Ce se întâmplă dacă Parlamentul se opune referendumului dorit de Klaus Iohannis

×
Publicitate

''Fără amnistie şi graţiere pentru politicienii corupţi şi fără ordonanţe de urgenţă în domeniul justitiei''. Acestea sunt temele referendumului pe care şeful statului vrea să-l organizeze odată cu alegerile europarlamentare.

Social democraţii au răspuns deja că nu vor accepta niciodată ca ţara să fie atacată din exterior din cauza unor false probleme, aluzie şi la declaraţiile venite dinspre Comisia Europeană. Oficialii de la Bruxelles le-au cerut, miercuri, politicienilor de la Bucureşti să se abţină de la schimbări ce pot slăbi, statul de drept.

Aşa cum prevede procedura, şeful statului este obligat să-i înştiinţeze pe parlamentari cu privire la temele referendumului pe care vrea să-l declanşeze.

Sunt două. Una se referă la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. A doua, vizează interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul penal și al organizării judiciare.

Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Ceea ce se întâmplă în actuala guvernare pesedistă este fără precedent! De mai bine de doi ani asistăm la un permanent asalt asupra justiției, purtat cu ordonanțe de urgență. Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesați și-au mai dat o ordonanță de urgență și trăiește cu teamă fiecare zi în care este anunțată ședință de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaște".

Declaraţiile preşedintelui vin în contextul în care a apărut informaţia potrivit căreia la şedinţa de guvern de miercuri era posibilă introducerea pe lista suplimentară a unei ordonanţe de urgenţă privind modificarea codurilor penale. Nu s-a întâmplat asta, însă temerea pleacă de la o altă situaite în care guvernul a procedat în acest fel.

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Pesediștii au atât de multe probleme penale încât se pare că sunt dispuși să riște chiar stabilitatea și viitorul României numai pentru a-și albi dosarele. N-ar fi de mirare că mâine-poimâine să dea prin ordonanță de urgență că politicianul X este cinstit. Ar fi culmea!"

Răspunsul social democraților

„PSD nu are nimic împotriva temelor lansate de Iohannis pe tema justiției, dar nu va accepta niciodată că România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar", i-au răspuns social-democraţii, fără să anunţe oficial dacă îşi vor încuraja electoratul să voteze sau nu.

Aleşii au 20 de zile să pregătească un răspuns la scrisoarea trimisă de Klaus Iohannis. Chiar dacă aceştia se vor opune unui referendum, părerea lor este consultativă. La rândul său preşedintele trebuie să anunţe întrebarea sau întrebările pe care vrea să le adreseze alegătorilor în ziua referendumului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

 

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62030931
Tăriceanu, despre scrisoarea celor 12 ambasade: ”Total deplasată”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi că este "total deplasată" scrisoarea celor 12 ambasade care îşi exprimă îngrijorări cu privire la statul de drept în România.

62025779
PSD anunță că ”nu are nimic împotriva temelor lansate de Iohannis pe tema justiției”

PSD a avut o primă reacție după anunțul președintelui Klaus Iohannis referitor la temele referendumului de pe 26 mai, care va fi organizat pe teme ale justiției.

62023575
Iohannis avertizează despre ”iminența unor noi ordonanțe de urgență”, în aceste zile

Președintele Klaus Iohannis s-a arătat îngrijiorat, joi, de faptul că există discuții în spațiul public cu privire la iminența unor noi ordonanțe de urgență care să modifice codurile penale.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.