Scandal în PNL, între taberele Cîțu și Orban. Acuzații de ”trădare” și ”război”

Florin Citu, Ludovic Orban
Agerpres

Scandal în PNL între ”taberele” Cîțu și Orban. Totul a pornit după ce, sâmbătă, președintele PNL Ludovic Orban a declarat că, atunci când a negociat cu USR-PLUS și UDMR formarea coaliției guvernamentale, a fost ”părăsit” de colegii săi.

Primul care a reacționat a fost secretarul general al PNL Robert Sighiartău, care a susținut că nu a participat la negocieri deoarece nu a vrut să fie "părtaş al istoriei cu această mişcare de trădare a intereselor partidului".

"Nu, nu l-am părăsit. Nu am mai participat la negocieri la Vila Lac II pentru faptul că toate ministerele dezvoltării, economice au fost cedate USR-PLUS şi din acel moment am zis că nu vreau să fiu părtaş al istoriei cu această mişcare de trădare a intereselor partidului", a spus Sighiartău înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Și prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a reacționat, recomandându-i lui Orban să nu se "bage în război", pentru că va pierde.

"Eu sunt ca şi un centurion (...), e bine să mă laşi să vorbesc de drumuri, poduri, atragere de bani europeni. Eu am fost în două campanii grele cu nişte oameni care păreau că îngenunchează România şi nu m-am temut şi am reacţionat imediat, cu domnul Victor Ponta şi cu domnul Liviu Dragnea. Dacă Ludovic... trebuia să se gândească, că mă cunoaşte, chiar dacă am reacţionat ceva mult mai târziu şi mult mai calm decât de obicei, eu în războaie mă simt perfect, dar cred că trei ani de zile nu trebuie să avem niciun fel de război şi să construim. Deci, mai bine mă lasă să-mi cultiv grânele, să aduc investiţii încoace şi să fac lucruri bune pentru ţara asta, decât să mă bage în război, pentru că pierde războiul", a spus Rareş Bogdan la Parlament, potrivit Agerpres.

Citește și
Rares Bogdan, Ludovic Orban
Orban, despre negocierile pentru formarea coaliției: ”Am fost părăsit de Rareş Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău”

El a spus că Ludovic Orban nu va pierde funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor dacă la congresul PNL nu va mai obţine prima poziţie în partid.

"Nu, este o speculaţie. Ludovic Orban a fost ales, noi, după congres, trebuie să fim şi mai uniţi şi în niciun caz să se creeze astfel de chestiuni. Eu nu consider că trebuie să piardă funcţia. Trebuie, în schimb, să colaboreze cu Florin Cîţu şi cu Guvernul", a subliniat liberalul.

Rareş Bogdan i-a reproşat lui Ludovic Orban faptul că a vorbit public despre conflictele din PNL.

"M-am supărat puţin pe Ludovic, că nu e normal să ducă conflictele în afară şi am promis cu toţii că nu ne atacăm în spaţiul public, nu ştiu ce l-a apucat, la experienţa pe care o are, să facă acest lucru", a mai spus liderul PNL.

În schimb, deputatul PNL Florin Roman a susţinut luni că preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a "trădat" pe primarii liberali la negocierile privind formarea coaliţiei şi a Guvernului.

"Eu nu-i reproşez decât ceea ce am spus public până acum. Din punctul meu de vedere, faptul că am avut un eşec al negocierilor în formarea Guvernului, în sensul că PNL nu a tras niciunul dintre cei patru aşi în timp ce domnia sa a ajuns la Camera Deputaţilor. Noi vorbind în campania electorală despre dezvoltarea României. Am pus întrebarea: cum poţi să faci dezvoltarea României dacă nu ai reprezentanţi în acele ministere? Şi aici vorbim de Ministerul Transporturilor, de Ministerul Dezvoltării, Ministerul Fondurilor Europene, de niciun cuvânt de spus - decât, aşa, adiţional pe PNRR - în condiţiile în care PNL are 1.300 de primari", a spus Roman după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Întrebat dacă Ludovic Orban a sacrificat aceste ministere în schimbul funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, el a răspuns: "Eu am afirmat că acest lucru este foarte rău pentru primarii PNL, care sunt puşi în situaţia de a nu avea susţinere guvernamentală aşa cum ne-am dorit pe proiectele de dezvoltare locală".

"Eu cred că i-a trădat pe primari", a mai spus deputatul liberal.

Orban respinge toate acuzațiile

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că toate negocierile privind formarea coaliţiei şi a Guvernului s-au desfăşurat pe baza unui mandat pe care l-a respectat 100%.

"Mandatul a fost foarte clar: după ce au fost blocate negocierile cinci zile, când a fost o singură formulă de premier Florin Cîţu, preşedintele Camerei Deputaţilor - Ludovic Orban, mandat dat de Biroul Politic Naţional, am flexibilizat mandatul şi am dat partenerilor noştri de coaliţie să aleagă între două opţiuni: opţiunea Florin Cîţu - premier, Ludovic Orban - preşedintele Camerei Deputaţilor, a doua opţiune - Ludovic Orban - premier, Florin Cîţu - preşedintele Senatului. Decizia legată de aceste două poziţii a fost o decizie separată, care a făcut parte din mandat. De asemenea, am avut în mandat ca reprezentarea PNL şi a celorlalte formaţiuni politice în coaliţie să fie conformă procentelor care au fost date de alegători şi acest lucru se regăseşte şi în componenta miniştri şi în componenta secretarilor de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii, prefecţi, suprefecţi, se regăseşte integral acest mandat pe care l-am respectat. Am avut o parte din mandat - şi aici trebuie să vă spun că niciun preşedinte al PNL nu a făcut ceea ce am făcut eu în stabilirea reprezentanţilor PNL pe funcţiile de demnitate publică - să fie repartizarea candidaţilor pentru funcţie de demnitate publică echilibrată teritorial pe baza unor criterii care au fost convenite şi acceptate de toţi preşedinţii de filiale", a spus Orban, la finalul şedinţei BEx al PNL, potrivit Agerpres.

El a arătat că USR PLUS a cerut paritate la negocierile privind ministerele, dar că PNL a obţinut 9 ministere, USR PLUS - 6 ministere, iar UDMR - 3 ministere.

Orban a anunţat că va face în continuare o campanie pozitivă în competiţia internă privind şefia PNL.

"Din punctul meu de vedere, ceea ce am spus la începutul campaniei şi am respectat până acum voi respecta şi de acum încolo şi anume voi face o campanie pozitivă, o campanie care are la bază viziunea mea despre evoluţia PNL, care va stabili obiectivele esenţiale ale PNL în următorii patru ani şi, de asemenea, va defini programele, proiectele şi politicile publice care vor sta la baza leadership-ului pe îl voi asigura partidului în următorii patru ani de zile", a spus Orban.

Preşedintele PNL a subliniat că fiecare membru al formaţiunii are dreptul de a-şi stabili opţiunea la alegerile care se desfăşoară în organizaţiile locale, în organizaţiile judeţene, cât şi la cele din cadrul congresului partidului.

"Eu contez pe colaborarea tuturor membrilor PNL, indiferent de opţiunea lor, şi de altfel am arătat prin toată activitatea mea de preşedinte că eu am colaborat cu toţi membrii PNL", a susţinut Orban.

Liderul liberalilor nu a dorit să comenteze afirmaţiile colegilor de la şedinţa Biroului Executiv, susţinând că afirmaţia conform căreia felul în care ar conduce partidul seamănă cu cel al lui Liviu Dragnea este o minciună.

"În ceea ce mă priveşte sunt un om care respectă democraţia, drepturile fiecărui membru al PNL. Toate deciziile care au fost luate de-a lungul celor patru ani în care am condus PNL au fost luate de organismele statutare are PNL. Sunt un om care sunt într-o consultare permanentă cu toată baza partidului şi de multe ori am consultat şi membri care nu fac parte din organismele statutare ale PNL. La baza oricărei decizii pe care am luat-o în cei patru ani ca preşedinte, pe lângă faptul că aceste decizii au fost luate în organismele statutare ale PNL, întotdeauna am adus analize, sondaje, cercetări, o fundamentare ştiinţifică a oricărei propuneri de decizie pe care am luat-o şi la fel voi face şi de acum încolo", a subliniat Orban, adăugând că el nu ameninţă pe nimeni.

În opinia sa, cu siguranţă se poate vorbi în continuare de "un festival al democraţiei" în ceea ce priveşte competiţia internă din PNL.

"Întotdeauna mai apar anumite tensiuni. Am vorbit cu fiecare în parte. În ce mă priveşte pe mine, sunt aşa cum am fost de fapt de-a lungul întregii mele cariere politice. Îmi respect toţi colegii de partid, am colaborat cu toţi colegii de partid, chiar şi cu aceia care, preşedinte fiind, au manifestat atitudini nu tocmai prieteneşti faţă de mine. Eu am susţinut oameni indiferent care este opţiunea lor faţă de mine, dacă mă simpatizau sau nu mă simpatizau, pe baza unor criterii care ţin de profesionalism, de activitate, de devotament faţă de PNL şi de capacitatea de a servi interesul public", a declarat Orban.

Preşedintele PNL a punctat că susţinătorii săi, dar şi cei ai lui Florin Cîţu trebuie să aibă o atitudine pozitivă.

"Membrilor PNL nu le place ca diferiţi reprezentanţi ai PNL să-şi critice public, în media, alţi colegi şi părerea mea este că oricine abordează o astfel de strategie şi anume aceea de a-şi critica public colegi va pierde", a opinat Orban, arătând că el nu a răspuns niciodată criticilor.

El a spus că a solicitat în cadrul şedinţei BEx prezenţa liderilor partidului la campania pentru susţinerea candidaţilor liberali la alegerile locale parţiale din 27 iunie.

"Am solicitat liderilor partidului, miniştrilor care sunt invitaţi şi altor colegi de care este nevoie în campanie prezenţa acestora în campania pentru alegerile locale din 27 iunie, a candidaţilor PNL pentru a susţine aceste candidaturi. Competiţia internă din PNL nu trebuie să afecteze mobilizarea partidului pentru susţinerea candidaţilor PNL", a afirmat Ludovic Orban.

De ce s-au supărat susținătorii lui Cîțu

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă că, în timpul negocierilor pentru formarea coaliţiei şi a guvernului, a fost "părăsit" de echipa de negociere, din care făceau parte Rareş Bogdan, Raluca Turcan şi Robert Sighiartău.

Potrivit declarațiilor lui Orban, aceștia au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional "pentru a arunca în aer formarea coaliţiei".

Felul în care Ludovic Orban a ”cedat” către USR-PLUS unele funcții din Guvern i-a nemulțumit pe unii lideri PNL. 

Rareş Bogdan, Turcan şi Robert Sighiartău sunt susținători ai premierului Florin Cîțu, care candidează la congresul PNL din 
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
În PNL se ascute lupta pentru şefia partidului. Afirmaţiile lui Orban au stârnit reacţii dure
În PNL se ascute lupta pentru şefia partidului. Afirmaţiile lui Orban au stârnit reacţii dure

În PNL se ascute lupta pentru şefia partidului. Într-un discurs către susţinătorii săi, Ludovic Orban a acuzat că, în decembrie, la negocierile pentru formarea guvernului, a fost lăsat singur tocmai de cei care îl susţin astăzi pe actualul premier.

Orban, despre negocierile pentru formarea coaliției: ”Am fost părăsit de Rareş Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău”
Orban, despre negocierile pentru formarea coaliției: ”Am fost părăsit de Rareş Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău”

Ludovic Orban afirmă că a fost părăsit de către echipa de negociere pentru alcătuirea coaliţiei desemnată de PNL din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău.

PNRR a iscat un nou scandal între partidele politice. Florin Cîțu: „Nu pierdem acești bani”
PNRR a iscat un nou scandal între partidele politice. Florin Cîțu: „Nu pierdem acești bani”

Un nou scandal s-a iscat în legătură cu planul României pentru atragerea a 30 de miliarde de euro, la nici două săptămâni după ce documentul a fost trimis la Comisia Europeană.

Legea Romexpo provoacă ceartă între PNL și USR. ”O încercare de a da o țeapă imobiliară”
Legea Romexpo provoacă ceartă între PNL și USR. ”O încercare de a da o țeapă imobiliară”

Un teren uriaș, de 46 de hectare, aproape de centrul Capitalei, cu o miza imobiliară imensă, a ajuns subiect de dispută în interiorul Coaliției de guvernare.

PSD acuză: ”PNL-USR-UDMR fură din buzunarele copiilor suma totală de 2,1 miliarde”
PSD acuză: ”PNL-USR-UDMR fură din buzunarele copiilor suma totală de 2,1 miliarde”

PSD condamnă ferm decizia premierului Florin Cîţu de a nu acorda cea de a doua tranşă de majorare a alocaţiilor copiilor, prevăzută pentru 1 iulie.

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”
Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”

Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că și-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022.