Orban: La ora actuală, premierul desemnat conform Statutului PNL sunt eu

62200787

Fostul preşedinte liberal Ludovic Orban spune că, la ora actuală, premierul desemnat conform Statutului PNL este el, şi nu Florin Cîţu.

"La ora actuală, premierul, conform Statutului Partidului Naţional Liberal, desemnat conform statutului, sunt eu. Pentru că premierul trebuie hotărât în Consiliul Naţional al PNL şi singurul Consiliu Naţional care a luat o decizie cu privire la candidatura premierului a fost Consiliul Naţional din 2019, când a fost desemnat şi Iohannis candidat la prezidenţiale. De atunci nu a mai existat o altă decizie", a declarat vineri seara, într-o emisiune la B1 TV, Ludovic Orban.

Orban a fost întrebat dacă are în vedere crearea unui nou partid politic, care s-ar numi Forţa Liberală.

"Dacă o să am, în urma unei analize foarte serioase, dacă o să iau decizia de a construi o nouă forţă politică, o voi face doar pentru că ea este necesară pe piaţa politică şi pentru că este nevoie ca marea majoritate a oamenilor care au o gândire liberală, care au opţiuni de centru-dreapta să fie reprezentaţi în mod onest, profesionist, cinstit, pentru că din păcate astăzi cei care sunt la butoane practic au scos PNL din contractul pe care l-am avut cu cetăţenii", a spus Orban. 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62219144
Tensiunile dintre USR și PNL rămân la cote înalte. Cioloș vrea să meargă în Parlament cu un guvern monocolor USR

Cu șanse minime de reușită, premierul desemnat Dacian Cioloș vrea să meargă săptămâna viitoare în parlament cu un guvern monocolor USR, pentru a obține votul de învestire.

62218685
Cioloș depune, luni, la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, va depune luni la Parlament programul de guvernare şi lista de miniştri.

62174257
Dacian Cioloș: „Fac un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate, USR va propune un guvern”

Premierul desemnat, liderul USR Dacian Cioloş, a declarat vineri că USR rămâne în continuare determinat să propuă până la începurtul săptămânii vitoare un Guvern în Parlament. „Nu putem sta să pansăm tot felul de ego-uri rănite”, a afirmat Cioloş.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.