Protestul AUR din fața sediului ASF s-a lăsat cu amenzi în valoare de 30.000 de lei. "Au blocat traficul rutier"

62421003
Agerpres

Jandarmeria a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 30.000 în urma protestului AUR care a avut loc, vineri, pe Splaiul Independenţei, în zona sediului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

 

Conform jandarmilor, manifestanţii au refuzat să coopereze cu forţele de ordine şi au blocat traficul rutier, notează Agerpres.

"Referitor la adunarea publică de ieri, din zona Splaiului Independenţei, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări. Manifestaţia de protest nu a respectat prevederile de declarare şi avizare, conform Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere încălcările cadrului legal în vigoare şi refuzul cooperării cu forţele de ordine, manifestat prin blocarea traficului rutier, jandarmii au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei", a transmis, sâmbătă, Jandarmeria București.

Astfel, două persoane care au participat la protestul AUR au fost amendate cu câte 10.000 lei, iar alţi doi protestatari au fost sancţionaţi cu o sumă totală de încă 10.000 lei.

Jandarmeria mai anunţă că face în continuare verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat legea la protest.

Aproximativ 200 de persoane, printre care şi preşedintele partidului AUR, George Simion, au organizat vineri un protest în faţa sediului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), acuzând creşterea "necontrolată" a preţurilor RCA.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62150064
Marcel Ciolacu, promisiune pentru social-democrați: "Dacă PSD nu câștigă toate rândurile de alegeri, plec acasă"

Premierul Marcel Ciolacu, le-a transmis, sâmbătă, la Satu Mare, membrilor PSD că, dacă partidul nu câştigă toate cele patru rânduri de alegeri de anul acesta, va pleca din fruntea formațiunii politice.

62395732
Marcel Ciolacu a răbufnit la Satu Mare: „Mă, măgarilor, oamenii ăia au construit România!”

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, sâmbătă, în discursul său de la Satu Mare, despre pomeni electorale şi despre surse pentru creşterea pensiilor.

62420752
Oficiali din state NATO avertizează privind un atac al Rusiei. Ciolacu îi contrazice: Nu este cazul să ne pregătim de război

„Nu este cazul să ne pregătim de război”, dă asigurări premierul Marcel Ciolacu, după ce lideri politici și militari din Europa au avertizat în privința unui posibil război între NATO și Rusia.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.