Tariceanu: Suntem in criza politica, Basescu sa-si dea demisia si sa nu se ascunda in proceduri

60492179

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a declarat, luni, ca presedintele suspendat, Traian Basescu, trebuie sa-si dea demisia in urma votului exprimat impotriva sa, precizand ca in acest moment Romania se afla intr-o criza politica.

"Ar trebui sa aiba (Traian Basescu, n.r.) o reflectie serioasa asupra viitorului sau politic, sa ia exemplu de ceea ce se intampla in tarile democratice, si am sa dau exemplul generalului de Gaulle, care in anul 1968, in urma unui referendum organizat pe o cu totul si cu totul alta tema, nu un referendum referitor la admitere, ci un referendum referitor la un proiect pe care el il initiase si care a fost respins, a considerat pe buna dreptate ca francezii l-au dezavuat si si-a dat demisia", a exemplificat Tariceanu.

El a precizat ca in cazul Romaniei, presedintele suspendat Traian Basescu ar trebui sa-si dea demisia din functie, dupa ce afirmase ca opteaza pentru "intoarcerea la popor", iar cele mai multe voturi de la referendum au fost pentru demiterea sa.

"Aici lucrurile sunt cu mult mai clare pentru ca, politic vorbind, cetatenii au votat direct pentru demiterea lui intr-un numar extrem de mare (...) cand peste 7 -8 milioane de cetateni ii spun presedintelui ca nu-l doresc, el trebuie sa tina cont de vointa cetatenilor, asa cum in trecut a spus ca numai intoarcerea la popor este solutia valida pentru iesirea din crizele politice. Suntem intr-o criza politica, motiv pentru care presedintele trebuie sa-si dea demisia si sa nu se ascunda in spatele unor proceduri de ordin administrativ, care ii pot permite eventual sa se intoarca in functia pe care a detint-o", a sustinut Tariceanu.

Fostul premier a mai precizat ca este normal ca reprezentantii USL sa nu ramana "resemnati sau impasibili" in fata situatiei post-referendum, iar juristii USL lucreaza la o strategie privind rezultatul referendumului.

El a fost intrebat daca presedintele interimar, Crin Antonescu, ar trebui sa-si dea demisia in urma prezentarii la urne a sub 50% din cei cu drept de vot, motiv care duce la invalidarea referendumului.

"Dupa parerea mea, pentru impasul in care ne gasim este vinovat exclusiv presedintele care a indemnat in mod fatis cetatenii sa se abtina de la vot, punand astfel sub semnul indoielii valabilitatea pragului stabilit de Curtea Constitutionala", a mai spus Tariceanu, precizand ca rezultatul referendumului este "viciat si nu este in spiritul a ceea ce a hotarat Curtea Constitutionala".

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
60598407
Ion Iliescu: Curtea Constitutionala trebuie sa valideze referendumul
Fostul sef de stat Ion Iliescu a declarat, luni, ca referendumul trebuie validat de Curtea Constitutionala, in conditiile in care electoratul real al Romaniei este de 15-16 milioane, iar cei noua milioane prezenti reprezinta peste 60% din populatie.
60598403
Dragnea: Softul PSD a mers foarte bine, Sova, obosit, a facut evaluare gresita la numarul de voturi
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, dupa sedinta USL, ca softul social-democratilor pentru numararea voturilor la referendum a mers foarte bine, diferenta anuntata de senatorul Dan Sova venind dintr-o evaluare gresita.
60598376
Gigi Becali despre Traian Basescu: "S-a vrut comandant de oaste si a ramas doar cu un cutit in mana"
Gigi Becali a acordat un interviu spumos dupa rezultatele referendumului de duminica, in urma caruia Traian Basescu se va intoarce probabil la Cotroceni.