Şeful PSD Iaşi: Sistarea finanţărilor pe ”Anghel Saligny” va bloca fonduri de peste 100 de milioane de euro doar în Iaşi

62502439

Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, susţine că sistarea finanţărilor din programul ”Anghel Saligny” ar bloca fonduri de peste 100 de milioane de euro în judeţul Iaşi, el precizând că o astfel de măsură va stopa dezvoltarea. 

”Sistarea finanţărilor pe «Anghel Saligny» va bloca fonduri de peste 100 milioane de euro doar la nivelul judeţului Iaşi. Decizia de a continua lucrările doar la proiectele care au atins un nivel al decontărilor de 40 la sută sau chiar 80 la sută înseamnă că, numai în judeţul Iaşi, vor fi îngheţate zeci de investiţii locale. Din această cauză, va fi stopată dezvoltarea comunităţilor, în special a celor rurale, cu posibilităţi reduse. Impactul va fi negativ pentru toţi: cetăţeni, firme private”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.

Potrivit acestuia, anunţul premierului privind o posibilă sistare a finanţării pentru mii de proiecte la nivel naţional, din cadrul Programului de Investiţii ”Anghel Saligny”, va avea efecte negative asupra comunităţilor şi economiei.

Liderul social-democrat ieşean a afirmat că proiecte abia începute, precum cele referitoare la reţelele de apă şi canalizare, modernizarea de drumuri şi poduri, vor fi suspendate sau nu vor putea fi începute.

”Impactul asupra sectorului construcţiilor şi a furnizorilor locali devine negativ, limitând creşterea economică locală şi regională. Practic, în această horă a sărăciei intră şi antreprenorii locali. Lipsa unor proiecte de infrastructură modernă va scădea competitivitatea şi atractivitatea, afectând potenţialul de atragere a investiţiilor şi dezvoltarea pe termen lung. Nimeni nu vine să deschidă o afacere într-o localitate dacă nu are asigurat minimum de infrastructură şi utilităţi”, a precizat şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, că a finalizat o analiză a modului în care gestionează investiţiile în România, iar prioritare sunt PNRR şi fondurile de coeziune. El a mai spus că pe programul ”Anghel Saligny”, pentru proiectele care nu sunt într-un stadiu avansat nu se mai asigură, în lunile următoare, finanţarea.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62561155
Motivul pentru care Nicușor Dan sesizează CCR despre legea care sancționează exercitarea fără drept a profesiei de rabin
Nicușor Dan a sesizat CCR cu privire la modificarea Legii privind libertatea religioasă, inițiată de deputatul Silviu Vexler, același care a inițiat și legea de combatere a antisemitismului, contestată, de asemenea, de șeful statului.
62561162
Culisele întâlnirii dintre cancelarul Germaniei și Nicușor Dan. ”Nemților nu le-a venit să creadă”
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat sâmbătă "concluzii din culise după vizita wow a preşedintelui Nicuşor Dan" în Germania, spunând că şeful statului este "extrem de bine pregătit şi cu o modestie fermecătoare".
62547669
USR propune un pachet legislativ de reformă a Agenţiei Naţionale pentru Sport, unde Curtea de Conturi a descoperit nereguli
Deputatul USR Brian Cristian a pregătit un pachet de cinci iniţiative legislative care vizează reforma Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS).