Procedură de urgenţă accelerată pentru dezbaterea legilor Justiţiei în Senat

61844063

Biroul Permanent al Senatului a aprobat joi o procedură de urgenţă accelerată pentru dezbaterea legilor Justiţiei în forul decizional.

Parlamentarii vor avea termen de depunere a eventualelor amendamente până luni dimineaţă la ora 9:00 la legea privind organizarea judiciară şi cea privind funcţionarea CSM, iar comisia specială trebuie să elaboreze raportul în maximum 24 de ore, până marţi dimineaţa la ora 9:00.

”Termen de depunere a amendamentelor: luni, 18 decembrie, ora 9:00. Comisia urmează să îşi depună raportul până pe 19 decembrie, ora 9:00”, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei de Birou Permanent.

El a spus că cele două acte normative - legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind funcţionarea CSM - vor intra în dezbaterea plenului Senatului până la finalul săptămânii viitoare, dacă nu miercuri, atunci joi.

”Depinde de cum merg dezbaterile. Noi începem luni cu legea 303/2004. Avem săptămâna viitoare dezbaterile pe buget, deci este foarte posibil să lucrăm nu doar miercuri, ci şi joi. Vom dedica o parte din zi dezbaterii bugetului şi ce ne rămâne o să avem programul nostru pe legile care sunt pe ordinea de zi de la Senat”, a mai spus Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a anunţat şi că intenţionează să introducă pe ordinea de zi a plenului de luni legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

Întrebat dacă este normal ca legea privind statutul magistraţilor să intre luni dimineaţa în comisie, iar luni după-amiaza în plen, Tăriceanu a spus că el nu se ocupă cu programul comisiei speciale.

”Nu fixez eu programul comisiei speciale. Dacă ei vor avea timp suficient, vor face. Dacă nu, vor prezenta raportul în momentul în care îl vor termina că altă regulă nu poate să funcţioneze”, a explicat preşedintele Senatului.

Potrivit calendarului stabilit de Biroul Permanent al Senatului, termenul pentru depunerea amendamentelor la legea 303/2004 a expirat joi, iar comisia condusă de Florin Iordache trebuie să finalizeze dezbaterile şi să depună raportul până cel târziu luni.

Membrii comisiei speciale au convenit însă să nu lucreze în zilele de doliu naţional, astfel că următoarea şedinţă va avea loc luni, începând cu ora 9:00 dimineaţa.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în această săptămână cele trei legi ale Justiţiei: luni a fost dat votul final pe legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar miercuri au fost votate legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind funcţionarea CSM.

Senatul este forul decizional în cazul tuturor celor trei acte normative.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61928319
Regulamentul Camerei Deputaţilor, modificat de Florin Iordache. Opoziţia a acuzat instaurarea cenzurii în Parlament

Coaliţia PSD-ALDE vrea să îşi ducă planul până la capăt, cu orice preţ, şi să modifice legile justiţiei în Parlament până de Crăciun.

61893551
Klaus Iohannis participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European, care va avea loc în zilele de 14 și 15 decembrie, la Bruxelles.

61926681
Deputații au votat modificările la Legea care prevede organizarea Inspecției Judiciare

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul care prevede modificarea Legii 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Au fost înregistrate 177 voturi „pentru”, 78 „împotrivă”, iar un deputat nu a votat.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.