Traian Băsescu, noi dezvăluiri despre tezaurul aflat la ruși: ”Valoarea e mult mai mare”. Ce i-a spus Putin la Moscova

×
Publicitate

În ziua în care Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a oferit noi detalii despre acest subiect sensibil pentru țara noastră.  

Într-un interviu acordat la Strasbourg corespondentului PRO TV Camelia Donțu, fostul șef al statului a ținut să sublinieze faptul că valoarea acestui tezaur, care acum se află în mâinile rușilor, este mult mai mare decât se cunoaște în mod public.

Băsescu spune că tonele de monede de aur sunt mult mai valoroase decât lingourile de aur, deoarece acestea sunt vechi de sute de ani și - deci - mult mai valoroase, ”o valoare greu de cuantificat în momentul de față.”

Traian Băsescu: ”Dar aș vrea să corectăm niște lucruri despre ce știu românii despre tezaur. Tezaurul acesta a avut două componente, una legată de lucrări de artă, de documente de arhivă, de documente istorice, de documente bisericești. A fost așa-numita, să zicem, de către mine, arhiva civilă și partea de arhivă a Băncii Naționale a României, care a însemnat rezerva de aur a României, plus bijuterii ale coroanei. Rezerva de aur a României constă din 91,5 tone de aur fin în monede, în cea mai mare parte.

De ce trebuie specificat că e vorba de monede? Pentru că valoarea e mult mai mare decât a aurului în lingouri. Sunt monede de valoare cu vechime de 300, de 400, de 500 de ani, de 100 de ani, deci sunt monede vechi. De aceea cele 91,5 tone de aur fin reprezintă o valoare greu de cuantificat în momentul de față, pe o piață în care au aurul joacă sus și jos.

Parte din tezaurul cultural - și îndrăznesc să spun - cea mai mare parte din tezaurul cultural arhivistic și bisericesc au fost restituite în anii 1934 și 1956, plus alte mici obiecte care au mai scăpat printre degetele Moscovei în această perioadă, până în ziua de azi. Deci, rezoluția de astăzi vizează în primul rând rezerva de aur a României de la momentul la care ea a fost trimisă spre păstrare la Moscova. Și nu oricum.

Există un document prin care guvernul țarist de la momentul la care s-a făcut predarea, garantează transportul, depozitarea și returnarea acestui tezaur, inclusiv a acestei rezerve de aur. Din păcate, au venit bolșevicii după Primul Război Mondial și nu s-au mai ținut de cuvânt, deși au returnat și ei, așa cum vă spuneam, ceva obiecte de artă.”

Vladimir Putin i-a spus că ... nu știe nimic despre tezaurul României

Camelia Donțu: Când ați vorbit oficial despre tezaur, ultima dată?

Traian Băsescu: ”Am vorbit când am făcut vizita la Moscova și mi-a spus că nu se găsește. Ăsta e răspunsul lui Putin.”

Camelia Donțu: Așa v-au zis atunci?

Traian Băsescu: ”Da, că nu se știe, nu se găsește așa ceva.”

Camelia Donțu: Și care a fost răspunsul dvs.?

Traian Băsescu: ”Că vom căuta. În mod cert, și Putin știe că vom căuta acest tezaur, că România nu va renunța la el. Dar sunt momente și momente. Deocamdată este greu să dialogăm cu Moscova.”

Comisia Europeana a declarat că va face tot posibilul să sprijine acest demers al României, de recuperare a tezaurului.

Rezoluția din Parlamentul European a fost susținută de toate grupurile politice din țară, iar deputații europeni consideră că refuzul Rusiei de a restitui integral României tezaurul național este un caz internațional fără precedent de însușire ilegală a rezervelor de aur.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62348878
Cele mai mari partide parlamentare, PSD și PNL, nu reușesc să găsească un candidat la Primăria Capitalei. Piedone, refuzat

Liderii Coaliției fac noi si noi planuri pentru alegerile din Capitală. După ce, la începutul săptămânii, au analizat mai multe sondaje care le-au indicat că ar fi mai bine sa meargă separat, Marcel Ciolacu a vorbit iar despre un posibil candidat comun.

62433499
Traian Băsescu, analiză amuzantă despre șansele lui Iohannis să ajungă șef al NATO: ”E potrivit, pentru că e ... înalt!”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este de părere că actualul șef al statului, Klaus Iohannis, ar putea fi potrivit pentru funcția de secretar general al NATO.

62427650
SURSE: Nici PSD, nici PNL nu îl vor susține pe Piedone la Primăria Capitalei. Care ar putea fi candidații celor două partide

PSD nu îl va susţine pe Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei, au precizat surse politice dinspre PSD.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.