Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, vizită oficială la București: România aparține Schengen

×
Publicitate

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, se află de astăzi într-o vizită oficială în România, până marți. Prima oprire a fost la Palatul Cotroceni, unde a susținut o conferință de presă comună cu președintele Klaus Iohannis.

România aparţine spaţiului Schengen, a declarat oficialul european.

"Nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen", a spus ea, în conferinţa de presă alături de preşedintele Klaus Iohannis.

Înaltul oficial european a afirmat că se fac eforturi pentru ca această situaţie să fie rezolvată cât mai curând.

"Noi vom continua să promovăm această chestiune, în ciuda întârzierilor şi dezamăgirii din 2022. Situaţia va dura cât mai puţin posibil. Am spus şi săptămâna trecută la Consiliul European şi am îndemnat liderii guvernelor europene să îndeplinească promisiunile făcute acestei ţări acum 11 ani. Pur şi simplu nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, deoarece toate condiţiile pentru aderare sunt îndeplinite şi atunci chestiunea trebuie rezolvată şi trebuie să mergem mai departe, trebuie să insistăm ca această chestiune să se rezolve în 2023", a afirmat ea, potrivit traducerii oficiale, citată de Agerpres.

Roberta Metsola s-a declarat optimistă cu privire la preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene, care începe la 1 ianuarie 2023.

Referitor la subiectul migraţiei, evocat de Austria în momentul exercitării veto-ului împotriva aderării Bulgariei şi României la Schengen, Metsola a spus: "Este un subiect care domină în general alegerile europene şi de asemenea un subiect care, în funcţie de ţară, poate fi un aspect sezonier".

"Trebuie să avem o politică a imigraţiei care să fie şi umană, dar care să fie şi fermă faţă de cei care nu au justificare", a subliniat Metsola.

Ea a adăugat că "lărgirea zonei Schengen este esenţială pentru acest lucru, pentru că intrarea în Schengen consfinţeşte de iure ceea ce se întâmplă de facto în momentul de faţă".

"Frontiera externă a Uniunii Europene este apărată. Vedem că toate ţările, inclusiv România, aplică toate componentele aquis-ului Schengen, ceea ce răspunde la orice fel de îngrijorări care ar putea exista din acest punct de vedere", a completat preşedintele Parlamentului European.

Roberta Metsola, program oficial la București

 

Luni, Roberta Metsola are întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă, dar şi cu preşedinţii Camerei şi Senatului - Marcel Ciolacu şi Alina Gorghiu.

De la ora 18,00, preşedinta Parlamentului European se va adresa parlamentarilor români, care se vor reuni în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

La şedinţa Parlamentului vor lua cuvântul şi preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi premierul Nicolae Ciucă.

Vor fi invitaţi membrii Guvernului, europarlamentarii români şi şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditaţi la Bucureşti.

Roberta Metsola se întâlnește cu studenții la Drept de la Universitatea București

Marţi, Roberta Metsola se va întâlni cu tinerii în cadrul evenimentului "Împreună suntem Europa", organizat de Biroul PE în România, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Potrivit instituţiei de învăţământ superior, în cadrul dialogului cu Metsola, tinerii vor putea afla care sunt beneficiile democraţiei parlamentare europene, cum pot să influenţeze politica europeană şi de ce e important să se implice în protejarea democraţiei europene, cum afectează deciziile şi politicile adoptate de Parlamentul European viaţa de zi cu zi.

"Evenimentul este o oportunitate pentru toţi tinerii de a interacţiona direct cu preşedinta singurului organism european ales prin vot direct de către cetăţeni şi singurului Parlament transnaţional din lume, dar şi de a se inspira reciproc şi de a-şi schimba opiniile", a transmis universitatea.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Aurescu: Veto-ul Austriei rămâne unul nejustificat într-o Europă a principiilor şi cooperării cu bună-credinţă

Veto-ul Austriei împotriva aderării României la spaţiul de liberă circulaţie europeană "rămâne unul nejustificat într-o Europă a principiilor şi cooperării cu bună-credinţă", a declarat, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Orban acuză Guvernul că bagă beţe-n roate: Dacă vrem să scadă preţul la energie, trebuie să creştem producţia

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Deva, că soluţia pentru scăderea preţului la energie este o creştere a producţiei din surse relativ ieftine, cum sunt cogenerarea, energia verde sau cea nucleară.

Nicolae Ciucă, la semnarea Acordului pentru energie verde: Vom face faţă mai bine provocărilor privind securitatea energetică

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, la semnarea Acordului privind energia verde, că prin acest document vom face mai bine faţă provocărilor care afectează securitatea energetică.

 

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.