Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

62547478

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.

Din punctul său de vedere, aceste deconturi nu îşi găsesc vreo justificare în condiţiile în care, în aceste zile, se discută despre măsuri pentru reducerea deficitului bugetar şi a cheltuielilor publice. Grindeanu spune că a solicitat ca legea care permite decontarea acestor cheltuieli să fie modificată, în regim de urgenţă, în această sesiune parlamentară, astfel încât astfel de deconturi să nu mai fie posibile.

Reacţia sa vine după ce Europa Liberă a relatat că 270 de deputaţi din cei 331din Parlamentul României primesc bani pentru chirie în Bucureşti, deşi unii dintre ei au proprietăţi în Bucureşti sau în Ilfov.

„Le-am cerut tuturor colegilor parlamentari să renunțe de urgență la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condițiile în care au o proprietate în Capitală!

Aceste deconturi nu își găsesc vreo justificare în condițiile în care, în aceste zile, discutăm despre măsuri pentru reducerea deficitului bugetar și a cheltuielilor publice!

Îmi doresc ca parlamentarii social-democrați să fie primii care dau un exemplu de cumpătare și de restrângere a cheltuielilor ce implică bani publici, chiar dacă legea permite astfel de deconturi!

De aceea, am solicitat ca legea care permite decontarea acestor cheltuieli să fie modificată, în regim de urgență, în această sesiune parlamentară, astfel încât astfel de deconturi să nu mai fie posibile!
Românii au nevoie de solidaritate!

Economia României are nevoie de cumpătare, iar politicienii trebuie să fie primii care să fie solidari!”, se arată în postarea lui Sorin Grindeanu.

Conform Europa Liberă, din cei 270 de deputaţi care primesc bani pentru chirie în Capitală, 20 au proprietăţi chiar în Bucureşti sau Ilfov. Unii sunt chiar prosperi oameni de afaceri în domeniile imobiliare. Cu toate acestea, iau în continuare bani de la stat pentru chirie.

La Partidul Social Democrat (PSD) - care numără 91 de deputaţi – este vorba despre şase persoane care au proprietăţi în Bucureşti sau jud. Ilfov şi primesc de la stat şi bani de chirie: Adrian Câciu, Vlad-Florentin Drînceanu, Mirela-Florenţa Matichescu, George-Adrian Popa, Ştefan-Ovidiu Popa şi Mihai-Viorel Fifor. Li se adaugă Graţiela-Leocadia Gavrilescu, aleasă şi ea pe listele PSD, dar din partea Partidului Umanist Social Liberal.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62545225
Dominic Fritz a fost ales noul lider al partidului USR. A obţinut 62% dintre voturi

Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a câştigat alegerile interne pentru conducerea partidului.  

62544727
UDMR susține că negocierile pentru formarea Guvernului sunt aproape gata. „Sper că în câteva zile”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că negocierile pentru formarea unui guvern sunt destul de avansate, evaluând stadiul discuțiilor la "undeva pe la 7-7,5 spre 8" pe o scală de la 1 la 10.

62551812
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.