Statul va cheltui și anul acesta mai mulți bani decât va aduna în ”visterie”, cu 134 de miliarde în plus

×
Publicitate

Bugetul pentru 2025 este gata și a ajuns deja pe masa Guvernului. Statul va cheltui și în acest an mai mulți bani decât va strânge, așa că pentru restul va trebui să se împrumute.

Cea mai mare suma va fi pentru salarii, pensii și ajutoare sociale, pentru care au fost alocați peste 240 de miliarde de lei.

Pentru indexarea pensiilor, însă, nu sunt prinși bani în buget, spune ministrul Finanțelor.

Oficialii guvernului spun că abia de la jumătatea anului încolo, când vom avea o situație clară asupra evoluției economiei, va fi reluată discuția privind o posibilă indexare a pensiilor.

Totul depinde, așadar, de creșterea economică - dacă va fi peste așteptări, atunci s-ar putea discuta despre o creștere a pensiilor.

Pe de altă parte, 2 miliarde de lei sunt alocați pentru ajutoarele care urmează să fie acordate pensionarilor cu venituri mici și medii - rămâne de stabilit ce sume vor fi acordate, concret.

În privința ajutoarelor la energie, oficialii promit ca vor fi sprijiniți în continuare românii cu venituri mici, însă nici aici nu este clar câți bani vor fi dați pentru plata facturilor la energie.

Nu trebuie să uităm că vorbim despre un buget construit cu un deficit încă mare, adică statul va cheltui și anul acesta mai mulți bani decât va aduna în visterie.

Statul va ajunge să cheltuie cu 134 de miliarde de lei mai mult decât va încasa - cel puțin așa arată în acest moment estimările. Sunt încă decizii de luat, până când bugetul va fi adoptat întâi de Guvern, apoi în Parlament, săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62309996
Klaus Iohannis pleacă la Bruxelles, la reuniunea informală a liderilor UE pe teme de apărare

Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis va participa, luni, 3 februarie, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare, care se va desfășura la Bruxelles.

 

62515046
Ședință de Guvern. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat ”primul impact major al integrării noastre depline în spațiul Schengen”

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va finaliza procedurile pentru adoptarea bugetului de stat pe 2025 în cursul zilei de sâmbătă.

62515877
Crin Antonescu e la un pas să devină oficial candidatul coaliției de guvernare. Așteaptă doar votul PSD

Crin Antonescu e la un pas să devină oficial candidatul coaliției de guvernare. Și UDMR l-a validat pe fostul președinte PNL, care așteaptă acum votul PSD.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.