Motiunea de cenzura a PNL a fost respinsa de Parlament. Certuri aprinse intre Victor Ponta si opozitie, in plen
Astazi, parlamentarii au dezbatut si au votat cea de-a patra motiune de cenzura la adresa Guvernelor Ponta. Documentul se numeste "Alege intre Romania si Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!".
Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV
Motiunea de cenzura", initiata de liberali, a fost respinsa in sedinta de plen a Parlamentului cu 207 voturi "pentru" si 8 "impotriva". Ca sa fie adoptat, documentul avea nevoie de 275 de voturi "pentru".
De asemenea, opozitia a organizat inca de dimineata un
miting la portile Palatului Parlamentului, la care erau asteptati 15.000 de oameni. Potrivit autoritatilor, la protest nu au venit insa mai mult de 2500 de persoane.
Imediat, dupa anuntarea rezultatelor, premierul Victor Ponta a declarat ca motiunea de cenzura a fost un esec pentru PNL-PDL, iar important, in opinia sa, este sa se treaca la treaba pentru ca sunt foarte multe lucruri de facut.
"Nici nu aveau cum sa fie probleme, pentru ca - si e ultima data cand mai spun asta - a fost un esec din toate punctele de vedere pentru PNL-PDL. Ziceau ca aduc 15.000 de oameni si au adus o mie, erau mai multi jandarmi si elevi, am inteles. Ziceau ca au voturi pentru guvernare, evident ca nu au, dar nu asta e marea problema. Marea problema este ca astazi nu s-a discutat despre ce trebuie sa faca Guvernul zi de zi pentru viata oamenilor.
Si anume, cred ca astazi trebuia sa discutam cum facem cu salariile, cum facem cu incalzirea pentru iarna, cum facem cu proiectele europene, care sunt efectele reducerii TVA. Astea erau subiectele normale pentru motiune", a afirmat premierul, dupa respingerea de catre Parlament a motiunii de cenzura initiate de liberali.
Victor Ponta a subliniat ca important este ca, din acest moment, Guvernul sa isi continue activitatea avand in vedere ca sunt multe obiective de indeplinit in perioada urmatoare.
"Ceea ce este important este ca, din acest moment si avand in vedere ca pana in februarie, constitutional, nu se poate depune o alta motiune de cenzura, eu de astazi ma extrag pe cat posibil din toate aceste batalii politice inutile, cum s-a vazut si astazi, si oricum nu foarte onorante, si sunt gata nu doar sa imi folosesc toata energia pentru actul de guvernare, dar si sa dau explicatii, sa raspund, sa spun ceea ce am de facut in functia de prim-ministru alaturi de echipa guvernamentala si alaturi de coalitia de guvernare. Mai pe scurt: la treaba de astazi, ca sunt foarte multe lucruri de facut si e clar ca cei de la PNL-PDL nu sunt in stare sa le faca", a mai spus premierul.
UPDATE: Victor Ponta a comparat votul de astazi cu unul dintre clipurile virale din ultima perioada, in care un mire incearca sa sparga o sticla de sampanie, doar pentru ca aceasta sa ricoseze inapoi si sa-l loveasca.
Singurul comentariu despre moțiunea Gorghiu-Blaga de azi! Acum înapoi la treabă!
Posted by Victor Ponta on Tuesday, September 29, 2015
Cronologia evenimentelor - LIVE TEXT:
ora 13.00 Sunt anuntate rezultatele voturilor din Parlament:
-► numarul total al senatorilor si deputatilor prezenti: 413
-► numarul voturilor exprimate: 215
-► voturi "pentru" - 207
-► voturi "contra" - 8
-► numarul necesar pentru adoptarea motiunii de cenzura: 275
ora 12.55 Votul la motiunea de cenzura s-a incheiat in plenul comun al Parlamentului. Votul a fost secret cu bile, iar pentru a fi adoptata motiunea are nevoie de 275 de voturi favorabile.
ora 12.30 Elena Udrea este prezenta in Parlament, la votul motiunii de cenzura, dar nu a vorbit in plen.
In schimb, a scris pe Facebook:
"In Parlament se dezbate Motiunea de cenzura impotriva Guvernului Ponta. Vorba vine impotriva Guvernului pentru ca nu are niciun cuvant critic la adresa activitatii acestuia ci doar impotriva lui Victor Ponta. Pe scurt, oricum este un circ, fara mare legatura cu tara ori cetatenii. Toti se acuza reciproc, nu ca nu ar face ce trebuie ca reprezentanti ai poporului, ci ca au fost fiecare cu fiecare si s-au tot tradat unii pe altii de au ajuns sa nu mai stie cine le este partener si cine adversar.
Pe fond, la cat de slab au pregatit-o liberalii, motiunea va cadea. Cred ca nici ei nu tin neaparat sa treaca, vazand cat de putin efort au depus. Si au fost si atat de aroganti incat nu au discutat cu partidele mici ori parlamentarii neafiliati sustinerea motiunii.
Eu o voi vota, asa cum am spus, nu pentru continutul ei ci pentru a nu rata o ocazie de a sanctiona acest Guvern."
ora 12.13 Incepe votul motiunii. Votul este secret, cu bile. Pentru ca documentul sa fie adoptat, este nevoie de votul majoritatii parlamentarilor, adica 275 de voturi "pentru" - a anuntat presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.
ora 12.00 Senatorul PNL Teodor Atanasiu:
- "Ca drept la replica vreau sa ii spun domnului Victor Ponta ca astazi a ratat ultima sansa de a scapa de eticheta de penibil. O sa ramaneti domnule prim-ministru in istoria Romaniei ca un obscur om politic contemporan cu Simona Halep".
ora 11.55 Victor Ponta:
- "Sa terminam mai repede aceasta motiune ca sa ii scapam de penibil pe colegii de la PNL- PDL. Deoarece critica guvernului o face UDMR si Partidul National Democrat, de votat trebuie sa votati dvs. cei de la PSD si de adus oameni in piata banuiesc ca tot noi. Astazi PNL a devenit PDL, nu face nimic decat ia de la altii. Ia de la altii, ia din munca altora. In rest, au fost momente si vesele si triste. La momente vesele, ca intotdeauna - colegul meu distins, domnul Hasotti, care a zis ca cineva care repeta ceva tot timpul probabil ca are ceva la cap. Vedeti ca aveti o doamna care in fiecare zi imi cere demisia, si dimineata si seara. Momentul trist a fost reprezentat de domnul Blaga, din pacate, care a zis ca dansul m-a scos din politica. Cu tot respectul, am si eu un labrador acasa care mereu se crede tigru. Cei care m-au scos pe mine din politica, din pacate, cred ca va vor scoate si pe dumneavoastra si nu e corect nici pentru mine nici pentru dumneavoastra. Sa tineti minte acest lucru".- "Sunt departe de a spune ca este o guvernare perfecta, ideala, dimpotriva, sunt foarte multe lucruri pe care trebuie sa le facem mai bine. Nu exista alternativa azi la actuala guvernare. Exista insa posibilitatea ca, impreuna cu Coalitia si cu Opozitia, sa guvernam mai bine in perioada urmatoare pentru cei care in 2012 ne-au trimis aici si ne-au votat ca sa punem in aplicare programul USL si sa nu ne aliem niciodata cu PDL".
ora 11.50 Vasile Blaga:
- Nu ma bucur de raul nimanui, fie el si dusmanul cel mai aprig. Nu-l consider pe domnul Ponta nici vinovat, nici nevinovat. Doar justitia decide asta.
- Domnule Ponta, ce am fost v-am demonstrat anul trecut cand v-am scos din politica inalta. Ce voi fi va voi dovedi la anul cand vom castiga alegerile.
- Din nefericire, domnul Victor Ponta a ales dezonoarea si dezonoreaza Romania in fiecare zi. Trebuia sa demisioneze imediat dupa ce a fost pus sub urmarire penala. Motiunea noastra nu este despre un om, noi nu am facut o obsesie pentru Victor Ponta. (...) De la domnul Ponta nu mai este nimic de asteptat, de aceea ne adresam dumneavoastra, majoritatii parlamentare, care ati continuat sa-l cautionati si in aceste ultime trei luni. Motiunea este pentru separarea apelor. Alegeti sa puneti cap aceasta situatie sau sa fiti pana la capat cu Victor Ponta, intr-o politica fara onoare, intr-o guvernare fara perspectiva".
ora 11.40 Liviu Dragnea vorbeste in plen:
- "Am fost criticati ca suntem prezenti si nu votam. Eu inteleg ceva - cand cineva porneste o actiune, inseamna ca are si oamenii necesari pentru a sustine acea actiune, adica ti-ai facut un calcul si stii ca ai numarul de voturi suficient ca sa treaca motiunea, ai si echipa guvernamentala care sa vina imediat dupa ce pica Guvernul, ai si propunere de prim-ministru, ca sa arati tarii intregi si partenerilor strategici ca de a doua zi Romania nu intra intr-o aventura, fara niciun orizont, intr-o zona de instabilitate. Nu, sustineti-ne noua motiunea de cenzura, ca avem noi o chestiune personala cu Victor Ponta si vedem ce facem de a doua zi. Asa ceva nu se face. E ca si cum ne-ati cere noua, pe de-o parte, sa va aducem parlamentari sa va sustina aceasta actiune iar, pe de alta parte, sa aducem niste cetateni, membri de-ai nostri eventual, ca sa va mareasca randurile de la miting. Asa ceva nu se poate face".- "Recunosc ca am urmarit cu atentie si zicerile publice din ultima saptamana de cand s-a depus motiunea de cenzura, dar si ce s-a rostit azi aici (in plenul reunit al Parlamentului - n.r.). (...) Din fericire pentru poporul roman, Caragiale inca nu a murit si asta este important pentru ca este vorba despre spiritualitatea noastra. Am vazut, de asemenea, foarte multe acuzatii, chiar reciproce. Am vazut iesiri publice in care s-au folosit cuvinte care nu au ce sa caute in limbajul unui parlamentar. Am vazut, astazi, aici - recunosc, cu foarte multa mirare -, certuri intre cei care sustin motiunea de cenzura. Am vazut pozitii referitoare la faptul ca nu sunt de acord cu textul motiunii, nu sunt de acord cu faptul ca s-a depus, se si cearta intre ei ca de ce a fost depusa, ca nu a fost experienta, nu au avut strategie, dar o voteaza prin definitie".
- "In acelasi timp au spus sa nu cumva sa apara razbunari. Dar ce razbunari sa apara, chiar nu inteleg? Nu am inteles exact daca atunci cand critica, acum cateva minute, guvernarea se referea la toti cei care sunt in actul de guvernare sau cu exceptia membrilor UDMR care inca ocupa posturi importante in structurile guvernamentale? Asta era singura intrebare la care pot primi raspuns sau nu. Bineinteles ca nu are nicio legatura cu vreo razbunare, sunt oameni care isi fac treaba foarte bine. Se pare ca sunt singurii".
ora 11.15 Calin Popescu Tariceanu:
- "Grupurile ALDE nu vor vota motiunea. Indiscutabil insa este dreptul constitutional al parlamentarilor care doresc caderea unui Guvern sa depuna o motiune de cenzura si noi respectam cu sfintenie acest drept. Motiunea este glontul de aur cu care Opozitia poate sa incerce, o singura data pe parcursul unei sesiuni parlamentare, demiterea Guvernului cu mijloace democratice. Totusi, remarc ca in indelungata mea activitate parlamentara nu am mai intalnit o astfel de situatie. in acest text al motiunii si din modul in care motiunea a fost pregatita, mi se pare ca acest glont a fost tras cu multa nonsalanta. Nu stiu daca este vorba de nepricepere sau pur si simplu poate sa fie dorinta de a scapa cat mai repede de aceasta obligatie, de aceasta povara pe care o aveti, de a incerca demiterea Guvernului".- "Toata lumea a remarcat ca Opozitia nu are niciun program real, alternativ, nici persoane competente care sa preia conducerea Executivului, iar noul PNL este in realitate vechiul PDL. Nu are ideologie, nu mai are nicio legatura cu liberalismul, si va dati seama cu cat regret spun acest lucru, dar are o legatura certa - dna. Paul, legatura o stiti - e legatura cu basismul. Nu as vrea sa se inteleaga cumva ca regret inoportunitatea acestei motiuni sau ca as fi preferat ca ea sa fi fost depusa intr-un moment poate cu sorti de izbanda. Nu, dimpotriva. Ma bucur ca amenintarea cu motiunea de cenzura nu mai este posibila si Guvernul se poate concentra la indeplinirea programului sau".
- "Astazi, discutam despre statul de drept. Motiunea pe care o dezbatem are legatura cu statul de drept si are la baza un singur argument - realitatea ca primul-ministru a fost trimis in judecata. in tarile cu traditie democratica si in care notiunea de stat de drept nu este doar o lozinca, nici nu se ajungea la motiune. Premierul si-ar fi dat demisia din primul moment pentru ca singurul argument al trimiterii in judecata era mai mult decat suficient. La noi, din pacate, unele componente ale autoritatii judecatoresti s-au remarcat nu doar prin succese indiscutabile in lupta cu coruptia, ci si prin transformarea pe alocuri a actului de justitie in arma politica prin abuzuri ramase nesanctionate. (...) in Romania, statul de drept este inca un deziderat indepartat".
- "Fac un apel la vechii penelisti daca mai sunt sensibili oare si preocupati de apararea drepturilor si libertatilor individului. Va readuc aminte ca statul de drept nu se bazeaza pe institutii represive si pe intarirea lor nelimitata. Statul de drept este cel capabil sa apere, inainte de toate, drepturile si libertatile cetatenilor si ordinea democratica. Poate acest apel al meu are darul sa va trezeasca chiar daca mai tarziu".
ora 11.15 In continuare, in ploaie, in Piata Izvor din Bucuresti sunt cateva mii de persoane care cer demisia premierului Victor Ponta. Ei au scandat, intre altele, "Jos Ponta!" si "Demisia!". Din recuzita manifestantilor nu au lipsit steagurile tricolore, vuvuzelele si portavocile.
Pe scena amenajata la intrarea in Parcul Izvor, unde are loc mitingul, au sustinut discursuri lideri si membri marcanti ai PNL. Sirul acestora a fost deschis de catre prim-vicepresedintele PNL, Cristian Busoi, care a acuzat faptul ca mai multe autocare cu manifestanti au fost impiedicate sa ajunga la miting.
La randul sau, senatorul Teodor Atanasiu, prim-vicepresedinte al PNL, s-a referit la motivele pentru care, in opinia sa, Victor Ponta este mentinut in functia de prim-ministru, afirmand ca cei care il sustin pe actualul premier au "o agenda personala ascunsa" si le e frica de opozitie.
Posted by Raluca Turcan on Tuesday, September 29, 2015
"Este foarte clar pentru noi ca Victor Ponta nu va pleca din fruntea Guvernului decat alungat. Victor Ponta ne va spune ca poate conduce si din puscarie, numai sa ramana in fruntea Guvernului Romaniei. Daca azi motiunea de cenzura este votata, o sa avem in sfarsit un guvern pe care sa-l stimeze aceasta tara. Daca nu, nu va mai dura decat cateva zile, poate cateva luni, si tot acolo vom ajunge. Victor Ponta va pica", a afirmat Atanasiu.
Despre adversarii politici pro-guvernamentali a vorbit si senatorul PNL Anca Boagiu care a facut un apel catre parlamentarii puterii sa sustina "interesul national" si sa voteze motiunea.
Printre liberalii care au sustinut discursuri in fata manifestantilor s-au mai aflat Mircea Toader, Andreea Paul, Gheorghe Falca.
ora 10.58 Co-presedintele PNL Alina Gorghiu:
- Inteleg un lucru, ca nimic din ce i se intampla nu intelege.
- Am sa va dau o veste buna si o veste proasta. Vestea buna este ca domnul prim-ministru mai are 3-4 oameni care il sustin. Vestea proasta este ca acestia sunt liderii partidelor de guvernare.
- Toti confunda intelesul national cu interesul personal.
- Odata cu Victor Ponta va compromiteti toti. Si cel mai grav este ca nu da 2 bani pe toti. In afara acestui Parlament sunt cateva mii de oameni. Stiu, conteaza doar miile de oamni care vin pe stadion sa aplaude.
- Sunt in acelasi timp in toata tara milioane de romani revoltati de ce se intampla la varful puterii guvernamentale.
- Va invit sa va solidarizati azi nu cu sefii de partid, ci cu cei din Parcul Izvor, cu romanii.
- Pe biroul meu de ieri se afla demisia lui Dan Motreanu. Vedeti pe undeva pe biroul cuiva demisia lui Victor Ponta?
- Am sa inchid intr-o singura fraza acuzele pe care le aduceti. Mi-ati facut plangeri, l-ati pus pe domnul Cazanciuc sa ma ameninte. Eu va spun un singur lucru: daca exista o urma de suspiciune ca am incalcat legea va rog sa o dovediti. Uitati-va in oglinda domnule Ponta.
- Toata lumea asteapta o schimbare, pentru ca Romania se afla in avarie. Victor Ponta lasa in urma sa tone de invective si de minciuni. Vi se pare ca este un exemplu pentru cineva? Si va mai amintesc o vorba a cuiva: un Guvern cu sustinere zero...haideti domnule Ponta, ca va aduceti aminte. Este un Guvern zero.
- Victor Ponta va pleca mai devreme sau mai tarziu de la Palatul Victoria, pentru ca nu veti putea sa-l tineti la nesfarsit. Dar eu va indemn sa o faceti acum.
ora 10.40 Premierul Victor Ponta vorbeste in plenul Parlamentului:
- Din pacate cred ca este datoria initiatorilor de a lamuri ce se intampla astazi, pentru ca dincolo de jigniri nu exista nicio critica fata de actul de guvernare, despre felul in care se desfasoara guvernarea si bineinteles nicio solutie pentru cazul improbabil in care motiunea trece.
- Probabil oamenii adunati in ploaie au crezut ca vin sa protesteze fata de cei care au taiat pensiile si salariile.
- S-a vazut si la Primaria Capitalei. Cand e de munca, de facut treaba, cei de la PNL PDL nu se pricep si arata acest lucru.
- Astazi nu exista o alternativa la actualul guvern. Am vazut si eu un sondaj facut de PNL in care oamenii spun ca Guvernul sa fie lasat sa faca treaba.
- Apreciez faptul ca opozitia nu vorbeste de pensii, de salarii, de locuri de munca, avand in randurile sale pe cei care au taiat aceste lucruri. Ar fi ca si cum vorbesti de funie in casa spanzuratului.
- Cred in continuare ca in Parlament trebuie sa se faca politica si nu justitie.
- Nu pot decat sa multumesc coalitiei de guvernare pentru sprijin.
- Mi-aduc aminte de acea fraza din acordul USL, ca niciodata nu vom face alianta cu PDL-ul. Dupa cum vedeti s-au tinut de treaba.
- "Cred ca intentia PNL-PDL de a se ascunde mereu in spatele procurorilor, de a astepta ca acestia sa faca opozitie in locul lor este o intentie profund gresita, care nu are legatura cu principiile democratice. Cred in continuare ca in Parlament trebuie sa se faca politica si nu justitie si in justitie trebuie sa se exercite doar drepturile si libertatile fundamentale si responsabilitatile in fata judecatorilor".
- "Si domnul presedinte Dragnea este foarte bun daca voteaza, daca convinge PSD sa dea jos Guvernul. Daca nu, e un penal, un baron, un om condamnat pentru faptul ca a organizat referendumul pe care dvs l-ati votat si pentru care dvs ati facut campanie alaturi de noi. (...) Si dl Oprea e un om foarte serios daca tradeaza Guvernul. Daca nu, e un om foarte rau, care tradeaza interesul national si tot asa. Ideea e simpla: tradarea si schimbarea, din pacate, sunt o marca inregistrata pentru partidul care a candidat in 2014 ca reprezentant ALDE si luni dimineata s-a trezit la PPE".
- "Se vorbeste acolo (n.r.- in motiunea de cenzura) despre contracte. Nu am semnat niciodata niciun fel de contract cu vreo societate cu capital de stat. Stiu ca a semnat domnul Sova cu societati din portofoliul AVAS, condusa atunci de catre domnul Teodor Atanasiu. Deci dumneavoastra vreti acum sa-mi dau eu demisia pentru ca domnul Atanasiu cu Sova au semnat niste contracte? Care e logica? Sau poate domnul Atanasiu a fost sfatuit gresit de catre o consiliera a domniei sale, care era si avocat si care stia foarte bine ce inseamna contracte cu statul, daca cumva le-a uitat doamna consilier avocat Gorghiu. Am in fata asa: contract Gorghiu - Pop si Asociatii - AVAS, 25.000 de euro plus TVA, Gorghiu - Pop si Asociatii - AVAS, 10.000 de euro plus TVA, Gorghiu- Pop si Asociatii - AVAS, 6.000 de euro plus TVA. Sunteti cam scumpa, doamna Gorghiu! Gorghiu - Pop si Asociatii - AVAS, 15.000 de euro plus TVA, Gorghiu - Pop si Asociatii, 10.000. de euro plus TVA".
- "Cand va uitati la paiul din ochiul cuiva sa nu va incurce barnele si vreau sa spun un lucru. Mai credeau si alte doamne ca, daca au protectie, nu o sa pateasca niciodata nimic si vreau sa va aduc aminte, doamna Gorghiu, de colegul dumneavoastra Teo, (...) Teo Nicolescu, care de aici de la tribuna, venea si spunea 'sa-i pedepsim pe corupti'. Cred ca e un pic afara acum inainte de a intra din nou acolo (n.r. - pus sub acuzare de DNA pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita si abuz in serviciu, in dosarul ANRP)".
- "Imi pare rau pentru Dan Motreanu. Asta e viata! Daca tot sustii un lucru trebuie sa-l sustii pana la capat, dar stiti ce, dragi colegi, il aud pe domnul Predoiu, fost candidat la Buzau in 2008, vorbind despre legalitate si statul de drept si despre cum o sa-i ia pe PSD-isti dubele. Mai tineti minte cine zicea chestia asta? Cred ca domnul George Scutaru, tot de la Buzau. Poate aude totusi domnul Predoiu".
- Mai erau si alte doamne care credeau ca daca au protectie nu o sa pateasca nimic.
ora 10.35 Eugen Nicolaescu, PNL:
- Cei care v-au trimis in Parlament nu v-au trimis sa tineti un premier urmarit penal. Este timpul ca din banii cetatenilor sa nu mai platim dezonoarea. Aratati ca va pasa de aceasta tara.
- Votul de astazi il acordati pentru sau impotriva decentei in exercitarea functiei publice. Numai asa putem recladi o Romanie demna, iar aceasta este fara premierul Victor Ponta.
ora 10.30 Primul punct pe ordinea de zi nu este motiunea de cenzura, ci o modificare la statutul parlamentarilor, referitoare la activitatea acestora.
ora 10.20 In plen sunt prezenti 309 senatori si deputati.
ora 10.15 Premierul Victor Ponta spune ca in calitate de sef al Guvernului a incercat sa-si indeplineasca sarcinile cat mai bine, dovada stand rezultatele din economie, dar si din zona de social.
"Eu am incercat sa-mi fac munca de prim-ministru cat mai bine, iar rezultatele se vad. in 2015, dupa noua luni, suntem pe plus si s-ar putea sa nu avem deloc deficit. Din 2012 mergem in sus cu cresterea economica, iar investitorii vin in Romania pentru ca am redus TVA si avem costuri mici.
Este important sa pastram competitivitatea, iar banii sa se duca in economie. Salariul mediu si pensiile au crescut, vor creste si salariile medicilor si ale profesorilor", a scris premierul pe Facebook.
ora 10.05 Presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat ca liberalii sunt cei care trebuie sa isi asigure voturile la motiunea de cenzura, fara sa astepte de la social-democrati sa voteze contra propriului Guvern.
"Suntem prezenti, dar nu votam. (...) Cei care au pornit acest demers de a depune motiunea de cenzura trebuie sa-si aduca voturi. Daca asteapta la noi ar insemna ca ar trebui sa ne ceara sa aducem oameni si la mitingul de afara, unde nu e nimeni. Sincer, daca un partid porneste o actiune trebuie sa se bazeze pe oameni si in Parlament, si afara sa duca la capat actiunea.
Nu cred ca asteapta la noi sa ne aducem parlamentari sa voteze motiunea si oameni afara de la PSD ca sa aiba si ei cat de cat un miting. (...) E vorba de sustinerea Guvernului nostru de catre fiecare parlamentar PSD", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului, dupa sedinta grupurilor reunite ale coalitiei.
ora 10.00 In Parcul Izvor din fata Palatului Parlamentului s-au adunat aproximativ 1.000 - 2.000 de simpatizanti ai PNL, care cer demisia Guvernului Ponta.
Vremea ploioasa a fost, probabil, unul din motivele pentru care la aceasta actiune politica nu s-au adunat 15.000 de oameni, asa cum au anuntat initial organizatorii.
La miting sunt prezenti mai multi lideri PNL, printre care si Alina Gorghiu si Vasile Blaga.
FOTO: Raluca Turcan / Facebook
Guvernul Ponta a rezistat la 3 motiuni de cenzura pana acum
Guvernele Ponta s-au confruntat, din mai 2012 pana in prezent, cu trei motiuni de cenzura. Niciuna dintre cele trei motiuni initiate de parlamentari ai Partidului National Liberal (PNL), Partidului Democrat-Liberal (PDL), Partidului Popular-Dan Diaconescu (PP-DD) si Partidului Social Romanesc (PSRO) nu a fost insa adoptata, scrie Agerpres.
Cea de-a patra motiune de cenzura, la adresa Guvernului Ponta IV (17 dec. 2014 - prezent), a fost depusa la 21 septembrie 2015 si a fost semnata de 180 de parlamentari ai PNL. Motiunea este legata de trimiterea in judecata a premierului Victor Ponta, initiatorii sustinand ca "premierul compromite o natiune intreaga" si ca liderii UNPR si PSD, Gabriel Oprea si Liviu Dragnea, sunt "complicii" acestuia daca il sprijina in continuare.
Pentru ca motiunea de cenzura sa fie adoptata, este nevoie de votul majoritatii senatorilor si deputatilor, adica de 275 de voturi.
PSD, UNPR, ALDE si minoritatile au anuntat ca vor sustine Guvernul, votand impotriva motiunii de cenzura, in timp ce PNL, PSRO, PMP si UDMR s-au pronuntat pentru adoptarea motiunii.
Pozitiile liderilor de partide inaintea votului asupra motiunii de cenzura
Motiunea a fost depusa in Parlament pe 21 septembrie de catre PNL si a fost citita in plen pe 23 septembrie.
Au semnat motiunea de cenzura 183 de parlamentari - 122 deputati - 115 de la PNL, sase neafiliati si unul de la grupul democrat si popular - si 61 de senatori - 58 de liberali si trei neafiliati, respectiv Mircea Geoana, Dan Ionita si Dan Tataru.
Pana la dezbaterea motiunii de cenzura, optiunile politice privind votarea acesteia au fost deja conturate printr-o serie de intalniri intre protagonisti si prin declaratiile oferite ulterior de catre reprezentantii coalitiei guvernamentale, pe de o parte, si cei ai opozitiei, pe de alta parte.
Astfel, copresedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat luni ca liderii UNPR si PSD, Gabriel Oprea si Liviu Dragnea, trebuie sa aleaga la votul asupra motiunii intre binele public si egoismul politic de a ramane la putere.
In replica, presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis Alinei Gorghiu ca "a ales demult binele public" si ca nu va vota motiunea de cenzura pentru a indeparta o "guvernare stabila". Dragnea a precizat ca parlamentarii coalitiei guvernamentale vor fi prezenti in sala la motiunea de cenzura, dar nu vor vota.
Presedintele UNPR, Gabriel Oprea, a afirmat sambata la Galati ca formatiunea politica pe care o conduce nu va vota motiunea de cenzura. "Consideram ca actualul guvern este un guvern bun, care are performante economice pentru Romania", a aratat Oprea.
Si parlamentarii ALDE vor fi prezenti in sala la dezbaterea motiunii de cenzura, dar nu vor vota, a mentionat copresedintele formatiunii, Calin Popescu-Tariceanu, presedinte al Senatului.
"Vom fi prezenti toti parlamentarii si, pentru ca noi consideram ca este mai mult un gest politicianist, decat o dorinta reala de dezbatere a unor probleme care vizeaza actul de guvernare, parlamentarii nostri nu vor vota motiunea de cenzura", a afirmat liderul ALDE. Aceeasi precizare a facut-o si celalalt copresedinte ALDE, Daniel Constantin.
Premierul Victor Ponta si presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea au avut o intalnire la Camera Deputatilor cu parlamentarii din Grupul minoritatilor nationale, in urma careia prim-ministrul a afirmat ca deputatii minoritatilor nu vor vota motiunea de cenzura.
In schimb, presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ca parlamentarii Uniunii vor vota la motiunea de cenzura impotriva Guvernului, subliniind ca nu va fi un vot pentru textul motiunii. "Recomandarea in grup, luata cu majoritate, a fost sa votam impotriva Guvernului, dar trebuie sa subliniem ca nu este un vot pentru textul motiunii de cenzura", a spus Kelemen Hunor.
Presedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, duminica, la Ploiesti, ca parlamentarii acestui partid vor vota motiunea de cenzura pentru ca premierul Victor Ponta sa plece din fruntea Guvernului, aratand insa ca motiunea nu va trece pentru ca PNL "mimeaza actul de opozitie".
Saptamana trecuta, presedintele Klaus Iohannis declara ca adoptarea motiunii de cenzura depuse de liberali, care ar duce la caderea Guvernului Ponta, ar fi "un lucru bun". Potrivit acestuia, trecerea motiunii de cenzura ar rezolva o "mare problema a Romaniei, faptul ca are un prim-ministru trimis in judecata".
Liberalii sustin, in motiune, ca prim-ministrul compromite o natiune intreaga
"In orice alta tara din UE premierul si-ar fi dat demisia in momentul urmator inceperii urmaririi penale, adica acum mai bine de trei luni", arata liberalii, care spun ca, prin sustinerea lui Victor Ponta, imaginea Romaniei va fi distrusa "iremediabil".
"Partidul National Liberal a decis sa depuna, de indata, aceasta motiune de cenzura impotriva Guvernului condus de Victor Ponta pentru ca situatia actuala, cu un premier trimis in judecata, compromite o natiune intreaga. in orice alta tara din UE premierul si-ar fi dat demisia in momentul urmator inceperii urmaririi penale, adica acum mai bine de trei luni", arata liberalii in motiunea de cenzura.
Mitingul PNL contra guvernului PSD si a lui Victor Ponta
Prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu le adreseaza bucurestenilor invitatia de a participa marti la mitingul organizat impotriva guvernului PSD si a lui Victor Ponta, afirmand ca "orice complicitate si prietenie acum cu PSD-ul lui Ponta si Guvernul lui Dragnea reprezinta o forma de tradare a romanilor"."Orice complicitate si prietenie acum cu PSD-ul lui Ponta si Guvernul lui Dragnea (nu, nu e greseala), reprezinta o forma de tradare a romanilor. Bucurestenii au ocazia sa-si spuna cuvantul fata de ei marti, la mitingul organizat contra guvernului PSD si a lui Ponta. Sa dam putin politetea de-o parte si sa le spunem in fata (...) cine sunt ei de fapt si ce-ar putea fi tara fara ei! Veniti la mitingul din Bucuresti - Parcul Izvor, marti, ora 9.30", afirma prim-vicepresedintele PNL.
Predoiu sustine, totodata, ca prezenta la miting a bucurestenilor nu ar fi "pentru PNL, ci contra PSD si Ponta".
"Ati face-o pentru voi, cei care v-ati saturat de aroganta, hotie si minciuni! Hai la miting!", conchide prim-vicepresedintele PNL.
Istoria motiunilor de cenzura cu care s-a confruntat Victor Ponta
Prima motiune de cenzura cu care s-a confruntat Guvernul Ponta III (5 mar. 2014 - 16 dec. 2014), "Opriti Guvernul Ponta 3 - Guvernul coruptiei, demagogiei si minciunii", a fost depusa la Parlament, la 13 mai 2014 si a fost semnata de 225 de parlamentari ai PNL, PDL si ai grupului National-Democrat. Potrivit textului motiunii, Guvernul condus de Victor Ponta ar fi dus Romania in "orizontul intunecat si corupt" din perioada 2001-2004, dar si in perioada de dinainte de 1989, "cand partidul unic acaparase intreaga tara".La 27 mai, motiunea de cenzura a fost respinsa, cu 176 voturi pentru si 19 impotriva. Au fost prezenti 326 de deputati si senatori, dintre care au votat 196. Un vot a fost anulat. Pentru retragerea increderii Guvernului ar fi fost nevoie de cel putin 286 de voturi pentru.
A doua motiune de cenzura a fost depusa tot la adresa Guvernului Ponta III, la 12 septembrie 2014, fiind initiata de 171 de parlamentari ai Aliantei Crestin-Liberale (ACL: PNL+PDL). Motiunea de cenzura "Victor Ponta pune in pericol statul de drept! Opriti fraudarea alegerilor de catre PSD!", a fost initiata de liberali si democrat-liberali, care au acuzat Guvernul Ponta pentru "asaltul supra democratiei si asupra statului de drept", "emiterea pe banda rulanta a ordonantelor de urgenta", "intrarea oficiala a tarii in recesiune tehnica", legiferarea migratiei politice la nivel local, intentia de fraudare a alegerilor prezidentiale din 2 noiembrie 2014.
La 22 septembrie, motiunea de cenzura a fost respinsa de plenul Parlamentului, cu 154 voturi pentru, 12 impotriva si doua anulate. Votul a fost secret cu bile. Pentru adoptarea motiunii de cenzura era nevoie de votul a jumatate plus unu din totalul parlamentarilor, adica de 288 de voturi pentru.
La 5 iunie 2015, parlamentari ai grupurilor parlamentare ale PNL, Democrat si Popular precum si 12 parlamentari neafiliati, membri ai PSRO, au depus motiunea de cenzura intitulata "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozinca!". Semnatarii au solicitat retragerea increderii Guvernului, pe motiv ca ar fi incalcat Constitutia si ar fi savarsit abuzuri inimaginabile, cu ocazia votului din diaspora, la alegerile prezidentiale din 2 si 16 noiembrie 2014.
Motiunea a fost respinsa la 12 iunie, cu 194 de voturi pentru si 13 impotriva. Pentru a trece, aceasta trebuia sa intruneasca 278 de voturi. Votul a fost secret cu bile. Au fost prezenti 417 parlamentari din 554. si-au exprimat votul 214 parlamentari iar 7 voturi au fost anulate.
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: guvern, PSD, PNL, motiune, Parlament, vot, victor ponta,
Dată publicare:
29-09-2015 08:52