Şeful PNL: "Viorica Dăncilă este cel mai prost prim-ministru din istoria României"

61956762
Agerpres

Ludovic Orban a declarat luni, după bilanţul guvernului Dăncilă, că actual premier şi cabinetul său sunt "un dezastru pentru România".

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că Viorica Dăncilă este "cel mai prost prim-ministru" din istoria României şi spune că liderii social-democraţi se poartă de parcă ar fi în campanie electorală, promiţând creşteri de pensii.

"Am asistat cu stupoare la aşa-zisul bilanţ la şase luni, prezentat de premierul Dăncilă. Pot să spun doar atât: doamna Dăncilă este cel mai prost prim-ministru din istoria României, iar actualul guvern este cel mai prost guvern din istoria României. Doamna Dăncilă nu înţelege nimic, nu este altceva decât un executant al comenzilor. Doamna Dăncilă nu se pricepe la nimic, de fapt se pricepe să facă gafă după gafă, iar actualul guvern practic este un dezastru pentru România", a declarat Ludovic Orban, luni, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

În opinia sa, printre "contraperformanţele" Guvernului se numără: "cea mai mare inflaţie din UE", lipsa creşterii economice în raport cu trimestrul patru al anului 2017, cea mai mică rată a absorbţiei fondurilor europene, cele mai mici investiţii, cel mai mare deficit bugetar înregistrat după criză, neaplicarea formulei de creştere a pensiilor de la 1 ianuarie, diminuarea puterii de cumpărare în primele şase luni ale anului.

"Eu, în locul doamnei Dăncilă, mi-aş fi prezentat demisia, că oricum mandatul de şase luni al guvernelor PSD - ALDE, sub conducerea lui Dragnea şi Tăriceanu, a expirat. Sigur că nu este lăsată doamna Dăncilă să facă ce vrea şi este ţinută cu forţa la Palatul Victoria, în condiţiile în care se vede clar că nu are nicio legătură cu poziţia de premier", a susţinut preşedintele PNL.

Pe de altă parte, Orban a fost de părere că Liviu Dragnea, preşedintele PSD, şi Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, "se comportă ca şi cum ar fi în campanie electorală", promiţând creşteri de pensii.

"Sunt nişte creşteri de pensii care nu ar trebui pomenite în aceste circumstanţe. PSD este la putere de un an şi jumătate. Obligaţia PSD este să îşi îndeplinească programul de guvernare, nicidecum să facă iarăşi promisiuni la adresa pensionarilor. PNL susţine orice creştere a pensiilor, dar în acelaşi timp susţine că această creştere a pensiilor să nu fie afectată de creşterea inflaţiei. PNL susţine orice creştere a pensiilor, dar în special în cazul pensionarilor în regim de contributivitate şi în special a pensiilor mici, nicidecum a pensiilor nesimţite, aşa cum face PSD astăzi", a punctat liderul liberalilor.

În context, Ludovic Orban a cerut PSD "să îndrepte toate nedreptăţile" care există în sistemul de pensii.

"În continuare, pensionarii din grupa I şi II de muncă, ce s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2012, nu beneficiază în mod real de creşterea pensiilor conform legii, în timp ce aceia care s-au pensionat după data respectivă au beneficiat de creşterea pensiilor, în conformitate cu legea, cu 50% pentru cei din grupa I şi 25% pentru cei din grupa a II-a de muncă. Se menţin în continuare nedreptăţi strigătoare la cer, în care un om care nu a muncit în viaţa lui o zi primeşte aceeaşi pensie, egală cu un om care a muncit 30 - 45 de ani la CAP", a spus el.

Orban a mai atras atenţia că noua lege a pensiilor trebuia adoptată, conform programului electoral, la 1 octombrie 2017.

"Nici astăzi, PSD şi ALDE nu au venit cu acest proiect de lege şi în continuare îi zăpăcesc pe părinţii şi bunicii noştri cu tot felul de promisiuni, care mai de care mai ciudate, în loc să se uite să citească cu foarte mare atenţie programul de guvernare", a arătat preşedintele PNL.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
USR: Legea pensiilor propusă de Dragnea, "o nouă minciună"

Uniunea Salvaţi România susţine că nu e posibilă creşterea pensiilor promisă de liderul PSD şi cere "depolitizarea punctului de pensie".

Bilanțul premierului Viorica Dăncilă, la 6 luni de guvernare. DOCUMENTUL cu cifrele prezentate

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat bilanţul primelor 6 luni de guvernare. În perioada următoare, este de așteptat ca fiecare ministru să îi urmeze exemplul.

Dacian Cioloş a semnat iniţiativa ”Fără penali”. Reacția sa

Fostul premier Dacian Cioloş a semnat luni, în Piaţa Univeristăţii din Capitală, iniţiativa cetăţenească a USR - "Fără penali în funcţii publice".

Recomandări
Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.