Paul Stănescu, la Ministerul Dezvoltării, în locul lui Sevil Shhaideh

61915220

Paul Stănescu, propus la Ministerul Dezvoltării, are 60 de ani, este senator, absolvent al Facultăţii de Agronomie din Craiova şi al unui curs de management economic.

Paul Stănescu a fost pe rând, din 1982, când a terminat facultatea, director al Fabricii de conserve Caracal, director al IAS Studina, director Agromec Vişina şi preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, funcţie pe care a deţinut-o timp de două mandate.

Conform CV-ului postat pe site-ul Senatului, el a urmat cursuri în Franţa şi în Italia, în perioada 2005 - 2006 şi un Curs de management economic, organizat de Ministerul Economiei.

El se declară cunoscător al limbilor engleză şi franceză.

Ca senator, este co-semnatar pentru 19 iniţiative legislative şi a avut 9 declaraţii politice, pe diverse teme: „Referendumul pentru familie, un demers corect şi legitim pentru clarificarea art. 48 din Constituţia României”, „PSD a promis o guvernare axată pe programul de guvernare, şi nu pe interesele înguste ale unor personaje politice”, „Ostilitatea PSD-ului faţă de capitalul străin nu este decât folclor urban” sau „Bunăstarea românilor în România şi UE se măsoară în cifre şi promisiuni îndeplinite”.

Stănescu este chestor al Senatului şi membru în grupurile de pritenenie cu Letonia, Mongolia şi Cipru, precum şi membru în comisiile de agricultură şi pentru drepturile omului

Paul Stănescu deţine o casă de 299 de metri pătraţi în Vişina şi un apartament în Craiova, un autoturism Nubira şi un cont de 24.136 de lei deschis în 2017 la BRD.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61915206
Felix Stroe, la Ministerul Transporturilor. Are o stradă care îi poartă numele în Constanţa

Felix Stroe, propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor, este fost comandant de nave de război, actualmente preşedinte al Asociaţiei Române a Apei.

61915203
Marius Nica, la Ministerul Fondurilor Europene. A mai deținut funcția în Guvernul Ponta

Marius Nica a fost propus şi votat, vineri, în şedinţa Consiliului Naţional al PSD pentru a prelua conducerea Ministerului Fondurilor Europene, în locul Rovanei Plumb.

61738120
Dragnea, supărat pe președintele Iohannis: Am stat cu mâna întinsă doi ani, până când am amorțit

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a afirmat, vineri, la finalul ședinței CExN al PSD, că este dezamăgit de președintele Klaus Iohannis, pe motiv că „nu mai este neimplicat politic”.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.