Posibilă insolvență pe piața RCA. Ciucă: Dacă e nevoie, Guvernul poate interveni să plafoneze preţurile pentru câteva luni

62322850
Facebook.com

Premierul Ciucă a precizat că a avut discuţii cu preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, instituţie subordonată Parlamentului, care i-a transmis că ASF va veni cu evaluarea finală şi propunerile privind situaţia poliţelor RCA în Parlament.

 

Şeful Guvernului a adăugat că, în cazul în care va fi necesar, Executivul poate interveni să plafoneze preţul la asigurări, însă acest lucru trebuie făcut pe o perioadă clar stabilită, nu mai mult de câteva luni.

„Ştiţi foarte bine că Autoritatea de Supraveghere Fiscală e cea care are în responsabilitate toate acţiunile de monitorizare, de control a ceea ce se întâmplă pe piaţa asigurărilor sociale, respectiv activitatea firmelor de asigurări. ASF este subordonată Parlamentului şi, din discuţiile pe care le-am avut, rezultă că în perioada imediat următoare conducerea ASF urmează să prezinte un raport de informare în Parlament şi să aibă loc audieri în Legislativ. Discuţiile pe care eu le-am avut în calitate de premier cu preşedintele ASF au fost îndreptate tocmai în a afla dacă este nevoie de intervenţie guvernamentală şi care sunt efectele pe care intrarea în insolvenţă a Euroins le poate produce asupra cetăţenilor. Discutăm despre o companie de asigurări care are o cotă de piaţă consistentă şi este nevoie în felul acesta să vedem care sunt măsurile pe care le ia ASF şi care sunt măsurile cu care Guvernul ar putea să vină să compenseze din efectele unei astfel de derulări a evenimentelor”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat, miercuri la Călăraşi, dacă este posibilă plafonarea poliţelor RCA, la fel cum s-a procedat în cazul combustibililor pe o perioadă de trei luni, cu drept de prelungire.

 

Şeful Executivului a adăugat că, după discuţiile pe care le-a avut cu preşedintele ASF, urmează ca instituţia să prezinte o formă finală de evaluare pe care să o propună Parlamentului, iar dacă va fi nevoie Guvernul ar putea interveni pentru plafonarea preţului la asigurări, însă pe o perioadă de doar câteva luni.

„Discuţiile pe care le-am avut cu domnul preşedinte al ASF s-au încheiat în sensul în care când vor avea dumnealor o formă finală de evaluare, atunci ne vor prezenta şi nouă care sunt concluziile şi în funcţie de această şi ceea ce vor propune la nivelul Parlamentului, dacă va fi nevoie Guvernul să intervină în sensul în care să plafoneze preţul la asigurări. Vă pot spune faptul că nu putem să intervenim pe o perioadă nelimitată. E clar nevoia unui termen foarte bine delimitat în care se poate interveni cu măsuri guvernamentale şi anume doar câteva luni”, a explicat Ciucă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62331849
Modificări pe repede-înainte, ca să nu pierdem 3,2 mld. euro din PNRR. Ce se va întâmpla cu centralele Turceni și Rovinari

Ca să nu piardă bani dintr-o tranșă de 3,2 miliarde de euro de la Comisia Europeană, Guvernul face modificări pe repede înainte, pentru a îndeplini cerințele de la Bruxelles.

62322850
Ciucă, despre incidentul cu drona americană doborâtă deasupra Mării Negre: „E nevoie în continuare de dialog”

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că incidentul în care o dronă americană a fost doborâtâ de un avion de război rusesc deasupră Mării Negre arată că „este un incident grav care demonstrează că e nevoie în continuare de dialog”.

 

62048092
Darius Vâlcov scapă de o condamnare de 6 ani închisoare pentru corupţie. Decizia este definitivă

Curtea de Apel Craiova a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe şi primar al municipiului Slatina, după ce faptele s-au prescris. A fost anulată o condamnare de 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.