Turcan: Este imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii şi profesorii

62137770
StirilePROTV

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că este imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii şi profesorii din Români.

Turcan a precizat că vor exista în fiecare şcoală din ţară dezinfectanţi şi măşti pentru copiii din familii sărace sau care îşi uită masca acasă, şi, de asemenea, va fi asigurat accesul la apă şi canalizare.

"Există categorii defavorizate care sunt beneficiare de măşti gratuite din partea statului, prin achiziţia făcută de Ministerul Sănătăţii. Din perspectiva Guvernului, noi punem bani la dispoziţie autorităţilor publice locale, să facă un stoc minim de măşti şi materiale dezinfectante în fiecare şcoală, pentru situaţii de avarie, să spunem, îşi uită măscuţa copilul, e dintr-o familie mai săracă, i s-au terminat măştile, însă este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta, pentru toţi profesorii. Deci, sprijinul guvernamental merge pentru categoriile defavorizate, pe o achiziţie deja finalizată la Ministerul Sănătăţii", a declarat vicepremierul Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, Guvernul va aloca 50 de milioane de euro autorităţilor locale, ca să achiziţioneze de aceşti bani, măşti şi dezinfectanţi pentru fiecare şcoală din ţară.

"În acelaşi timp, vom deconta 50 de milioane de euro autorităţilor publice locale şi inspectoratelor şcolare judeţene, pentru achiziţionarea de măşti şi dezinfectanţi necesare în şcoli, odată cu începutul de an şcolar. Această decizie de a deconta achiziţionarea acestor produse este în acord cu decizia privind descentralizarea, pe care am luat-o, inclusiv referitoare la alegerea scenariului pe care şcolile să meargă odată cu începutul anului şcolar şi permite o achiziţionare mult mai rapidă şi prezenţa acestor produse în şcoli. După cum aţi văzut în ghidul pe care l-am prezentat deja public, dorim ca masca să fie obligatorie începând cu învăţământul primar, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, ceea ce înseamnă că în fiecare şcoală este necesar să existe un stoc de măşti, astfel încât, dacă sunt copii din familii defavorizate, dacă îşi uită măscuţa acasă, să poată să primească din partea şcolii şi un produs de protecţie sanitară, cum este masca, dar să se şi dezinfecteze, aşa cum prevede acest regulament pus în dezbatere", a precizat vicepremierul Raluca Turcan.

Raluca Turcan mai spune că toţi copiii vor beneficia de toalete în instituţiile de învăţământ din ţară, chiar şi în localităţile fără apă şi canalizare, unde vor fi montate containere sanitare.

"Nu în ultimul rând, am deblocat 25 de milioane de euro, fonduri europene, pentru ca autorităţile publice locale, acolo unde nu există apă şi canalizare, să poată să achiziţioneze containere sanitare, astfel încât copiii să aibă acces la spălatul pe mâini şi inclusiv toaletă, pentru că în câteva luni de guvernare nu putem să acoperim o nepăsare care s-a perpetuat în România, în 30 de ani, şi anume aceea de a avea încă, în Europa anului 2021, localităţi unde nu există apă curentă sau canalizare", a spus vicepremierul Raluca Turcan.

Vicepremierul a reamintit că 750.000 de copii ar trebui să beneficieze gratis, din partea statului, de câte o tabletă sau câte un laptop, pentru a putea face cursuri online.

"Eu o să vă spun ce pregăteşte Guvernul României pentru începutul de an şcolar. Dincolo de decizia de a începe şcoala faţă în faţă, o decizie extrem de importantă şi în acord cu ceea ce susţin peste 72% dintre părinţi şi profesori, este aceea ca cele 250.000 de tablete achiziţionate deja de către Ministerul Educaţiei să fie completate prin decontarea a încă 500.000 de tablete şi laptopuri, pentru autorităţile locale ce achiziţionează astfel de dispozitive pentru începutul de an şcolar, în situaţia în care avem o evoluţie epidemiologică nefavorabilă şi intrăm în scenariul trei, acela al predării online. Aşadar, 100 de milioane de euro decontaţi pentru autorităţile locale pentru achiziţionarea a 500.000 de tablete şi laptopuri", a arătat vicepremierul Raluca Turcan.

Raluca Turcan s-a aflat sâmbătă la Sibiu, însoţită de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62143659
Liderul PSD Vaslui, nemulțumit la congres: ”Ar fi cazul să ne măsurăm puţin înălţimea”

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a criticat, sâmbătă, organizarea congresului extraordinar şi a subliniat că partidul nu este unul conservator, ci unul modern.

62143636
Ciolacu: Vremea tătucilor a trecut. PSD înseamnă zero toleranță la corupție

Reconstrucţia PSD a început, iar astăzi se decide viitorul social-democraţiei din România, a declarat, sâmbătă, la congresul extraordinar al formaţiunii, liderul interimar, Marcel Ciolacu.

62018200
Ciolacu a fost ales președinte al PSD: ”Viitorul PSD înseamnă zero toleranță la corupție”

PSD și-a ales președintele în persoana lui Marcel Ciolacu, într-un congres organizat online, din cauza pandemiei de COVID-19. În cursa pentru şefia partidului s-au înscris Marcel Ciolacu, fost lider interimar, şi fostul ministru Eugen Teodorovici.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.