Care sunt situațiile când NU trebuie să purtăm mască de protecție. Ce greșeală fac șoferii

62121979

 Medicul Virgil Musta, şeful secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a explicat cât de importantă este utilizarea echipamentul de protecție atunci când ne aflăm în spații aglomerate.

 

Medicul spune că, mai important decât purtatul unei măști de protecție sau a mănușilor, este spălatul cât mai des pe mâini.

De asemenea, Musta atrage atenția că mănușile sunt utile doar pentru o perioadă scurtă de timp și că trebuie aruncate imediat după ce au fost purtate.

"Mănușile sunt utile doar pentru o perioadă scurtă de timp, când avem de desfășurat o activitate cu risc de a ne contamina mâinile și nu ne putem spăla imediat după aceea. După ce am terminat activitatea, aruncăm mănușile și căutăm să ne spălăm cât mai repede pe mâini. În caz contrar, mănușa fiind contaminată, e ca și o mână contaminată. Mai mult, ai tendința să crezi că ești protejat din cauza mănușii: duci mâna la gură, la nas și te contaminezi. Deci este periculos.

Este mult mai important să ne dezobișnuim să ducem mâna la gură sau la nas, indiferent că mâna este cu mănușă sau fără mănușă. Acesta este modul de contaminare” - a spus doctorul Virgil Musta 

Dr. Musta: ”Nu purtăm mască dacă stăm singuri în mașină”

 

Mai mult decât atât, şeful secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara spune că masca de protecție nu trebuie purtată non-stop, ci doar în anumite situații.

În acest sens, el a dat exemplul șoferilor, care nu ar trebui să poarte mască atunci când sunt singuri în mașină.

”În al doilea rând este foarte important să ne spălăm pe mâni. Nu purtăm mănușa și considerăm că nu mai este nevoie să ne spălăm pe mâini. Purtăm mănuși doar atunci când ducem o activitate potențial contaminantă, și restul .. ne spălăm pe mâini. Este cea mai bună măsură.

Același lucru și cu masca. Nu purtăm mască dacă stăm singuri în mașină. Nu purtăm mască dacă suntem acasă. Nu purtăm mască dacă ne plimbăm în aer liber. Dar dacă mergem într-un loc aglomerat, dacă ne întâlnim cu o altă persoană, acele reguli de a ne distanța cu minim 2 metri și a purta mască sunt foarte foarte importante pentru a nu ne contamina unii pe alții”, a spus medicul la Antena 3.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62121426
Raed Arafat: Relaxarea prea devreme poate determina întoarcerea la o situaţie mai gravă
Secretarul de stat din MAI, Raed Arafat, spune că pentru o perioadă "va trebui să convieţuim cu virusul” şi atrage atenţia populaţiei asupra faptului că relaxarea "prea devreme" reprezintă un risc "să ne întoarcem la o situaţie mai gravă”.
62121855
Statul cumpără o cantitate uriașă de măști, pentru toți românii. Cum pot ajunge ”un risc enorm de contaminare”
Statul român se pregătește să le asigure măști de protecție tuturor celor ce vor avea nevoie de ele, din 16 mai, de când vom fi obligați să le purtăm, dacă ieșim din case.
62076385
Depresia și anxietatea, pericolele perioadei de izolare. Sfatul psihologilor pentru a ne păstra sănătatea
Perioada de izolare ne poate afecta pe termen lung, spun psihologii care au constatat că avem tendința să mâncăm mai mult și mai prost, iar unii dintre noi nu se mai pot odihni.