Premierul Cîţu: Miniştrii nu vor primi bani la rectificare dacă nu fac reforme

62191919
Agerpres

Premierul Florin Cîţu a declarat că miniştrii care nu vor face reforme în companiile de stat cu pierderi nu vor primi bani la rectificarea bugetară pentru a avea cheltuielile acoperite până la finalul anului. 

 

"Reforma companiilor de stat. În buget, eu am inclus bani pentru anumite companii cu pierderi, presupunând că vor face o reformă şi vor reduce chetuielile, suntem în luna iunie, în curând. (...) Nu s-a făcut aşa ceva. Eu le spun colegilor din Guvern că nu vor primi acei bani la rectificare pentru a avea cheltuielile până la finalul anului acoperite, dacă nu fac aceste reforme. E deja iunie, trebuie să vină cu aceste reforme, pentru că aceşti bani nu există, nu avem de unde să-i luăm, deficitul este acela pe care l-am spus la începutul anului", a declarat Florin Cîţu, marţi, la Radio Guerrilla, potrivit Agerpres.

Totodată, premierul a reiterat că a cerut miniştrilor să facă reformă în instituţii, să înceapă cu o reorganizare simplă.

"Eu am făcut reorganizare anul trecut în Ministerul Finanţelor (...), am reuşit la Ministerul Finanţelor să reduc numărul de directori generali, asta înseamnă şi economii la buget şi s-a putut şi ministerul merge foarte bine, colectează (...) Deci, poţi să faci reformă, să reduci numărul de directori generali, să comasezi din Direcţii şi aşa mai departe, deci asta se poate face, cea mai simplă reformă. De aceea îi încurajez, după aceea o să le solicit miniştrilor să facă această reorganizare a ministerelor. Până acum nu am primit o reorganizare a ministerelor care să facă ce am făcut eu, să reducă numărul de directori generali, de exemplu, nu a venit niciuna. Acum îi încurajez, după aceea o să le solicit, că altfel nu se pot reduce cheltuielile", a declarat Cîţu.

Şeful Executivului a punctat că guvernanţilor nu trebuie să le fie frică de reforme, având în vedere că "România a amânat reforme timp de 30 de ani".

"Noi nu le facem că ne spun Comisia Europeană sau FMI sau altcineva. Rezultatele pentru România sunt benefice, de aceea le facem, că nu suntem nebuni. Când faci aceste reforme, să legi performanţa de venit în sectorul public (...), ar trebui să existe deja, deci nu ar trebui să vin eu acum să spun acest lucru. Să elimini risipa banului public din companiile de stat, iarăşi nu ar trebui să vin să spun a acest lucru, trebuia să fie normal să o facem până acum, nu trebuia să treacă 30 de ani de zile, să mă trezesc să spun acum că e o chestie nouă", a declarat Cîţu.

Despre evaluarea activităţii miniştrilor, premierul a reiterat că aceasta are loc în mod continuu şi când va lua o decizie o va anunţa.

"Eu v-am spus că evaluez continuu şi doar deciziile le anunţ public. Anunţ întâi colegilor de coaliţie o decizie şi apoi, aşa a fost şi data trecută, am anunţat. (...) Sunt transparent cu deciziile pe care le iau", a precizat Cîţu, întrebat când va avea loc evaluarea miniştrilor.

Premierul a afirmat, în acelaşi context, că până în 2024 se va înregistra şi o scădere a cheltuielilor de personal, urmare a dinamicii PIB-ului României.

"Vor scădea ca procent din PIB cheltuielile de personal, vor scădea până în 2024. Am spus în strategia fiscală, în fiecare an scad cu un procent, dar asta este pentru că dinamica PIB-ului o să fie mult mai mare decât cheltuielile de personal. Este o chestie simplă, statistică. Ce vreau eu de la aparatul public, ce vrem noi toţi, de fapt, să fie performant", a mai declarat Cîţu.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Iohannis, despre certificatul Covid: Trebuie să avem grijă să nu ducă la discriminări între cetăţenii europeni

Certificatul verde digital va înlesni libera circulaţie, a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, care a subliniat însă că acesta nu trebuie să ducă la discriminări între cetăţenii europeni, scrie Agerpres. 

Premierul Cîțu îl contrazice pe Ludovic Orban: Vaccinul anti Covid rămâne gratuit

Premierul Florin Cîțu a făcut precizări, luni, despre vaccinul anti-COVID în România, după ce președintele PNL Ludovic Orban a  a anunțat că românii ar putea plăti pentru a fi vaccinați.

Orban, despre creșterea alocațiilor copiilor: ”Hai să fim cinstiți, nu există resurse”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, la Piteşti, că nu există resurse pentru încă o creştere a alocaţiilor copiilor în acest an.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.