Surse: PSD și PNL au decis TVA 5% la energie, fără certificate verzi. Calendarul desființării SIIJ

62223660
Agerpres

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că liderii coaliției au căzut de acord în privința desființării Secției Speciale de investigare a infracțiunilor din justiție, dar și asupra unor măsuri privind facturile la energie.  

Astfel, conform surselor citate, PSD și PNL ar fi agreat ca, la energie, TVA-ul să scadă la 5% la gaze și energie electrică, iar certificatele verzi să fie scoase de pe facturile populației.

Acestea sunt doar câteva dintre variantele la care s-ar fi ajuns la un consens în acest moment.

De asemenea, liderii celor trei partide din coaliția de guvernare discută în această perioadă și despre cum se poate plafona adaosul comercial pe care producătorii îl pun la alimente.

Sursele politice spun că PSD nu ar dori reducerea TVA la toate produsele, pentru că statul ar avea de pierdut.

Marți ar putea avea loc o ședință a liderilor coaliției PSD-PNL-UDMR la Guvern.

Desființarea Secției speciale, SIIJ

 

Un alt subiect foarte important despre care ar fi discutat deja liderii coaliției de guvernare ar fi cel al desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

Aceștia au stabilit ca proiectul de lege de desființare a SIIJ să ajungă marți, 15 februarie, în Parlament, astfel încât să ajungă joi și vineri în comisiile de specialitate ale deputaților, apoi la vot în plen săptămâna viitoare, după care la Senat.

Motivul accelerării acestui calendar ar fi legat de aderarea României la Spațiul Schenghen - desființarea SIIJ fiind o condiție, potrivit fostului președinte al USR Dacian Cioloș, citat de News.ro.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62240656
Aproximativ 400 de persoane şi-au dat demisia din USR în ultimele două săptămâni
Aproximativ 400 de persoane şi-au dat demisia din USR în ultimele două săptămâni, iar alte 100 au aderat la partid, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt Ionuţ Moşteanu.
62233309
Claudiu Târziu: Declaraţiile lui Călin Georgescu au afectat partidul, nu poate fi premierul AUR
Co-preşedintele AUR, Claudiu Târziu, susţine că declaraţiile lui Călin Georgescu despre Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu au afectat imaginea partidului, care "era deja încărcat simbolic cu o anumită poziţie" şi s-a delimitat de aceste declaraţii.
62242078
Claudiu Târziu, despre excluderea Dianei Șoșoacă din AUR: Ea făcea o imagine proastă partidului
Senatorul Claudiu Târziu explică decizia AUR de a o exclude pe Diana Şoşoacă din partid prin faptul că acesta avea „o stilistică” pe care partidul nu a putut-o „îngădui prea mult”.