava C27 Spartan.

Pe vasul de croazieră au mai rămas nouă români, niciunul infectat cu noul coronavirus.

Alți doi români care erau membri în echipajul navei Diomond Princess sunt internați într-un spital din Tokyo după ce testele au arătat că s-au îmbolnăvit. Starea lor este bună, susțin oficialii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dacia a prezentat noul Logan! Cum arată și cât costă ”cel mai puternic de până acum”
FOTO Dacia a prezentat noul Logan! Cum arată și cât costă ”cel mai puternic de până acum”
Citește și...
Tehnologia care ar putea permite depistarea timpurie a cancerului pancreatic. Ce presupune

Noile tehnologii de inteligenţă artificială (AI) ar putea schimba modul în care sunt depistate unele tipuri de cancer, prin identificarea unor semne subtile care scapă analizelor obişnuite.

Pacienții și medicii vor putea raporta rapid incidente și infecții nosocomiale printr-un cod QR

Tot mai multe spitale implementează sisteme online pentru ca doctorii și pacienții să poată evalua serviciile medicale ori să semnaleze posibile infecții nosocomiale. Totul prin simpla scanare a unui cod QR.

Studiu: Cafeaua poate schimba bacteriile intestinale și funcțiile creierului. Cea decofeinizată ar putea îmbunătăți memoria

Cercetătorii au descoperit ce efecte are, de fapt, cafeaua asupra intestinului şi creierului. Potrivit unui nou studiu, cafeaua influenţează microbiomul intestinal, memoria şi starea de spirit. 

Recomandări
Unde este cel mai greu să trăiești în România. Datele oficiale ale Guvernului despre sărăcie și ajutoare sociale

Datele oficiale ale Guvernului României arată că sărăcia lovește cel mai dur în Moldova, sudul Munteniei și Oltenia, în timp ce orașele mari rămân ferite. Zeci de mii de români primesc ajutor social pentru a supraviețui.

Nava cu focar de hantavirus a ajuns în Tenerife. Șeful Organizației Mondiale a Sănătății: ”Acesta NU este un nou Covid”

Nava de croazieră la bordul căreia a fost raportat un focar de hantavirus a încheiat calvarul voiajului pe mare. Ambarcațiunea sub pavilion olandez a ajuns în insula Tenerife.

Războiul din Ucraina ”se apropie de final”, afirmă președintele Vladimir Putin, ”dar situaţia rămâne gravă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat sâmbătă că războiul din Ucraina „se apropie de final”, criticând ţările occidentale pentru sprijinul acordat Kievului, relatează AFP şi Reuters, potrivit News.ro.