PNL a atacat la CCR legile PSD de anulare a ratelor și suspendare a plății utilităților

62079407
Agerpres

Deputaţii PNL au sesizat, luni, Curtea Constituţională a României (CCR) în cazul legilor iniţiate de PSD privind suspendarea rambursării creditelor şi pentru acordarea unor facilităţi contribuabililor operatori economici.

 

Anunțul a fost făcut chiar de liderul grupului parlamentar al liberalilor din Cameră, Florin Roman.

"Pe principiul 'Fă-te că munceşti', PSD a depus două iniţiative legislative scrise pe 'genunche', parcă de Viorica Vasilica Dăncilă şi Dănuţ Andruşcă. Deşi Constituţia prezumă o corectă loialitate între Guvern şi Parlament, PSD încearcă practic să împiedice măsurile luate deja de Guvern, prin înregistrarea iniţiativelor în aceeaşi zi în care au fost adoptate de Guvern. Şi fără avizul Consiliului Economic şi Social! În graba de a sabota măsurile luate deja de Guvern, majoritatea toxică a PSD a trecut aceste proiecte cu tăvălugul, fără dezbatere parlamentară şi fără avize de la comisii importante, precum cea juridică sau economică. (...)

În forma propusă, cele două proiecte nu sunt doar neserioase, ci şi amatoriste şi populiste. Propunerile domnilor Ciolacu, Ponta şi ale aliaţilor de strânsură întorc România în vremurile epocii de aur a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu efecte devastatoare pentru economia naţionala şi cetăţenii români. Populismul şi iresponsabilitatea acestor politicieni declanşează o nouă criză, cea economică, care va genera aruncarea economiei în prăpastie şi va genera pierderea a sute de mii de locuri de muncă", afirmă Roman într-un comunicat citat de Agerpres.

Deputatul PNL arată că celor două iniţiative le lipsesc punctul de vedere al Guvernului şi impactul socio-economic, juridic şi bugetar.

El indică faptul că în cazul suspendării ratelor la bănci măsura propusă nu face diferenţa între rău-platnici şi buni-platnici.

"În cazul facilităţilor fiscale, în care PSD propune amânarea plăţilor la utilităţi, în comunicarea publică, populiştii au 'uitat' să amintească de măsura acoperirii golului la operatorii de distribuţie, din credite, ceea ce înseamnă că după 3 luni PSD le face cadou românilor facturi greu împovărătoare. La fel şi în cazul CAS şi CASS", spune Roman.

Acesta mai arată că deputaţii liberali au explicat în cadrul dezbaterilor parlamentare neconstituţionalitatea adoptării acestor legi ''populiste şi iresponsabile''.

"Cu toate acestea, PSD, Pro România (...) au votat cot la cot, din perspectivă pur electorală, în contradicţie totală cu funcţionarea unei economii funcţionale, oricum şubrezită de criza pandemică. Asigurăm cetăţenii oneşti ai României şi mediul financiar că aceste legi toxice nu vor intra în vigoare, că vom răspunde cu responsabilitate la pericolul populismului PSD", conchide Roman.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
Ponta, atac la ”domnul Covid Orban”: ”Când toți îți spun că ești beat te duci să te culci”

Fostul premier Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa actualului premier Ludovic Orban, pe care îl numește ”Lucovid” - un joc ironic de cuvinte între numele liderului PNL și virusul Covid-19.

Orban, despre măşti: Nu poţi să impui obligativitate dacă nu sunt accesibile pentru cetăţeni

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că recomandă folosirea măştilor de protecţie, însă nu poate fi impusă obligativitatea dacă nu poate fi asigurată capacitatea de producţie.

Starea de urgență va fi prelungită în România. Iohannis: "Nu suntem încă la vârful epidemiei"

Starea de urgență va fi prelungită. Este anunțul făcut luni de președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a spune că am avut o creștere mai lină a numărului de îmbolnăviri, în comparaţie cu alte state, dar nu e cazul să ne relaxăm.

Recomandări
Ce se întâmplă dacă PSD spune „nu” Guvernului Mureșan. Cum ar putea premierul desemnat să strângă voturile necesare

Președintele Nicușor Dan a semnat, sâmbătă, decretul prin care îl desemnează, oficial, premier pe Siegfried Mureșan. De luni, acesta va avea la dispoziție 10 zile pentru a-și forma echipa și a cere votul Parlamentului. 

De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Putin susține din nou că Rusia nu are intenții agresive față de Europa. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin

Emmanuel Macron a cerut vigilență sporită în fața amenințării atacurilor hibride ale Rusiei. Si a cerut elaborarea unui plan de protecție a infrastructurii critice a țării.