Liderii PSD pregătesc atacul la Dragnea și la ”gaşca de ticăloşi de care s-a înconjurat”

×
Publicitate

"A fost o furtună a urii", așa a explicat Liviu Dragnea duminică seară înfrângerea usturătoare a PSD în alegerile din 26 mai.

Însă șeful PSD nu a reușit să spună cum de partidul care la parlamentarele din 2016 câștiga 45% din voturi a ajuns, în doi ani, la jumătate din acest scor.

Câțiva dintre colegi nu au așteptat nici măcar să se închidă urnele și i-au cerut demisia. „Liviu Dragnea este istorie, trebuia să plece de mult", a spus liderul organizației din Vrancea, Marian Oprișan.

Şeful PSD a venit la sediul de partid spre seară, după ce a votat. Înainte de închiderea urnelor, a ajuns la partid liderul PSD de la Vrancea. Marian Oprișan a fost primul care a recunoscut eşecul dramatic şi i-a cerut direct demisia lui Dragnea. În discuţiile din interior, colegii au încercat să-i forţeze mâna. "Mă voi gândi", a fost tot ce le-ar fi spus Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, preşedinte PSD: "Eu, în viaţă, mi-am asumat şi ce am făcut şi ce nu am făcut, dar eu nu-mi asum astfel de lucruri nici pe Facebook, nici în vreo țară apropiată, ci într-o discuție aşezată cu colegii de partid. Le cer colegilor să ţină partidul unit. Îi cer Vioricăi Dăncilă să nu îşi depună mandatul indiferent de amenințările lui Iohannis".

Mai mult, liderul PSD a făcut o mişcare de forţă şi a anunţat, de la sine putere, candidatul la şefia ţării fără să se fi consultat cu partidul.

Liviu Dragnea, preşedinte PSD: "Pe unii o să-i dezamăgesc, pe alţii nu. Eu nu am spus niciodată că vreau să candidez la funcţia de preşedinte al României. Nu am vorbit cu persoana respectivă, dar cred că analiza trebuie făcută între Gabi Firea şi Călin Popescu Tăriceanu. Nu știu dacă Gabi mai vrea".

În jurul primarului Capitalei s-au coalizat în trecut cei nemulţumiţi din interiorul PSD, care cred că Dragnea i-a întins şi duminică seară o capcană Gabrielei Firea. De altfel, primarul general i-a răspuns pe Facebook imediat: i-a respins propunerea şi chiar i-a cerut să plece.

Între timp, şi alţi lideri s-au alăturat taberei nemulţumiţilor.

Robert Negoiță, vicepreşedinte PSD: "Gaşca de ticăloşi de care s-a înconjurat domnul Dragnea este un alt argument pentru care românii trebuia să dea un astfel de semnal. Îmi pare rău ca aseară nu a arătat un minim de decență şi să-şi dea demisia. Prestaţia doamnei prim-ministru mai ales internă, dar şi externă m-a făcut de multe ori să-mi fie jenă că sunt român. Nu are ce căuta în acea poziţie".

Alţi lideri PSD vor însă ca Viorica Dăncilă să preia partidul. De altfel, şefa Guvernului este numărul doi în partid, aşa că îi revine conducerea formaţiunii potrivit statutului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Meleșcanu: Îmi exprim regretul și cer scuze diasporei

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a cerut luni scuze diasporei după ce duminică noapte a anunțat că nu are nimic ce să-și reproșeze. 

Condamnarea lui Dragnea vine cu noi sarcini pentru Dăncilă. ”PSD a strâns rândurile”

De luni, cu Liviu Dragnea trimis în spatele gratiilor, Viorica Dăncilă preia conducerea PSD.

Presa străină, despre condamnarea lui Liviu Dragnea: Cariera politică s-a încheiat

Sentinţa împotriva lui Liviu Dragnea pune capăt carierei politice a liderului social-democrat, scrie presa internațională.

Recomandări
PNL şi USR boicotează toate activităţile parlamentare de la Camera Deputaţilor, în semn de protest față de ”alianța PSD-AUR”

Parlamentarii USR și PNL au anunțat că au decis să boicoteze ședințele de miercuri, 02 septembrie, în semn de protest față de ”noua alianță” formată între PSD, AUR și SOS.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.