Zelenski, la Bucureşti: România ne-a acordat sprijin şi militar, şi umanitar. Suntem recunoscători | VIDEO

×
Publicitate

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat, marţi, la Bucureşti, că România a acordat sprijin militar şi umanitar Ucrainei. Liderul de la Kiev a mulţumit românilor "pentru susţinerea şi ajutorul acordat Ucrainei".

„România ne-a acordat sprijin şi militar, şi umanitar. Suntem recunoscători pentru solidaritatea dumneavoastră", a spus Zelenski, potrivit traducerii oficiale.

Liderul de la Kiev a mulţumit românilor "pentru susţinerea şi ajutorul acordat Ucrainei".

Declaraţie politică semnată de Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski

Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski au semnat marţi o declaraţie politică, potrivit căreia relaţia bilaterală este ridicată la nivel de parteneriat strategic.

Zelenski a afirmat că, potrivit noilor coordonate, a discutat cu omologul său român despre deschiderea de noi puncte de trecere la graniţă, despre situaţia minorităţilor naţionale şi despre accelerarea pregătirii piloţilor ucraineni pe aeronave F-16 în centrul specializat din România.

De asemenea, a fost abordată şi situaţia de securitate de la Dunăre. "În România se cunoaşte cât de periculos este terorismul rusesc", a arătat Zelenski.

Zelenski: Suntem pregătiţi pentru începerea tratativelor de aderare la Uniunea Europeană şi România ne susţine în acest sens

Volodimir Zelenski a declarat marţi la Palatul Cotroceni că sunt pregătiţi pentru începerea tratativelor de aderare la Uniunea Europeană şi România îi susţine în acest sens. El a precizat că aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova va asigura ”securitate şi stabilitate în zonă”.

„Suntem pregătiţi pentru începerea tratativelor de aderare la Uniunea Europeană şi România ne susţine în acest sens”, a spus preşedintele Ucrainei. El a menţionat că aderarea celor două ţări la UE va asigura „o securitate şi stabilitate în zonă”.

Volodimir Zelenski a subliniat că o direcţie strategică a cooperării dintre cele două ţări este cooperarea în triunghiul Ucraina-Moldova-România, care le va permite să creeze noi posibilităţi pentru ţări, în primul rând dezvoltarea economică.

„În curând va începe să funcţioneze un coridor pentru cereale din Ucraina, prin Moldova. Acest lucru are importanţă mare nu numai pentru Ucraina şi România, pentru Europa în întregime. Cooperarea trilaterală dă un impuls foarte bun pentru dezvoltarea ecoonomică, pentru dezvoltarea business-ului”, a mai afirmat liderul ucrainean.

Zelenski, întrebat ce sprijin militar a solicitat de la preşedintele Iohannis

Volodimir Zelenski a declarat, marţi la Cotroceni, chestionat ce sprijin militar a solicitat omologului Klaus Iohannis că nu poate oferi toate detaliile, fiind vorba şi de informaţiii care nu pot fi făcute publice, însă a precizat că „accentul principal a fost pus de mine pe sisteme antiaeriene”.

„Nu vă pot spune toate detaliile. Aici pot să existe şi informaţii pe care nu le putem face public. Accentul principal a fost pus de mine pe sisteme antiaeriene”, a afirmat Volodimir Zelenski, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis susţinută, marţi la Palatul Cotroceni, chestionat ce sprijin a cerut şefului statului român.

Iohannis, promisiune pentru Zelenski

Klaus Iohannis a declarat că țara noastră va sprijini militar Ucraina "atât timp cât va fi nevoie".

„Ne concentrăm pentru a ajuta Ucraina să câștige războiul dar avem datoria și responsabilitatea de a ne proiecta relația pe termen lung. România va continua sprijinul consistent pentru Ucraina, inclusiv cel de tip militar. Exprim încă o dată deplina admirație pentru curajul și rezistența poporului ucrainean.

Încă din primele clipe ale agresiunii, care demonstrează că Rusia rămâne principala amenințare pentru continentul european, România a fost alături de Ucraina. Susținerea Ucrainei reprezintă un interes strategic al României", a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, într-o conferință de presă comună cu Volodimir Zelenski.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Discursul lui Iohannis alături de Zelenski: "România va continua sprijinul pentru Ucraina, inclusiv cel de tip militar"

Aflat pentru prima dată în România în calitate oficială de președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski a fost primit, marți, la Palatul Cotroceni, de către președintele Klaus Iohannis. De altfel, cei doi lideri au susținut o conferință de presă comună.

Motivul pentru care discursul președintelui Volodimir Zelenski din Parlamentul României a fost anulat

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este într-o vizită-fulger în România - este prima, de altfel.  A ajuns marți dimineață la București și a mers mai întâi la Palatul Cotroceni pentru întâlnirea cu șeful statului, Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis va merge miercuri la Budapesta. Este prima vizită a unui șef român de stat din ultimii 14 ani

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va merge miercuri în Ungaria, la invitaţia preşedintelui Katalin Novák. Este prima vizită a unui preşedinte român la Budapesta în ultimii 14 ani.

Recomandări
Cod portocaliu de caniculă în septembrie. Meteorologii ANM anunță temperaturi de până la 36 de grade

Deși ne apropiem de jumătatea lunii septembrie, temperaturile foarte ridicate persistă în România. Meteorologii au emis o serie de atenţionări Cod galben, respectiv o alertă Cod portocaliu de caniculă, ce vor viza, treptat, jumătate din ţară.

Riscul imens din spatele revoluției IA despre care vorbim prea puțin: „Concentrarea puterii economice în doar câteva mâini”

Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și pătrunde în tot mai multe domenii ale vieții. De la muncă și educație până la decizii care îi privesc direct pe oameni, IA ridică o întrebare esențială: cât control suntem dispuși să-i cedăm?

Planul lui Grindeanu pentru un guvern cu voturi din AUR și SOS, oprit de UDMR. Cum ar încerca să se răzbune PSD - Surse

Desemnarea viitorului premier se mai amână câteva zile. Președintele Nicușor Dan nu se grăbește să organizeze consultări cu partidele până nu se formează o majoritate concretă.