Tăriceanu, despre excluderile din PSD: Unii colegi sunt îngrijoraţi de majoritatea din Parlament

61988759

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că mai mulţi colegi de partid îşi pun problema dacă nu va fi afectată majoritatea din Parlament din cauza "mişcărilor" din PSD, adăugând că şi pe el îl preocupă acest lucru.

"Astăzi am avut câteva discuţii cu colegi de-ai mei care au venit, evident, preocupaţi, îngrijoraţi pentru următorul lucru: stau şi îşi pun problema dacă nu cumva majoritatea din Parlament va fi afectată. Nu vă ascund că şi preocuparea mea este tot în acest sens", a declarat Tăriceanu, la TVR 1, conform Agerpres.

El a precizat că în momentul de faţă coaliţia are o majoritatea confortabilă şi că speră ca "mişcările" din PSD să nu afecteze şi mai mult partidul.

"Orice proiect guvernamental sau al unor colegi care au iniţiative legislative până la urmă ajunge tot la vot, alt mecanism nu există şi sigur că din această perspectivă o anumită preocupare este. E adevărat că majoritatea pe care o avem este una confortabilă, în pofida încercărilor, cei de la PNL nu au reuşit nimic, din contră, sunt parlamentari ai PNL-ului care în ultima perioadă au devenit membri ALDE. Coaliţia s-a consolidat, aş spune, sau s-a mărit. Dar, sigur că sper ca aceste mişcări să nu afecteze mai mult PSD-ul, în aşa fel încât să ne putem duce la bună îndeplinire angajamentele pe care ni le-am luat în faţa alegătorilor", a mai spus Tăriceanu.

Senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au fost excluşi luni din partid în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Naţional al PSD.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61911262
Chirica, despre excluderile din PSD: ”Acum e prea mult. Neacşu a fost mâna dreaptă a lui Dragnea”
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a afirmat luni, referindu-se la excluderile din Partidul Social Democrat, că "acum este prea mult", Marian Neacşu fiind "una dintre cele mai importante persoane pe care s-a sprijinit în cariera lui politică" liderul PSD.
61969537
Traian Băsescu, ironic cu privire la măsurile PSD: ”Să vină Caragiale, să plece guvernul!”
Traian Băsescu critică ultimele măsuri luate de guvernare din domeniul economic și al justiției și nu pierde ocazia de a-l ironiza pe șeful PSD, după scandalul cu valiza.
61998757
Reacțiile lui Țuțuianu și Neacșu după excluderea din PSD. Dragnea: ”PSD nu e un partid de maimuțe”
Liviu Dragnea și-a arătat luni puterea în interiul PSD. Doi dintre criticii săi, șeful PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și secretarul general, Marian Neacșu, au fost acuzați de trădare și excluși din partid.