Senator PSD: ”Există mari șanse” ca la moțiunea de cenzură să fie prezenți susținători PSD

61968439
News.ro

Senatorul PSD Claudiu Manda a declarat că miercuri, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, membrii PSD, dar şi simpatizanţii social-democraţi, alături de cei ai ALDE, vor merge la Palatul Parlamentului.

Aceasta, în condiţiile în care există deja o campanie a USR, care îi cheamă pe români să îşi ia o zi liberă de la serviciu, pentru a fi prezenţi în aceeaşi zi la Palatul Parlamentului.

”Eu pot să vă spun că există mari şanse să vină şi susţinători ai PSD şi, probabil, mult mai mulţi decât cei pe care îi vedeţi împotriva majorităţii", a anunţat Claudiu Manda într-o emisiune televizată, luni seara, potrivit News.ro.

De asemenea, el a precizat că este posibil să fie prezenţi şi membri ALDE.

PNL şi USR au cerut deja simpatizanţilor lor să fie în stradă, la Palatul Parlamentului, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură.

"Am luat decizia de a solicita membrilor, simpatizanţilor Partidului Naţional Liberal, să fie prezenţi la toate manifestaţiile de susţinere a moţiunii de cenzură atât în Bucureşti, miercuri, în ziua moţiunii, cât şi în toate celelalte oraşe în care se vor organiza mitinguri şi le-am solicitat să fie prezenţi pentru a fi alături de cetăţenii români care vor ca România să revină pe drumul drept", a declarat luni liderul liberal Ludovic Orban, după şedinţa conducerii partidului.

La rândul său, USR cheamă românii prin SMS-uri să îşi ia miercuri liber de la serviciu, iar la ora 12.00 să vină la Palatul Parlamentului, atunci când va fi votată moţiunea de cenzură.

SMS-urile au fost trimise către membri, simpatizanţi şi cei care s-au înscris în baza de date pentru a primi informaţii de la USR. Câteva zeci de mii de persoane din ţară şi Diapora au primit astfel de mesaje până luni seară.

USR acuză PSD că face ”abuzuri pe bandă rulantă”

USR susține că PSD a propus, luni, în ședința Biroului Permanent Reunit, ca USR să nu mai aibă dreptul de a invita oameni în Parlament, ca urmare a protestului de săptămâna trecută.

”Propunerea liderului PSD de a sancționa întregul grup USR pentru că a permis accesul în Parlament cetățenilor care au protestat este abuzivă și fără nicio bază regulamentară”. - se arată într-un comunicat de presă.

USR reclamă că Liviu Dragnea încearcă să închidă ușile Parlamentului pentru a continua asaltul asupra justiției fără să fie deranjat de protestele cetățenilor care ies zi de zi în stradă. USR susține însă cu toate forțele că Parlamentul României este un loc public și cetățenii au dreptul să asiste la dezbateri, mai ales atunci când se dezbat proiecte cu impact major asupra țării.

“PSD a propus ca întregul grup parlamentar USR să nu mai aibă voie să aibă invitați în Parlament. Am cerut temeiul regulamentar și cel constituțional. I-am întrebat pe ce își bazează propunerea dar nu am primit niciun răspuns. Nu vom permite astfel de abuzuri. Parlamentul este un loc public în care oamenii și cetățenii trebuie să aibă acces. Nu este normal ca parlamentarii, clasa politică să fie intangibilă. Oamenii care îi reprezintă pe cetățeni trebuie să fie în contact direct cât mai mult cu ei, cu strada, ca să înțeleagă problemele lor și să înțeleagă atunci când deviază de la interesul național și se duc spre un interes de grup”, a declarat liderul Grupului Parlamentar USR, Claudiu Năsui.

colaborator al USR

Reprezentanții USR din Biroul Permanent Reunit au contestat această propunere abuzivă, iar decizia a fost amânată pentru ședința de marți.

Vestea a ajuns repede la paza din Parlament care i-a interzis accesul în clădire unei consiliere a senatorului USR Mihai Goțiu. Consiliera nu avea legitimația la ea, iar cei de la pază au refuzat să îi facă acces pe baza buletinului, pe motiv că nu mai au cartoane pe care să le imprime.

După mai multe insistențe, au dat o altă explicație: “S-a schimbat regulamentul, peste noapte, printr-o dispoziție verbală”. Conform ”dispoziției”, doar secretarul general poate aproba intrarea, iar ”secretarul-general al Senatului e în ședințe”.

USR condamnă aceste măsuri abuzive care au scopul de a intimida consilierii și parlamentarii opoziției. ”Această clădire nu este bârlogul infractorilor, ascunși de ochii cetățenilor.” - se arată în comunicat.

În aceeași ședință, reprezentanții USR Claudiu Năsui și Cristian Seidler au cerut o comisie de anchetă pentru a sancționa deputații și senatorii PSD care săptămâna trecută au îmbrâncit jurnaliștii, doar pentru că încercau să obțină o declarație de la Liviu Dragnea despre protestul din Parlament.

Propunerea USR a fost respinsă.

USR mai reclamă că în ședința de marți a Biroului Permanent Reunit se va prezenta un proiect de modificare a regulamentului intern, care cel mai probabil va introduce reguli stricte de intrare a cetățenilor în Parlament.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61965098
Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj marţi, cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, în care arată că acesta este unul dintre cele mai puternice simboluri ale statalităţii, independenţei, suveranităţii şi unităţii naţionale.

61969087
Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit cu secretarul de stat american Mike Pompeo

Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României Ana Birchall s-a întâlnit luni cu secretarul de stat american Mike Pompeo.

61968999
Liviu Dragnea s-a înfuriat pe preşedintele Iohannis. "E o bătaie de joc"

Liderul PSD a vorbit luni pentru prima dată deschis, despre posibila suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.