Scandal în Senat, după ce Șoșoacă a refuzat să poarte mască. S-a cerut ajutorul poliției la 112

×
Publicitate

Plenul Senatului a fost scena unui scandal, după ce senatorul PNL Nicoleta Pauliuc le-a cerut chestorilor să o sancţioneze pe Diana Şoşoacă, pentru că nu purta mască de protecţie.

Potrivit News.ro, la începutul ședinței de luni, Nicoleta Pauliuc a venit la tribuna Senatului şi a spus că, în calitate de preşedinte al comisiei de apărare, doreşte să se instituie în Parlamentul României ”domnia legii”.

Ea le-a cerut chestorilor să pună în aplicare Legea 55 şi ordinul care spune clar că se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice, închise şi deschise, precum şi la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

Preşedintele de şedinţă, Alina Gorghiu (PNL), a susținut-o, arătând că singurul senator care nu poartă mască este Diana Ivanovici Şoşoacă.

În replică, senatoarea independentă a vrut să ia cuvântul, însă nu i s-a permis.

”Orice fel de sunet din savană nu îl permit, atâta vreme cât nu respectăm legea”, a spus Gorghiu, precizând că nu va da cuvântul de la tribună niciunui senator care nu respectă legea.

Nicoleta Pauliuc a revenit la tribună şi a spus că, dacă chestorii nu vor să aplice legea, atunci va apela la instituţiile statului şi a apelat numărul de urgenţă 112, cerând operatorului să se deplaseze cineva în Senatul României.

La un moment dat, Pauliuc a anunțat de la microfon că a venit poliția la Senat: ”Din două, una: ori doamna senator merge și stă de vorbă și prezintă documentele celor de la poliție, ori permiteți, doamna președinte, accesul poliției în sală.”

Deși nu era la microfon, pentru că nu i se permitea, vocea senatoarei Șoșoacă era atât de puternică, încât se auzea în toată sala: ”Nu vă e rușine?” - a țipat senatoarea.

Alina Gorghiu:Doamna senator, o să văr rog, cu tonul ăsta, să nu ne mai șantajați, amenințați. Ca președinte de ședință, ofer accesul colegilor noștri, să facă verificările de care au nevoie. Să știți că orice cetățean din România trebuie să se supună legii, așa cum și dumneavoastră trebuie s-o faceți. Să știți că nici eu nu vreau să țipați în sala de plen, pentru că, uitați-vă câți colegi au bun simț și ascultă zbieretele unui om din ultima bancă.”

Diana Șoșoacă: ”... avem cu toții aceleași drepturi”.

Alina Gorghiu: Mulțumesc tare mult pentru urletele din junglă.

Poliția Capitalei a confirmat acest incident într-un comunicat de presă:

Astăzi, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 15:15, a fost sesizat prin apel 112 faptul că la o ședință a Senatului nu sunt respectate prevederile Legii55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în sensul că sunt persoane care nu poartă masca de protecție.

Polițiști din cadrul Secției 17 relaționează cu structura de Afaceri Interne a Senatului României, în vederea stabilirii situației de fapt”.  

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce a postat Romario, după ce și-a înșelat iubita cu cea mai bună prietenă a ei: ”Așa am fost primit”
Ce a postat Romario, după ce și-a înșelat iubita cu cea mai bună prietenă a ei: ”Așa am fost primit”
Citește și...
Nicuşor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: 90% din lucruri pot fi făcute publice. Influența rusă a existat

Președintele Nicuşor Dan a declarat joi că România este, de cel puțin 10 ani, ținta unui război hibrid al Rusia.

Nicuşor Dan, întrebat când se va muta într-o vilă de protocol cu familia: „Poate vara asta, când e vacanţa copiilor”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi seară, că s-ar putea muta la vară într-o locuinţă de protocol la vară, când e vacanţa copiilor. 

Bolojan, despre reforma companiilor de stat: „Statul trebuie să se comporte ca un proprietar responsabil”

Premierul Ilie Bolojan anunţă, joi seară, direcţiile de acţiune pentru reforma primelor 22 de companii ale statului, explicând că nu se pot accepta situaţii în care companii aflate în faliment de ani de zile continuă să consume bani publici.

Recomandări
Dronă rusească intrată în spațiul aerian al României: mesaj RO-ALERT în miez de noapte în Tulcea. Armata a pornit căutările

În noaptea de 16 spre 17 aprilie, forțele Federației Ruse au lansat un nou atac cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei cu România, în zona de nord a brațului Chilia.

Nicuşor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: 90% din lucruri pot fi făcute publice. Influența rusă a existat

Președintele Nicuşor Dan a declarat joi că România este, de cel puțin 10 ani, ținta unui război hibrid al Rusia.

Prognoză meteo ANM: Urmează o săptămână ploioasă în toată ţara. Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai

Meteorologii anunță precipitații peste normal în toate regiunile țării săptămâna viitoare. Pentru perioada care include minivacanța de 1 Mai, sunt prognozate temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă.