Traian Băsescu a făcut lista cu miniștri care ar trebui să părăsească executivul

61984531
Agerpres

Fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP, a declarat joi, în cadrul unei emisiuni TV, că din punctul său de vedere cel puţin cinci miniştri ar trebui să plece din Guvern, în cazul unei remanieri.

Băsescu i-a nominalizat pe vicepremierul Paul Stănescu, ministrul finanţelor publice - Eugen Teodorovici, ministrul agriculturii - Petre Daea, ministrul economiei - Dănuţ Andruşcă şi ministrul fondurilor europene - Rovana Plumb.

"Ca să trag o concluzie, dincolo de disputele lor politice, ar trebui să plece din Guvern Stănescu, Teodorovici, Daea, Dănuţ Andruşcă şi Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene", a precizat preşedintele de onoare al PMP, la B1 TV.

El l-a acuzat pe Eugen Teodorovici că nu cunoaşte procedura pentru absorbţia banilor europeni şi pe Petre Daea că nu a utilizat banii pentru dezvoltare rurală.

Potrivit fostului preşedinte, actuala guvernare a stricat echilibrele macroeconomice, ceea ce, în opinia sa, va afecta ratingul de ţară, care ar putea scădea la următoare evaluare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61992295
Înregistrările din PSD, episodul 2. Stănescu ar fi spus că n-ar ieși pe stradă cu Dragnea
Scandalul înregistrărilor din PSD a continuat şi joi.
61990117
Teodorovici îl contrazice pe Siegfried Mureşan: România nu a propus nicio tăiere în Consiliul UE
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, susţine că România nu a făcut nicio tăiere în Consiliul Uniunii Europene pentru fermierii afectaţi de pestă.
61992355
Victor Ponta: ”Pe Dragnea îl vor da jos un pic mai greu decât l-am dat pe Ceauşescu”
Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat joi, într-o conferinţă de presă organizată la Brăila, că încercarea social-democraţilor de a-l îndepărta pe Liviu Dragnea de la conducerea PSD va fi sortită eşecului mult timp de acum înainte.