Primarul Brașovului, acuzat că a mințit în CV: „Cum să spui că eşti absolvent când ai fost exmatriculat?”. Reacția edilului

62150057
Facebook.com

Noul primar al Brașovului, Allen Coliban, este acuzat de că a mințit când și-a trecut în CV absolvirea Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti. Edilul a modificat ulterior informațiile cu privire la studiile sale și a venit cu precizări.

UPDATE Primarul Municipiului Braşov, Allen Coliban, a declarat marţi că exmatricularea sa de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare s-a produs ca urmare a faptului că nu şi-a dat licenţa, în contextul în care se hotărâse să se mute la Braşov, pentru a o îngriji pe bunica sa bolnavă

"În CV nu am scris că sunt absolvent, am scris că am urmat acele cursuri. Este rubrica ”Educaţie” şi sunt cinci ani pe care i-am făcut la Automatică şi Calculatoare. Povestea ţine de o problemă şi de aspecte personale. În 2002, când eram student al acestei facultăţi, a decedat tatăl meu. Am rămas întreţinător al bunicii mele, diagnosticată cu Alzheimer, lucru care m-a obligat să mă mut la Braşov. În 2005 am terminat anul 5, ar mai fi trebuit să închid două laboratoare pe care nu am putut să le echivalez. Aceasta a fost decizia profesorilor. Examenele mi le dădusem. Ar fi trebuit să echivalez aceste două laboratoare - asta însemna un semestru petrecut la Bucureşti, lucru pe care nu mi-l mai permiteam", a explicat reprezentantul USR PLUS, în cadrul unei conferinţe de presă.

Coliban a mai precizat că în acel moment a decis să nu mai meargă la facultate şi să nu-şi dea licenţa, deşi urmase cursurile anului V.

"Am avut o carieră de zece ani în IT, în care nimeni nu mi-a cerut această diplomă, o carieră de care sunt foarte mândru, aşa cum sunt de altfel mândru de cei cinci ani petrecuţi la una dintre cele mai dificile facultăţi din România. Din 2002 până 2005, cât am fost la facultate, nu am fost exmatriculat. În momentul în care am renunţat să mai merg la facultate, din 2005, după patru ani de zile, s-a produs această eliminare din registre. Este o decizie administrativă, care nu are legătură cu actul de învăţământ. Nu am fost exmatriculat pentru ceva ce am făcut, ci pentru faptul că am renunţat să îmi mai dau licenţa în anii următori", a precizat el.

Citește și
Un lider din coaliție vrea să plătească un miliard de dolari pentru Consiliul lui Trump: Mai scump e să nu fim la masă
Un lider din coaliție vrea să plătească un miliard de dolari pentru Consiliul lui Trump: Mai scump e să nu fim la masă

 

Și-a modificat CV-ul după acuzații

 

Candidatul USR-PLUS, Allen Coliban, a câştigat Primăria municipiului Braşov, cu peste 40% din voturile valabil exprimate.

El este acum acuzat de doi profesori universitari din Bucureşti: Ciprian Dobre - prodecan al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare - şi Traian Rebedea - de la Universitatea Politehnică Bucureşti, că acesta nu a absolvit cursurile Facultății de Automatică - așa cum și-a trecut în CV - și chiar a fost exmatriculat, potrivit newsbv.ro.

„Vai de România fără hoție – pentru că este o hoție sa minți că ai o diploma. Dl. Coliban, aproape 20 de ani ați mințit că sunteți absolvent al A&C. Acum ștergeți repede urmele. Mă întreb dacă un om care minte de 17+ ani este un om nou, care va aduce schimbare reală în România. Și oare mai este întreg la cap sau este un om frustrat, dacă a trebuit să mintă atâta timp. Vă dați seama că poate acum află toate rudele și cunoștințele sale adevărul”, a scris pe Facebook Traian Rebedea.

Potrivit newsbv.ro, după aceste acuzații, Coliban și-a modificat CV-ul atât pe site-ul Senatului, cât şi pe cel al USR, precizând că a urmat cursurile Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti, fără să ia licența.

Coliban

Coliban

Prodecanul de Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Ciprian Dobre, a confirmat aceste informații, precizând că Allen Coliban nu doar că nu a absolvit această facultate - cu sau fără licenţă -, ci a fost şi exmatriculat.

„Nu îl cunosc şi nu am nimic cu el. Dar cum să spui că eşti absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din UPB, dar, de fapt, să figurezi că ai fost exmatriculat şi nu ai susţinut licenţa?”, s-a a scris Dobre pe Facebook.

Acesta a explicat pentru Adevărul că Allen Coliban a fost exmatriculat în 2009 din cauza faptului că nu a promovat un număr de discipline în final.

„Domnul Allen Coliban a început în anul 1998 studiile, le-a întrerupt de mai multe ori, iar în anul 2009, în anul 5 de facultate, a fost, în final, exmatriculat cu decizia UPB nr. 177 din 19.03.2009, din cauza faptului că nu a promovat un număr de discipline în final. El, după 2005, nu a mai cerut să refacă. UBP îi incurajează pe studenţi şi nu îi exmatriculează imediat, pentru că se porneşte de la ideea că poate totuşi se întorc la studii. Doar că, în cazul domnului Coliban, din 2005 până în 2009 nu a mai dat vreun semn”, a explicat Dobre.

În urma acestor acuzații, el a precizat ulterior pe site-ul său "colibanprimar.ro" că a renunțat la Facultatea de Automatică și Calculatoare după ce a realizat că „primii doi ani vor fi doar de matematică, fizică și electronică”.

„Am urmat două facultăți – Automatică și Calculatoare (5 ani) și Management (3 ani). Din motivele personale descrise mai jos, licența mi-am dat-o doar în Management. Atestatul de programator mi l-am luat odată cu terminarea liceului. La examenul de admitere la Automatică am luat 10 la ambele probe. Am realizat însă repede că primii doi ani vor fi doar de matematică, fizică și electronică și am decis să îmi dezvolt pasiunea pentru informatică lucrând ca programator, în paralel cu facultatea”, spune Allen Coliban.

El a recunoscut că a editat ulterior informațiile din CV.

„Am editat descrierea din CV, astfel încât să fie clară partea legată de licență și regret că nu am clarificat-o mai devreme. Da, am renunțat la a-mi da licența în 2005, după ce terminasem anul 5 de facultate. Cu mintea de acum poate că aș lua o altă decizie, dar la 20 și ceva de ani și în contextul de atunci a fost decizia cu care am fost împăcat. Am avut noroc că din punct de vedere profesional, au contat mereu doar rezultatele pe care le-am obținut, nu diploma, ITul fiind un domeniu plin de astfel de exemple”, a adăugat primarul Brașovului.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Un lider din coaliție vrea să plătească un miliard de dolari pentru Consiliul lui Trump: Mai scump e să nu fim la masă
Un lider din coaliție vrea să plătească un miliard de dolari pentru Consiliul lui Trump: Mai scump e să nu fim la masă

Kelemen Hunor a declarat că România ar trebui să accepte invitația din partea lui Donald Trump de a se alătura Consiliului Păcii, chiar dacă va trebui să plătească un miliard de dolari.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.

AEP: Cele două runde de alegeri prezidenţiale din 2024 și 2025 au costat peste 300 de milioane de euro
AEP: Cele două runde de alegeri prezidenţiale din 2024 și 2025 au costat peste 300 de milioane de euro

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a prezentat, într-o conferinţă de presă, costul alegerilor care au fost organizate în anii 2024 şi 2025. 

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.