Tăriceanu: Proiectul Casei Regale va fi modificat şi redepus la Camera Deputaţilor

61942604

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, retras luni de iniţiatori din circuitul legislativ, va fi modificat şi depus din nou la Camera Deputaţilor.

"Având punctele de vedere ale diferitelor instituţii relevante în materie, trebuie să reconsiderăm forma proiectului. Este necesară crearea unei instituţii care să poată să fie bugetată şi poate să primească fondurile aferente. Acest lucru presupune schimbarea ordinii de dezbatere, adică Senatul va fi Cameră decizională şi proiectul trebuie retras şi redepus într-o formă modificată la Camera Deputaţilor. Acest lucru nu înseamnă renunţarea la iniţiativă, ci schimbarea procedurii în aşa fel încât să fie în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ori de câte ori este necesară înfiinţarea unei instituţii noi, Camera decizională devine Senatul. După cum ştiţi, iniţiativa a fost depusă la Senat, deci ea trebuie retrasă şi redepusă la Camera Deputaţilor", a afimat Tăriceanu, luni, după şedinţa Biroului permanent al Senatului, relatează Agerpres.

El a precizat că noul proiect nu este încă definitivat, dar va fi finalizat şi depus "cât de curând". "Mi-aş dori să fie adoptat în această sesiune. Ar fi extrem de util şi ca semnal şi nu numai ca semnal, ci pentru a da o formă stabilă şi (...) legală funcţionării Casei Regale", a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă există posibilitatea să devină un ONG, Tăriceanu a răspuns: "Nu! Am discutat şi cu Casa Regală. Casa Regală nu poate să fie un ONG. Este şi părerea mea şi părerea Casei Regale".

Referindu-se la o eventuală concesiune a Palatului Elisabeta, Tăriceanu a explicat că există nişte prevederi care vor trebui "să ţină cont de necesitatea desfăşurării activităţilor publice ale Casei Regale".

"Sigur că da, păstrăm aceeaşi intenţie, Palatul Elisabeta să poată să fie folosit pentru derularea acestor activităţi publice. (...) În ceea ce priveşte proiectul de lege, sigur ca am avut consultări (n.r. cu Casa Regală) şi probabil, dacă va mai fi nevoie, aceste consultări pot să aibă loc oricând, dar în ceea ce priveşte chestiunile legate de folosirea în acest moment a Palatului Elisabeta v-am spus că ele nu ţin de resortul Parlamentului.(...) Bugetul urmează sa fie stabilit, ca întotdeauna, proiectul de buget urmează să fie stabilit pentru toate instituţiile, îl face Guvernul şi Parlamentul aprobă", a spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au retras din circuitul legislativ proiectul pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

"În temeiul art 97 alin (1) din Regulamentul Senatului, solicităm retragerea propunerii legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României în calitate de iniţiatori", se arată în adresa înaintată şi analizată luni în Biroul permanent al Senatului.

Iniţiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României a fost depusă la Senat pe 8 noiembrie 2017. Ulterior, plenul Camerei Superioare a aprobat solicitarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, în calitate de iniţiator, pentru procedura de urgenţă în vederea dezbaterii şi adoptării propunerii legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

Propunerea legislativă prevedea recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, proiectul de act normativ propunea recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprindea o serie de prevederi ar să asigure desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61933564
Congresul PSD. Codrin Ștefănescu: Nu putem să-i chemăm sâmbătă şi să le dăm în plic soluţii

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a susţinut luni că în PSD nu este niciun puci, ci “dorinţa firească a unor colegi de a-şi întări puterea pe care o au”.

61872748
Cătălin Rădulescu vrea să candideze pentru o funcţie de vicepreşedinte în PSD

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat luni că la Congres va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte.

61913000
Dragnea: ”Codrin Ștefănescu să ceară aceste explicații de la camaradul lui, Gabriel Oprea”

Președintele PSD Liviu Dragnea i-a răspuns iritat lui Codrin Ștefănescu, secretar general al PSD, în scandalul legat de legăturile sale cu SRI.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.